De ce nasc oamenii copii neajutorați

0

Puii oamenilor ajung pe lume dependenți de părinții lor, la fel ca cei ai altor primate, însă sunt mai neajutorați decât aceștia din urmă pentru că au creierele mai slab dezvoltate, scrie Scientific American. Potrivit unei estimări, fetusul uman ar trebui să trească printr-o perioadă de gestație de 18 până la 21 de luni în loc de cele nouă consacrate pentru a se ajunge la același stadiu cognitiv și neurologic cu un cimpanzeu nou-născut. Antropologii cred de multă vreme că dimensiunile mici ale pelvisului uman permite o gestație limitată, însă o nouă cercetare provoacă teoria.

 

Flickr/a4gpa

 

Explicația tradițională pentru perioada noastră de gestație de nouă luni și pentru neputința nou-născuților constă în faptul că selecția naturală a favorizat nașterile la stadii mai timpurii ale dezvoltării fătului, limitând lățimea canalului de naștere și dimensiunea copilului care trece prin el, pentru a permite adaptarea la mersul biped și dezvoltarea unui creier mai mare decât al altor animale. Copiii noștri se nasc astfel cu mai puțin de 30% din creierul unui adult pentru a putea pătrunde prin canalul strâmt și a-și lăsa apoi creierul să se dezvolte în afara pântecelui; dimensiunea lui se dublează în primul an de viață. Cercetătorii de la Universitatea din Rhode Island au observat însă altceva după ce au testat ipoteza:

(…) pentru ca un prunc să ajungă la nivelul de dezvoltare cerebrală al unui cimpanzeu la naștere – adică la un creier care măsoară 40% din dimensiunea celui adult sau 640 de centimetri cubi – orificiul pelvian (vârful canalului de naștere, care constitue partea cea mai strâmtă) ar trebui să se lărgească cu doar trei centimetri în medie. Unele femei din zilele noastre au orificii pelviene atât de late, iar aceste dimensiuni mai mari nu au efecte măsurabile asupra eficienței locomotorii. Cercetătorii susțin că, în loc ca dezvoltarea creierului fătului să fie constrânsă de dimensiunea pelvisului, pelvisul uman a evoluat la aceste dimensiuni pentru a găzdui copii și că alt factor a stăvilit dimensiunile pruncilor.

Acest alt factor, au sugerat oamenii de știință, ține de rata metabolică a mamei, mai exact de povara metabolică (măsurată în numărul de calorii consumate) pe care o pune gestația pe umerii săi. Datele dintr-un număr mare de studii pe mamifere sugerează că există o limită de energie și dimensiune pentru dezvoltarea unui fetus până la ieșirea sa din pântec, limită după care organismul mamei începe să cedeze. În cazul oamenilor, nevoile metabolice ale fătului încep să întreacă  capacitatea mamei de a satisface atât cererea energetică a fătului, cât și pe cea a propriului organism. Aflați mai multe detalii pe Scientific American.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger