De ce nu sarbatoresc Ziua Pamantului, a Mediului sau a Ierbii

26

In fiecare an, avem o gramada de sarbatori. Vin Mos Craciun si Iepurasul pentru copii, Sf. Valentin sau Halloween pentru cei loviti de vantul globalizarii, avem sarbatori religioase, sarbatori vechi si noi. Avem zile onomastice, zile de nastere, botezuri si nunti. Pe langa aceste sarbatori, am mai facut o zi pentru cate o boala, de la SIDA pana la majoritatea tipurilor de cancer, pentru hemofilie si rinichi. Si pentru ca nu e de ajuns, mai avem si zile pentru “cauzele trendy”. Avem Ziua Pamantului, Ziua Mediului, Ora Pamantului si cate si mai cate. Si ne prefacem cu totii ca ne pasa, iar dupa aceea ne intoarcem la viata noastra ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat.

de Magor Csibi

Nu stiu cum va impacati voi cu aceste sarbatori si zile, dar eu unul m-am plictisit. M-am plictisit sa fortam pe toata lumea sa mimeze ca le pasa cand, de fapt, pe mai toti ne doare in cot de boli, de mediu sau de inventiile marketingului modern. Pana la urma, orice sarbatoare e doar o sarbatoare. Nu aceste evenimente schimba ceva. Dar intodeauna sunt un prilej bun de ipocrizie sau de marire a profitului.

Azi cica e Ziua Internationala a Pamantului. Si ideea in sine nu e una rea. E nevoie sa constientizam ca avem probleme din ce in ce mai mari. Dar nu asa.

Azi deschidem toate site-urile mari si gasim anunturi cu Ziua Pamantului. De la Yahoo si Google pana la companiile multinationale, toti am devenit azi verzi. Azi ne pasa. Si daca tot v-am zis de Earth Day, de ce nu v-am oferi si o ceasca de cafea, un mic ecuson sau un alt material promotional la un pret simbolic? Sau vopsea verde, care nu dauneaza pielii? Ca sa ne putem vopsi, sa vada toata lumea ca azi suntem toleranti si respectuosi cu mediul. Ce conteaza ca in realitate nu facem nimic? Schimbam wallpaper-ul de la calculator cu ceva verde, reglam aerul conditionat la 19 grade, ca nu ne place ca afara sunt 21, si luam masina sa trecem strada pentru a manca intr-un restaurant verde.

Daca noi devenim mai verzi, de ce sa nu faca si companiile la fel? Actiuni inspirate ar fi sa se dea flori la benzinarii, iar in acest fel natura sa ajunga in masina fiecaruia, sau sa impartim frunzele de pe copacii defrisati azi. Si daca n-am facut asta azi, mai avem cateva sarbatori de mediu si anul asta, sau in cel mai rau caz se pot face peste un an.

Da, consider ca e nevoie sa stim mai multe despre natura. Sa invatam ce/cine si cum distruge natura si sa vedem cum se leaga aceste lucruri de noi si de obiceiurile noastre. Dar nu prin festivisme goale. Precum cele ale Parlamentului nostru sau al celui European, care au stins luminile in martie pentru o ora. Mai conteaza ca numai in ziua respectiva cele doua au consumat cat pentru un sat intreg? Sau ca au oprit simbolic luminile seara, cand in mod normal ele nici n-ar trebui sa mearga? Nu. Conteaza ca “au facut o schimbare”.

Cata vreme ne intrecem in festivisme goale ne va fi greu sa sesizam schimbari. Intr-o lume in care toata lumea e “verde”, dar nimeni nu face nimic in acest sens, obosim cu totii sa mai cautam simbolisme in sarbatori si evenimente care ne incarca din ce in ce mai mult zilele. Nu la nivel simbolic sau declarativ trebuie sa facem ceva, ca asta facem de zeci de ani. Ar trebui sa ne schimbam.

Iar pentru o schimbare reala e nevoie nu de o Zi a Pamantului, ci de un an, deceniu sau secol al pamantului. Un secol in care sa invatam sa respectam si ceea ce e in jurul nostru, nu numai ceea ce e in directa legatura cu viata noastra.

De asta eu nu sarbatoresc azi nimic. Voi?

Foto: Reuters

Tags:



26 de comentarii

  1. Fii serios cu “companiile verzi”!

    Ia uita-te in SEAP sa vezi licitatii “cu dedicatii” pentru elaborarea e Planuri de MAangement pentru Aone Protejate! O mana de oameni isi dau bani unii altora sub pretextul “grijii pentru mediu”.
    Esti naiv, imi pare rau.
    Un Plan din ala se face cu cateva mii de eur si se liciteaza (si castiga!) pe cateva zeci chiar sute de mii de eur…
    Aranjamente cu universitati, firme ale unor functionari, nati-i-o tie, da-mi-o mie.. zeci de mii de eur prin diverse buzunare si rezulta… un studiu copiat din alte studii…
    Ce incredere sa am in “Ziua Mediului”? Aud?
    Ce sa sarbatoresc? O noua ocazie pentru o mana de oameni care nu se mai umfla din banii din cercetarea stiintifica unde dadeau la nesfarsit aceleasi studii rascopiate, pe zeci de mii de eur, iar acum fac tot aia din contractele comerciale pentru Planuri de Management?
    Protectia mediului este daor un bun pretext de a mai fura cate ceva din buget sau – in cazul asta- din Axa 4 POS mediu.
    Timp in care niste naivi ca tine si ca mine se revolta in plan spiritual si fac teoria schimbarii…

      • Stii cum te-ai putea distra binisor? Cerand Consiliilor Judetene sa-ti comunice ce firme au castigat licitatiile alea pentru Planurile de Management. Sunt obligati sa o faca…

        Dupa aia vezi la Registrul Comertului cine detine firmele respective – nu e mare branza, costa cateva zeci de mii de lei vechi informatia..

        Apoi ia CV-urile persoanelor respective si fa legaturile care trebuie.

        Asta da distractie – toate informatiile sunt publice, pe net sau pot fi usor obtinute. Si daca stii sa faci legaturi, poate ies lucruri dragute….

        Nu spun ca sunt neaparat vinovate firmele castigatoare, pur si simplu spun ca o astfel de analiza ar risipi si banuelile nefondate.

        Pace tie cititorule!

      • Nu sunt o “investigatoare”, sunt intr-o ONG de mediu, si reprezint ONG-urile de mediu in Comitetul de Avizare al unui “finantator” si mai am niste rolishoare de “reprezentare” pe acolo-dincolo… din cauza asta ziceam ca s-ar putea sa ma distrez, pt. ca n-ar fi exclus sa cunosc “personajele” 😉
        Daca e de “investigat” ceva, o fac numai cand e neaparata nevoie, adica in cazuri in care altii nu misca nimic si care mi se par mie “grave” – dar merci inca o data pt. pont, nu-i exclus ca, daca am timp, chiar sa urmez partial caile indicate de tine sau – mai stii? – sa pun pe altcineva 😉
        Nu promit nimic 🙂

  2. Eu sarbatoresc in fiecare zi ziua Pamantului: merg la munca in (asproape in) fiecare zi cu bicicleta. Mi-am pus becuri economice in toata casa. Arunc gunoaiele pe departamente – deocamdata plastic si restul. Incerc, pe cat posibil, sanu cumpar produse de care nu am nevoie, cumpar produse cu cat mai putin ambalaj. Folosesc apa calda (80%) incalzita cu panouri solare.
    Din pacate sunt si lucruri pe care nu le fac: nu imi inchid calculatorul cand plec de acasa sau de la munca. Uneori folosesc aer conditionat mai mult decat trebuie. Imi usuc rufele la uscator electric – nu am balcon.
    Insa, in total, respect mediul si incerc sa ma tin cat mai departe de a fi o sursa de poluare inutila :).

  3. Mai vrei? Uita-te pe site-ul minsiterului mediului la strategia de biodiversitate- o porcarie infantila pe care Romania a platit sute de mii de eur, cand putea sa o copieze de pe e-referate.ro…
    Pai sigur ca le pasa unor astfel de oameni – cum ar mai incasa ei sute de mii de eur din activitate comerciala normala?
    Despre asta e protectia mediului in RO, prietene – incasat de bani aiurea pe exercitii de copy/paste.

      • Stii care-i smekeria cu e-grupul ala? Va fi cosniderat “consultare publica”.

        Stii cum? Spunainf ca s-au pus cometnarii, iar din documetnul ala nu se va schimba o virgula.

        Smekeria e simpla, de-aia nici nu pierd vremea sa scriu pe grupul ala- apare ca o consuiltare publica, intelegi?

        Oricat de critica vei fi acolo, rezultatul va fi poszitiv, pentru ca vei ajuta la trecerea tampeniei aleia, prin faptul ca sprijiini consulatarea publica.

        Te-ai prins? Sunt asmutiti cainii cand trece caravana.

        Pe documentul ala trebuie sa se pronunte DNA-ul, nicidecum un grup de entuziasti.

        Ce vrei sa spuna amicii tai de pe e-grup? Ca e o prostie paltita gras, in mod cosntient? Pai aia stiu si aia de au facut-o si aia de au paltit-o , stie si ministerul. Stie draga toata lumea! Ce crezi ca le spui nou?

        Acolo e treaba de procuratura, nu de e-grupuri….

      • EXACT la asta ma gandeam (si am “experienta” trista a asa-zisei “strategii de dezvoltare durabila”)!
        Deci esti si tu pe grupul acela? Parca-parca imi amintesc ca te-am “vazut”, la un moment dat 😉

  4. Imi place articolul, dar sa nu uitam ca traim intr-o lume “corecta politic”. Care implica tone de ipocrizie! Nu conteaza realitatea, conteaza sa fii “corect politic”. Incepand de la protectia mediului pana la categorii “defavorizate”, etc etc etc.
    Cat despre mediu si protectia lui – un singur lucru! Sunteti ecologisti??? Va pasa de natura? Vai, dar e minunat! Banuiesc ca nu va va fi deloc greu sa adoptati stilul de viata al celor din Amsterdam! Ma refer la biciclete in locul masinilor. Ca acolo circulatia pe biciclete e ceva extrem de raspandit. Mult mai mult decat cu masina.
    Mie daca imi spune unul din Amsterdam ca-i ecologist il cred! Si il respect pentru asta! Dar cand vine unul ce si la aprozarul din colt merge cu masina, si se “da rotund” ca-i ecologist, “vraja marii”.
    Am avut odata o discutie cu o tipa – inteligenta de altfel – care e mare ecologista. Si am luat-o odata asa, mai dur. Am intrebat-o cati kilometri face cu masina zilnic, naveta de acasa la munca si inapoi. Mi-a spus ca 60 km. Pe zi! Singura in masina. Am intrebat-o de ce nu merge cu autobuzul. Mi-a “servit” tot felul de scuze. (dar autobuzele existente sunt foarte ok, curate si confortabile). Pe urma am intrebat-o de ce nu se “cupleaza” cu ceva colegi sa faca naveta impreuna cu o singura masina. Iar nu se poate. Pe urma am itnrebat-o de ce nu isi ia o motocileta de capacitate cilindrica mica sau un scuter, sa faca vara naveta cu el. Cu bicicleta intr-adevar 60 km pe zi e prea mult. Ca ea nu merge pe asa ceva! Atunci lasa-ma draga imi pace cu ecologia ta! Din fericire, nu s-a suparat pe mine.

    • teroarea celorlalti 🙂

      ideea e sa discuti cu cineva, nu sa il acuzi , sau sa-i demonstrezi cu orice pret ce ipocrit e (in opinia noastra) .. ipocriti suntem cu totii, cu diferite ocazii , dar extremele sunt o caracteristica a vietii sociale de azi, asa ca, nu ma mira reactiile de genul “ce rost are, nu ai cu cine dicuta!” : -) … ca si Csibi, azi, in loc sa sarbatoreasca, se supara ca azi toti vorbesc de tema lui, si el nu se mai aude ..(!?) : -)

    • Sa fi ecologist nu inseamna sa te dai cu bicicleta.
      E suficient sa ai respect pentru mediu, macar in zonele inca salbatice, atunci cand le vizitezi. De masini si orase, inevitabil, avem nevoie.

  5. cinic si neconstructiv… Magor Csibi, ai capacitatea sa scrii si articole relevante, cu exemple pozitive si povesti de succes, te rog nu te compromite. e util sa arati dezamagire, dar acest articol este foarte dezechilibrat intre dezamagirea ta si exemplele reale de succes chiar si cand situatia e gri… acest articol nu este util in opinia mea si o consider o pierdere de vreme faptul ca l-am citit.

  6. destul de pueril articolul. atacuri gratuite. nici un pic de profunzime in argumente, doar vorbe aruncate in vant..
    doar la asta ne pricepem noi romanii.. la postat pe forumuri si blog-uri.
    hey pana si eu ma pricep!! 🙂

  7. Csibi, corporatiile nu prea sunt verzi…

    Proprietarii capitalului il dau in grija unui consiliu dorector, care face afaceri sa-i inmulteasca pe bani. Din banii aia iau si ei procente.

    Simplu: actionarii vor BANI. Nu protectia mediului!

    Viziunea aia verde reala o gasesti la IMM-uri, in special la cele locale – nimeni nu face gainatz in curtea lui…

    Numa ca onor GuvernBocul, din care face parte si domnul ministryu Borbely, btw, da la cap cat poate acestor IMM-uri: impozit pe pierdere, amenzi urase samd.

    Vrem sa fim “verzi” cu corporatiile?!! HA! E tare!

    Stii care e calea cea mai simpla? Incurajarea IMM! Sau macar lasarea lor in pace. Tot la IMM va fi si 90% din viitoarea ecoomie verde. Numai ca va fi la alte state, nu la Ro, din simplul motiv ca tembeslimul politic a ucis majoritatea IMM-urilor in Ro, ca sa permita intrarea corporatiilor de unde isi trag ei shpaga.

    Aia e, coruptia si lacomia merg mana in mana cu poluarea. Mizeria din fatza casei reflecta mizeria din suflet, amice…

  8. acum 200 de ani sate intregi erau incendiate. acum 100 de ani trenurile lasau kilometri de fum in spate. acum 70 de ani doua continente erau batatorite de bombe si rachete. azi mergem cu bicicletele pentru ca masinile polueaza aerul.

    • “Acum 100 de ani” populatia Pamantului nu era nici macar de 1 miliard – acum 200 ani cat o fi fost ea?
      Cate blocuri erau atunci? Care era suprafata impadurita? Cu ce erau poluate apele acum 200 ani si in ce cantitati? Cat petrol era ars? Cate ingrasaminte chimice si pesticide imprastiate pe camp? Care era proportia dintre agricultori, mesariasi, persoane din servicii… vanatori samd?
      Cati km de autostrada si cai ferate erau (cati km erau zilnic parcursi pe CF)? Cate avioane zburau zlinic?
      Inca o data: care era populatia planetei acum 200 ani – si care este acum?

  9. Sa va spun cum s-a marcat Ziua pamantului la Sibiu. Aflasem de ea de la Google, care si-a schimbat logo-ul. Asa ca nu m-am mirat foarte tare cand am vazut pe strada principala din centru (Balcescu, pentru cunoscatori), pe la ora 16, multi tineri cu tricouri galbene, pe care scria “voluntar, super-star”, plantand multe sticle de plastic goale, legate cu guta intre ele si aliniate pe doua randuri paralele, de-a lungul strazii cu pricina. Erau veseli si se fotografiau fericiti ca au facut ceva demn de un “voluntar, super-star”. M-am gandit ca vor sa semnalizeze ceva si am sperat ca nu o sa lase sticlele acolo. Prima parte o fi fost adevarata; speranta insa nu s-a adeverit. Doua ore mai tarziu ei disparusera, iar in urma lor lasasera zeci (poate sute?) de sticle goale de plastic, in centrul Sibiului (care de obicei chiar e curat). Tocmai aparusera gunoierii, cu uniforme rosii (si fara texte de autoapreciere pe ele, gen “super-star”). Am incercat sa-i ajut, dar unul dintre ei mi-a spus (linistit si resemnat): “Lasati, doamna, asa a fost si in anii trecuti”. Si acum ii intreb pe organizatori: Ce fel de semnal ecologist o fi acesta sa abandonezi zeci de sticle de plastic intr-o zona curata? Sper doar ca la anul, de Ziua pamantului, sa nu mai repete asa ceva; adica sa nu o mai “serbeze”. Sa o lase mai bine uitata

  10. Domnule Magor Csibi,

    Logica formala ar trebui sa va spuna ca “natura” este un sistem din care si noi, oamenii, facem parte. Nu suntem (pana la proba contrarie) extraterstri, asadar separarea Homo Sapines vs. Natura nu are sens. Toate elementele constitutive ale Pamantului (incepand cu vulcanii, si terminand cu animalele) au schimbat si vor schimba in permamenta natura si aspectul acestei planete. Nu frica de a schimba clima Pamantului ar trebui sa ne preocupe, ci mai degraba caracterul irational al activitatilor noastre.

    Am senzatia ca cei din nucleul dur al ecologistilor latra la pomul gresit. Nu industrializarea e de blamat si nici goana dupa noi resurse de energie. Doar lacomia si, mai presus de toate, inertia in a folosi energia mai “curata” si mai “rentabila” ne complica viata. Nu intoarcerea la Epoca de Piatra sau convertirea la vegetarianism (mare tampenie – parerea mea) vor conta in economia unei evolutii profund indiferente ca ce face una sau alta dintre speciile planetei.

    Plus ca, hai sa recunostem, nu ne procupa soarta planetei, ci soarta noastra ca specie. E adevarat, am putea face in asa fel incat sa ne distrugem si pe noi, si pe majoriatea speciilor care traiesc acum pe Pamant. Dar, din punctul de vedere al planetei, ca sa zic asa, asta nu inseamna nimic. Iar daca vom reusi sa distrugem total aceasta planeta, iar nu inseamna mare lucru in economia Universului.

    Unde vreau sa ajung? La o paradigma logica: trebuie sa fim atenti la ce facem nu pentru ca am putea schimba ecosistemul sau clima planetei, ci doar pentru ca altfel am disparea ca specie din acest Univers.

    Pe de alta parte, stau si ma gandesc la modul cinic… atatea specii au disparut de pe acesta planeta, din diverse cauze, cu mult inainte ca oamenii sa apara. Cu ce suntem noi mai speciali ca sa rezistam perpetuu? 🙂

  11. In copilarie am alergat si ne-am jucat un sat intreg intr-o padure de la marginea satului , se faceau chiar si serbari pe o scena improvizata, Dupa revolutie la cativa ani au terminat-o nu mai este ..Ce vina am eu ca mi-au ramas doar amintirile si acum cand merg odata pe an in satul parasit ,imaginile acelei paduri imi apar in minte chiar si anumiti pomi pe care i-am imbratisat in jocurile copilariei. Dar astazi nici un roman nu mai iubeste pamantul ,curatenia mediului, in concluzie trebuie constransca sa intre in ritmul armoniei.Omul sfinteste pamantul!

Leave A Reply