În fiecare zi, asistăm la încălcarea drepturilor omului de către companii, iar aceste încălcări trec, cel mai desea, nepedepsite. Săptămâna trecută, au avut loc la Geneva discuţii pentru introducerea unor reglementări internaţionale prin care companiile să poată fi trase la răspundere pentru pagubele pe care provoacă şi prin care comunităţile afectate să poată primi acces la justiţie. Uniunea Europeană a refuzat să participe la aceste discuţii, însă săptămâna aceasta a participat la o nouă rundă de negocieri pe marginea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Nu ne rămâne decât să ne întrebăm de ce parte se află UE: a cetăţenilor sau a profitului corporaţiilor?
Text de Jerome Chaplier (Coordonator al European Coalition for Corporate Justice),
Paul de Clerk (Coordonator al Friends of the Earth Europe Economic Justice Program)
şi Karim Lahidji (Preşidinte al International Federation for Human Rights)
În ciuda opoziţiei publice – petiţia împotriva TTIP a strâns deja peste 2.3 milioane de semnături -, a zecea rundă de negocieri din jurul controversatului TTIP a început luni la Bruxelles. Comisia Europeană lucrează de zor alături de reprezentanţi oficiali şi acţionari de companii din SUA, pentru a crea un acord de pe urma căruia au de câştigat investitori străini, ce vor beneficia de cea mai mare protecţie, de drepturi preferenţiale şi de compensaţii. Acest lucru contrastează puternic cu implicarea limitată a delegaţiei europene la discuţiile internaţionale derulate săptămâna trecută la invitaţia Naţiunilor Unite, despre reglementările ce le-ar putea ajuta pe victimele abuzurilor săvârşite de corporaţii, în cazurile când drepturile le sunt încălcate.
De fapt, prima sesiune a Grupului de Lucru Interguvernamental al Naţiunilor Unite, pentru a pune la punct un Tratat pe marginea Corporaţiilor Transnaţionale (TNC) şi a altor mari companii, în relaţie cu drepturile omului, care a avut loc la Geneva între 6 şi 10 iulie, a început cu o obiecţie din partea Uniunii Europene, legată de agenda întâlnirii. UE şi alte câteva state membre prezente au cerut o extindere a aplicării Tratatului, pentru a include în negocieri toate tipurile de afaceri, nu doar corporaţiile transnaţionale. A doua zi, când această propunere nu a fost susţinută de majoritatea statelor membre, blocul UE a ales să se retragă de la discuţii.
Problema extinderii mandatului ridicată de UE e susţinută atât de organizaţii ale societăţii civile, cât şi de experţi în drepturile omului. Nu putem nega faptul că, în abordarea provocărilor foarte specifice pe care le ridică activităţile corporaţiilor transfrontaliere, viitorul Tratat trebuie să ia în calcul complexitatea lumii corporatiste, pentru a evita crearea unor breşe, incluzând astfel toate categoriile de afaceri, nu doar pe cele ale corporaţiilor transnaţionale.
Problema intervine însă în decizia UE de a folosi aceste argumente drept condiţii preliminare discuţiilor, nu de a le folosi constructiv, într-o sesiune dedicată. Acest lucru a generat o amânare previzibilă a procesului, fiind apoi folosit de UE pentru a se retrage de la discuţii. La o privire retroactivă, e greu să nu ne întrebăm dacă atitudinea de tipul facem ca noi sau nu mai facem deloc adoptată de UE a fost, într-adevăr, un faux pas politic sau doar un plan de a deraia negocierile şi de a crea o strategie de exit.
Preferinţa pentru politica „scaunului gol” la Geneva, în locul unei implicări într-o dezbatere productivă, şi susţinerea trans-instituţională foarte puternică a TTIP, care se bucură de sprijinul Comisiei Europene, creionează o imagine foarte sumbră a Europei, care plasează interesul corporaţiilor înaintea drepturilor omului, şi companiile înaintea oamenilor.
Ne aflăm într-un moment de cotitură, iar viitorul populaţiei globale depinde de stoparea unor practici de business iresponsabile şi lipsite de scrupule, atât la nivel naţional, cât şi regional şi internaţional. Procesul de a face drepturile omului universal aplicabile trebuie să devină o prioritate pentru EU şi pentru statele membre. Acest lucru nu poate fi însă obţinut decât prin dezvoltarea unor reglementări cuprinzătoare, prin crearea unor reguli clare şi prin stabilirea unor mecanisme de impunere şi sancţionare, astfel încât abuzurile să devină o afacere păguboasă şi riscantă.
UE trebuie să se detaşeze de state precum SUA, Canada sau Australia şi să arate că nu este un susţinător al drepturilor omului doar la nivel declarativ, ci implicat, atât în propriul spaţiu, cât şi în contextul internaţional. În timpul discuţiilor de la Geneva, statele membre, societatea civilă şi experţii au ajuns la un consens privitor la necesitatea unui instrument unitar. Toate părţile au fost de acord că dezvoltarea unor reglementări transnaţionale este esenţială pentru a acoperile vidurile legislative, prin existenţa cărora victimele au rămas neputincioase, în lupta lor pentru dreptate. Ar fi, de asemenea, un pas obligatoriu pentru reechilibrarea puterii între statele-gazdă şi investitorii străini, şi o garanţie că drepturile omului primează în faţa acordurilor transnaţionale şi a intereselor financiare private. UE trebuie să se implice constructiv şi cu bună credinţă în procesul de semnare a Tratatului, pentru a crea posibilitatea unui avantaj istoric în ceea ce priveşte drepturile omului şi impunitatea corporaţiilor.
Puteţi citi şi:
Cetăţenii Europei împotriva acordului care ar oferi corporaţiilor puteri nelimitate
Un tratat dintre SUA şi EU ar urma să ofere corporaţiilor puteri uriaşe