De ce felinele nu iubesc dulciurile?

0

Pisicile nu se dau în vânt după bomboane sau fructe, sigur aţi observat acest lucru, valabil, de altfel, şi la felinele mari (lei, tigri etc) sau chiar şi la alte carnivore. Se pare că lipsa nevoii de carbohidraţi în cazul alimentaţiei carnivorelor a dus la dispariţia abilităţii acestora de a detecta aromele dulci, consideră specialiştii.

 

Discovery News

 

Leii, delfinii, hienele şi alte carnivore prin excelenţă şi-au pierdut capacitatea de a savura mâncăruri dulci, în vreme ce omnivorele, care mestecă mai mult mâncarea, şi-au păstrat receptorii de dulce, pentru că a detecta carbohidraţii este, pentru ele, o chestiune de supravieţuire. Aşa se face că, spre exemplu, leii şi vidrele asiatice n-au nicio treabă cu dulcele, în vreme ce ratonii sau urşii cu ochelari mănâncă aproape orice. Desigur, a venit şi un studiu care să ne explice de ce se întâmplă astfel. Se pare că modificările genetice care au făcut diverse carnivore insensibile la dulciuri au avut loc independent unele de altele şi sunt de dată aproximativ recentă, în termeni de evoluţie a speciilor. Specialiştii spun că, probabil din cauză că speciile erau deja orientate pe supravieţuirea exclusivă cu carne atunci când au apărut mutaţiile genetice, nu au avut nicio problemă după ce şi-au pierdut receptorii de dulce; aşa au apărut generaţiile de carnivore care nu se uită la fructe sau la nimic dulce, în general.

Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au ştiut că pisicile nu manifestă vreo dorinţă de dulciuri. În 2005, cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center din Philadelphia, SUA, au publicat un studiu care arăta că pisicile domestice au această mutaţie genetică inhibatoare a receptorilor de dulce. Concluzia s-a dovedit corectă şi pentru pisicile sălbatice sau felinele mari, inclusiv lei, tigri sau jaguari. Deţinătorii de pisici ca animale de companie au contrazis vehement studiul, odată apărut, spunând că pisicile crescute de ei în casă sau curte mănâncă dulciuri, deci studiul este categoric greşit. „Dar dulciurile în cauză erau îngheţata sau prăjiturile, în toate cazurile, care arată că dulcele era confundat, de fapt, cu grăsimea sau alte tipuri de arome”, spune biologul Gary Beauchamp, directorul centrului Monell. Ce este cu adevărat surprinzător, afirmă el, este că mutaţia respectivă, legată de capacitatea de percepţie a dulcelui, a apărut repetat şi independent la mai multe specii.

Pentru această concluzie, echipa de la Monell a analizat receptorii de gust de la o duzină de specii de carnivore şi a scanat codul genetic al acestora, folosind algoritmi specifici pentru a determina secvenţele responsabile pentru lipsa proteinelor necesare simţirii gustului de dulce. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences şi au arătat că, din 12 specii testate, 7 aveau mutaţia care elimina dulcele din preferinţele lor şi se hrăneau exclusiv cu carne, unele înghiţind mâncarea chiar fără să mestece: delfinii cu nas borcănat, leii de mare, hienele pătate, felinele etc. În cazul delfinilor, se pare că aceştia nu pot detecta nici aromele amare. În privinţa altor carnivore, spre exemplu vidrele canadiene, lupii roşii, urşii cu ochelari sau ratonii (dar care mănâncă şi fructe sau alte produse), simţul dulcelui era prezent.

 

 

Analizând rezultatele studiilor, cercetătorii au conchis că dieta unui animal determină, se pare, apariţia sau dispariţia unei mutaţii la nivel genetic. Astfel de studii ajută foarte mult persoanele care lucrează în îngrijirea animalelor sălbatice (grădini zoologice, parcuri, institute de conservare a vieţii sălbatice) în a găsi dieta potrivită, hrana perfectă pentru speciile aflate în captivitate, care depind de a primi mâncare de la oameni. Totodată, studiile de acest fel oferă încă o dovadă despre cum viaţa pe Pământ evoluează în mod constant: natura aruncă zarurile şi mai face o schimbare genetică pe ici – colo. „Studiul asupra carnivorelor care nu doresc dulce ne mai arată şi că pierderea unei gene a gustului, într-un mediu în care nutriţia nu depinde de ea, pur şi simplu nu contează. Absenţa genei persistă, pentru că nu există motivul ca ea să fie înlocuită cu o prezenţă”, conchid specialiştii.

 

Sursa: Discovery News

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger