De ce oamenii se plimbă în cerc

0

Deși apare ca temă în multe thrilleruri în care protagoniștii se plimbă ore întregi printr-o pădure doar ca să ajungă înapoi de unde au pornit, mersul în cerc nu este un mit, ba chiar a fost confirmat de știință. A rămas însă întrebarea de ce se întâmplă asta, la care cercetătorii francezi au oferit cel mai nou răspuns.

Emma Bestaven, de la Centrul Național pentru Cercetări Științifice din Bordeaux, a închiriat împreună cu colegii ei un spațiu uriaș de expoziție, unde au legat niște oameni la ochi și au folosit un dispozitiv medical pentru a le măsura activitatea mușchilor din picioare în timp ce se plimbau; totodată, i-au pus să stea pe o platformă de forță pentru a le analiza echilibrul și le-au evaluat sensul subiectiv al verticalității punându-i să plaseze o bară verticală.

Cei 15 subiecți au avut șase încercări de a merge în linie dreaptă, însă s-au abăut frecvent de la calea cea dreaptă într-o direcție sau în alta (în jumătate din cazuri la stânga și în 39% din cazuri șa dreapta). Șase dintre participanți au deviat de la drum tot timpul în aceeași direcție, restul au amestecat direcțiile.

O teorie anterioară sugerează că motivul pentru care oamenii merg în cerc îl reprezintă faptul că unul dintre picioarele lor este mai puternic decât altul, ceea ce ar însemna să se abată de la drum tot timpul în aceeași direcție. Cercetarea francezilor respinge astfel această ipoteză, stabilind că abatarea nu are nici o legătură cu dominanța uneia dintre mâini, unuia dintre picioare sau unuia dintre ochi. În schimb, propun o nouă teorie:

Rezultatele privind centrul de presiune al subiecților obținute atunci când aceștia au fost așezați pe o platformă de forță, care reflectă echilibrul corpului, au fost corelate cu frecvența abaterilor de la calea cea dreaptă, apoi cu sensul subiectiv al verticalității. La final, oamenii de știință din Bourdeaux au sugerat că mersul în cerc ar putea fi asociat cu mici neregularități apărute în sistemul vestibular. Acesta se află în urechea internă și reglează echilibrul oamenilor, așa că fiecare mică perturbare poate distorsiona simțul direcției în linie dreaptă.

Sursa: Research Digest


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger