De ce e sunetul de unghie pe tablă unul dintre cele mai oribile din lume?

3

Numai dacă ne imaginăm sunetul de unghie pe tabla ni se face pielea de găină. Cercetătorii au investigat de ce asemenea zgomote sunt îngrozitoare.

Frecvența sunetelor variază între 2.000 și 4.000 de herți, iar pentru canalul auditiv aceasta este zona terorii, unde urechea umană este cel mai sensibilă. “Unele frecvențe sunt amplificate din cauza anatomiei canalului auditiv”, spun, în studiul lor, muzicologul Cristoph Reuter, de la Universitatea din Viena, și Michael Oehler , de la Universitatea Macromedia pentru Media și Comunicare din Cologne, Germania. Cu alte cuvinte, dă vina pe forma urechii!

În cadrul studiului, cei doi au testat două sunete îngrozitoare – sunetul unghiei pe tablă și sunetul ascuțit al cretei pe tăbliță. Cercetătorii și-au anunțat jumătate dintre voluntari, înainte de “audiție”, că vor asculta muzică contemporană. Ceilalți au știut că urmează îngrozitoarele sunete. Ambele grupuri au reacționat fizic la sunete, ceea ce a indus un răspuns electrizant al pielii – o schimbare în activitatea electrică a pielii este declanșată de obicei de o frică și poate fi măsurată, ca un test cu aparatul poligraf. Cei care au crezut că vor asculta muzică contemporană au judecat sunetul ca fiind mai puțin neplăcut, dar tot nu le-a plăcut deloc.

O altă cercetare din 1986 demonstrase, deja, că doar dacă ne gândim la sunetul de unghii pe tablă reacția psihologică este aceeași ca și atunci când auzim sunetul oribil.

Ce alte sunete vă oripilează poate mai tare decât sunetul unghiilor pe tablă?

Foto: Flickr / Phil Scoville

Sursa: MSNBC


3 comentarii

  1. sunetul sirenei pt situatii de urgenta.. nu este din aceiasi categorie cu sunetul unghiilor pe tabla, dar acel sunet reuseste sa scoata la suprafata toata teroarea si oripilarea ce poate exista intr-un om.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger