Am fost și sînt în continuare fascinat de frumusețe. O văd ca pe o valoare (alături de bine, adevăr, armonie, echilibu – lumea ideilor lui Platon) pe care s-a așezat civilizația occidentală în general și ca pe o formă de inteligență cosmică. Nu mă voi referi la cărțile care mi-au îndreptat privirea și atenția spre acel καλοκαγαθία (bine-frumos) precum Phaedrus(în special dialogul cu Lysis) a lui Platon, Istoria frumuseții de Umberto Eco, sau Etica postmodernă de Zygmunt Bauman, ci voi aminti o scriere aproape necunoscută marelui public, și anume Scrisoarea către artiști a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în 1999.
de Marian Pălie
În scurta dar consistenta scriere, Ioan Paul al II lea relua o parte dintre ideile rostite prima dată în documentele Conciliului Vatican II (poate cea mai importantă și revoluționară carte a secolului XX), în special din capitolul Gaudium et Spes.
Tema frumosului este definitorie pentru un discurs despre artă. […] Raportul dintre bun și frumos suscită reflecții stimulatorii. Frumusețea este într-un anumit sens expresia vizibilă a binelui, așa cum binele este condiția metafizică a frumuseții. Aceasta au înțeles-o foarte bine grecii care, unind cele două concepte, au creat o locuțiune care le cuprinde pe amîndouă: kalokagathia, adică frumusețe-bunătate. Platon a scris în acestă privință: Puterea Binelui s-a refugiat în natura Frumosului.
Această lume în care trăim noi are nevoie de frumusețe, pentru a nu cădea în disperare. Frumusețea, ca și adevărul, dă bucurie inimii oamenilor și este un rod prețios care rezistă uzurii timpului, care unește generațiile și le ajută să comunice în admirație.
Aproape aceleași idei le reia (la cîți ani distanță) scriitorul și filosoful Roger Scruton în cartea sa Beauty, plastic redate și în filmul Why Beauty Matters. Un minunat eseu video despre frumusețe și necesitatea ei.
Un filosof care are curajul să exprime și să explice mult mai clar și articulat toate ideile mele despre frumos și să pună la punct, cu o blîndețe carteziană, urîtul din arta transgresivă contemporană. Fascinant! Vă recomand să vizionați toate cele 5 părți ale acestui film.
7 comentarii
Căcat mai mult ca-n documentarul ăla nu se mănâncă nici în Parlamentul României.
Cred ca se poate face o critica a artei contemporane si altfel decat revendicand conceptii vetuste asupra lumii si asupra artei in particular. Acelasi conservatorism pe care il admiri in estetica a produs cei mai inversunati dusmani ideologici ai abolirii sclaviei, noilor miscari sociale etc. Esti familiar cu conceptul de interpretare caritabila? Presupune ca atunci cand critici ceva sa ii acorzi prezumtia de rationalitate si sa cauti cea mai puternica interpretare, pe care apoi o combati. Scruton face din arta contemporana un om de paie si apoi se mira ca arde asa usor.
Ce critica a artei faci tu cu citate din Papa Ioan Paul? Nu stiu daca din punctul tau de vedere asta e un gest conciliant sau provocator, dar suna dubios oricum. Ca si ‘blandetea carteziana’.
O critica mai simpatetica si mai avizata a (unor aspecte ale) artei moderne http://topdocumentaryfilms.com/this-is-modern-art/ Se poate discuta despre deriva sau irelevanta artei contemporane si fara sa-i trimiti pe artisti la Biblie.
M-am chinuit sa caut macar o singura idee, o singura perspectiva cu care as putea fi de acord in contextul in care este prezentat de acest individ. N-am gasit. Daca adaugi un fond sonor si o voce interesanta, orice pare sa merite a fi ascultat. Nu sunt oricum un fan al echipei TOTB, dar articolul acesta cred ca-i un record negativ.
Mi se pare foarte reala ideea ca binele nu poate exista fara frumos si invers… Poate fi numita arta doar aceea care poate sa atinga sufletele umane si sa le inalte…pt ca rolul acesta il are arta. Daca aceasta nu produce modificari in interiorul individului, cred ca ar trebui sa fim mai rezervati si sa ne punem intrebari.
says who?
poate alte persoane gusta si inteleg arta altfel si pentru ei are alte scopuri. poti sa decizi tu in locul lor? cu ce drept?
ca sa nu mai zic ca nu doar peisajele ,,frumoase,, si portretele academice (daca stii ce inseamna asta) pot ,,produce,, modificari in interiorul individului..
ba mai degraba, arta manifest, si alte demersuri ale artei contemporane, pot face asta, daca privesti cu mintea destupata, daca te autointeroghezi sa vezi de ce respingi cu atata vehementa ceva ce nu intelegi din prima secunda. sigur, e mai usor sa te uiti la un tablou clasic cu un portret edulcorat…
sorry scruton, but.. what a shit!