De ce ne temem de menstruaţie

5

Menstruaţia are puterea de a contamina şi de a distruge, este un produs rezidual, contagios, un act de dezintegrare. Sângele menstrual putrezeşte carnea şi rugineşte fierul, înnegreşte bronzul şi acreşte vinul, conţine toxine. Femeile la menstruaţie pot asigura insuccesul unei partide de vânătoare şi aduce şapte ani de ghinion bărbatului care trece pe sub ele în timp ce spală geamuri sau agaţă rufe la uscat. Acestea sunt o parte din vechile credinţe care au conturat stigma menstruaţiei, proces fiziologic care nici astăzi nu prea e considerat curat sau natural, în unele culturi sau în unele cercuri ştiinţifice.

de Ionuţ Dulămiţă

Vorbim cu uşurinţă azi de menstruaţie, ştim că e o sângerare temporară care nu ucide, cel mult provoacă scârbă sau jenă, însă puţini ştim, probabil, cu cât dispreţ şi dezgust a fost tratată ea în mitologie, religie şi ştiinţă de-a lungul istoriei, după deviza mai modernă a domnului Garrison din Southpark: “Nu am încredere în ceva care sângerează cinci zile şi nu moare”. Această stigmă are rădăcini străvechi, antice. Aristotel, de exemplu, considera menstruaţia un semn al inferiorităţii femeii, idee care a persistat până în modernitate. Tradiţia iudaică le interzice și acum femeilor la menstruaţie să se atingă de carne sau să trebăluiască prin bucătărie pentru că mâncarea s-ar infecta şi ar putrezi, spune Cristian Neagoe, care studiază legăturile dintre sex şi morală în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din Bucureşti. În mitologie, sângele e asociat cu multe lucruri puternice sau înfricoşătoare. Iar ideea că cel menstrual putrezeşte mâncarea îi aparţine lui Plinius cel Bătrân (23-70 d.Hr.), care îi adaugă mai multe atribute: acreşte vinul, turbează câinii, usucă iarba şi florile, rugineşte fierul şi înnegreşte bronzul etc. Naturalistul roman a condamnat şi contactul sexual cu o femeie la menstruaţie, pe motiv că pruncii s-ar naşte bolnavi sau morţi, un tabu sădit de lumea antică şi preluat de creştinism, alături de convingerea că sângele menstrual are proprietăţi nocive.

Medicul grec Soranus din Efes (sec. II î.Hr.) spunea că însămânţarea întru concepere nu putea avea loc la menstruaţie, motiv pentru care contactul sexual cu o femeie sângerândă era imposibil, iar filosoful Philo Iudeul scria în De legibus specialibus că, din moment ce uterul femeii e umed din cauza sângelui menstrual, umezeala nu numai că reduce din vitalitatea spermei, ci o neutralizează complet. În tradiţia iudaică şi creştină, în sens biblic, menstruaţia a fost asociată cu natura păcătoasă a femeii rezultată din nesupunerea Evei şi considerată a fi ceva necurat. În mitologia mayaşă, aceeaşi sângerare reprezenta o pedeapsă pentru încălcarea regulilor sociale ale căsătoriei, sângele menstrual transformându-se în şerpi şi insecte pentru magia neagră. Un trib din Noua Zeelandă încă mai crede că intrarea în contact cu sângele menstrual sau cu o femeie aflată la menstruaţie îmbolnăveşte un bărbat, îi cauzează vărsături continue, îi omoară sângele, îi afectează sucurile vitale şi îi înnegreşte pielea şi, în cele din urmă, îi aduce moartea, potrivit lui Janice Delaney, co-autor al volumului The Curse: a cultural history of menstruation. În India hindusă, unde prima menstruaţie e întâmpinată cu cadouri şi spirit de sărbătoare, menstruaţia fiind plasată, în general, într-un registru pozitiv, majoritatea fetelor ocolosec templele atunci când sunt la ciclu. Iar hinduşii din Nepal plasează procesul într-un registru mai negativ – femeile sângerânde erau izolate pe perioada menstruaţiei şi nu aveau voie să se întoarcă în casă timp de trei nopţi, practică desfiinţată nu demult de legea nepaleză graţie activismului feminist.

Astfel, la originile celor mai vechi credinţe, menstruaţia era considerată “necurată”, femeia fiind separată de societate şi de viaţa publică atunci când sângera, era un proces nu doar dureros, ci şi tabu, ruşinos pentru femei şi pentru întreaga societate (ruşine care mai răzbate şi astăzi). Aşezată pe şaua unei cămile, Rahela îi spune tatălui ei: ,,Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta, căci mi-a venit rânduiala femeilor” (Geneza, 31:35). Vechiul Testament (Levitic, 15:19) vorbeşte clar despre ororile rânduielii femeilor şi despre ce pot face acestea pentru a curăţa pata. „Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei”. Oricine se atinge de o femeie la ciclu sau de patul ori lucrul pe care a dormit/s-a aşezat va fi necurat până seara, chiar dacă îşi spală hainele sau se scaldă în apă, iar o femeie a cărei scurgere de sânge depăşeşte termenul limită obişnuit va fi necurată pe tot parcursul sângerării, „ca pe vremea când îi vine sorocul”. „Dacă se culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile şi orice pat în care se va culca va fi necurat”. Femeile sunt îndemnate să numere şapte zile de la „curăţirea” scurgerii, abia apoi vor fi curate, iar în a opta zi să ia două turturele sau doi pui de porumbel şi să-i ducă preotului, ca „jertfă de ispăşire” în faţa lui Dumnezeu. „Aşa să depărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pângăresc cortul Meu, care este în mijlocul lor. Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr-o lepădare de sămânţă în somn, pentru cea care este la curgerea de la soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere, şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată”.

Cu timpul, părinţii Bisericii au început să vadă în menstruaţie un blestem, la fel ca în cazul masturbării. Aceasta din urmă nu era luată foarte în serios de slujitorii Bisericii înainte de Evul Mediu, însă odată cu Toma din Aquino (1225-1274), unul dintre cei mai proeminenţi gânditori ai Bisericii Romano-Catolice, a fost catalogată drept un viciu „nefiresc” şi pusă la un loc cu sodomia şi bestialitatea. Părinţii Bisericii Alexandrinus Clemens (150-215 d.Hr.), Origene (185-254 d.Hr.) şi Ieronim (347-420 d.Hr.), susţineau că pruncii concepuţi în timpul menstruaţiei se năşteau handicapaţi, leproşi, epileptici sau posedaţi de diavol. Teologi de secol XIII precum Albertus Magnus, acelaşi Toma din Aquino sau John Duns Scot considerau contactul sexual la menstruaţie un păcat letal din cauza efectului negativ asupra copiilor, care ar fi ieşit leproşi, cocoşaţi, epileptici, orbi, deformaţi sau înceţi de minte. Aşa cum masturbarea avea să ajungă mai târziu să prostească, să orbească sau să inducă impotenţă graţie moralităţii medicale seculare. În multe dintre biserici, femeile aflate la menstruaţie nu aveau voie să calce pragul lăcaşului sfânt sau să primească împărtăşania, interdicţie care persistă şi azi în unele cercuri conservatoare. În Islam, de exemplu, o femeie aflată la menstruaţie este considerată necurată, scrie Bonnie G. Smith în Women’s History in Global Perspective. Vol 1 (2003), relaţiile sexuale, postul, rugăciunea, accesul într-o moschee, atingerea Coranului sau implicarea în ritualuri religioase fiind interzise pe perioada sângerării.

În secolul XIX, medicii şi gânditorii victorieni le considerau pe femei inferioare din punct de vedere mintal, pentru că trupurile lor erau inferioare celor ale bărbaţilor, aflăm din acest podcast de la CBC Radio, care prezintă o istorie culturală a menstruaţiei, de la antropologul Emily Martin. În 1883, psihiatrul Henry Maudsley se arăta îngrijorat de faptul că femeile tinere picau examene la facultate din cauza menstruaţiei, idee pe care a introdus-o în volumul său instructiv Sex in Mind and Education. Menstruaţia a îngreunat încercările femeilor de a obţine o educaţie superioară, spune CBC, de a vota sau de a se înrola în armată, iar o posibilă explicaţie ar putea fi următoarea: educaţia i-ar fi ştirbit femeii din rolurile sale de soţie şi mamă. Chiar şi produsele destinate menstruaţiei de la începutul secolului XX erau marketate într-un registru al secretului şi al ruşinii, deşi însoţite câteodată de un mesaj feminist, cuvântul sânge fiind folosit abia spre sfârşitul secolului. În plus, spune Janice Delaney, oamenii de ştiinţă din primele decenii ale anilor 1900 au realizat experimente menite să dovedească adevărul din spatele vechilor pericole asociate menstruaţiei, că femeile la menstruaţie aveau un efect negativ asupra mâncării sau al altor produse naturale.

În anii ’20, farmacologul David Macht descoperea că sângele menstrual avea capacitatea de a inhiba creşterea plantelor. De fapt nu numai sângele, activitatea menotoxică era indusă şi de saliva, urina, transpiraţia, laptele, lacrimile şi chiar aerul respirat de femeile aflate la menstruaţie. În anii ’30, alţi doi cercetători au încercat să repete aceste experimente, însă fără succes. Au aflat în schimb că femeile care nu se aflau la menstruaţie aveau niveluri mai ridicate de toxicitate decât cele sângerânde. În anii ’40, alte studii au stabilit că materia menstruală este toxică pentru peştişorii aurii şi inhibă capacitatea şobolanilor de a se orienta prin labirinturi, însă nu au reuşit să demonstreze efectul negativ al toxinelor menstruale asupra organelor genitale ale porcuşorilor de guineea. Experimente născute din îngrijorarea bărbaţilor că sângele menstrual conţine toxine ce ar putea fi absorbite de penis.

Atât ştiinţa, cât şi medicina, continuă CBC Radio, au îngroşat folclorul bogat al sângerării. Femeile au ajuns să creadă că trupurile lor arată diferit în acea perioadă a lunii, că nu-şi pot face permanent la coafor dacă sunt la ciclu şi, graţie uneia dintre studentele lui Freud, Helene Deutsch, că menstruaţia reprezintă castrare, un reminder lunar al lipsei de penis a femeii. Chiar şi superstiţia de Ev Mediu că dacă treci pe sub o scară te vor paşte şapte ani de ghinion este atribuită de unii învăţaţi unui tabu menstrual, mai exact cel care îndeamnă să nu treci pe sub o femeie care curăţă geamuri sau agaţă rufe la uscat, pentru că sângele sau energia ei negativă se vor răsfrânge asupra ta. Apoi au venit anii ’70, anii emancipării femeilor, care a rescris miturile feminine, inclusiv pe cele ale menstruaţiei, şi a atras cu sine politici menstruale. Aşa cum unii artişti au transformat în artă masturbarea în public, aşa şi scriitoarea australiană Germain Greer le-a îndemnat pe femei să-şi guste propriul sânge menstrual. Menstruaţia a ajuns o emblemă a înţelegerii şi a iubirii propriului trup, unul dintre markerele unei femei sănătoase. Însă stigma şi ruşinea nu s-au terminat aici.

Femeile încă îşi ascund menstruaţia sub absorbante delicate, invizibile, în reclame ce emană parfum şi prospeţime (culoarea roşie a fost introdusă abia recent), iar în lumea medicală, de un deceniu încoace, se clădeşte ideea cum că menstruaţia ar putea slăbi o femeie, făcând-o vulnerabilă la boli precum cancerul. Ginecologul brazilian Elsimar Coutinho a spus pentru CBC Radio că menstruaţia a ajuns să fie inutilă din punct de vedere biologic. Un proces care nu mai e natural, şi asta pentru că, înainte de ultimii 100 de ani, alimentația proastă, moartea timpurie sau sarcinile constante făceau ca femeile să aibă 15-20-30 de menstruaţii pe an; femeia modernă menstruează de 350-400 de ori înainte de menopauză, ceea ce nu este natural, crede Coutinho, iar o astfel de activitate biologică invită bolile. Dar şi companii farmaceutice care promit să oprească sângerarea odată pentru totdeauna.

Să fie chiar atât de rău ca cineva să sângereze cinci zile şi să nu moară?

Puteţi citi şi:

Câteva mituri despre femei, probate de ştiinţă

Mitul uterului rătăcitor

Femeile sunt programate să sufere schimbări bruşte ale stării de spirit


5 comentarii

  1. Foarte interesant articolul. Eu personal nu am nicio problema cu menstruatia mea, o accept ca fiind ceva perfect natural si normal. Dar cunosc femei care inca se ascund, pt care cel mai mae cosmar este sa le vada un barbat cu un absorbant in mana sau carora le este jena sa ceara tampoane la magazin de fata cu barbatii. :))

    • Asa e, Dana. Sincer si mie imi era un pic de jena cand imi cumparam tampoane din magazin. Vorbesc la trecut pentru ca de vreo doi ani folosesc cupa menstruala, deci adio tampoane, jena, crampe!
      Ar fi bine sa mai vedem astfel de articole. Vad ca e din 2011 si il descopar de-abia acum…

Leave A Reply