De ce avem nevoie de somn

0

Oamenii au nevoie de somn – toată lumea ştie că, fără el, devenim morocănoşi, arţăgoşi, mai lenţi în gândire. Sau chiar murim. Deşi am înţeles, de-a lungul timpului, aceste aspecte negative asociate lipsei somnului, nimeni nu ştia să spună exact de ce anume ele se produc. Acum, însă, un studiu de dată recentă a făcut un pas important înspre a ne oferi explicaţia.

 

 

Oameni de ştiinţă de la Universitatea din Rochester au descoperit cel puţin unul dintre motivele pentru care creierul nostru are nevoie de somn pentru a supravieţui. Se pare că, în timp ce dormim, creierul nostru are vreme să cureţe „mizeria” pe care o acumulăm în timpul cât suntem treji. Altfel spus, somnul este necesar pentru curăţarea minţilor noastre. În timpul zilei, celulele corpului nostru îşi fac, fiecare, treaba pentru care există, dar, totodată, produc şi deşeuri. Sistemul limfatic curăţă corpul de aceste deşeuri, dar creierul nu este conectat la acest sistem, astfel că are nevoie de o altă modalitate de curăţare.

Cercetătorii spun că, în lipsa conexiunii la sistemul limfatic, creierul are propriii „oameni de serviciu”, care funcţionează prin lichidul cerebro-spinal şi duc deşeurile la ficat spre a fi eliminate. Acest „serviciu de curăţenie” al creierului funcţionează de două ori mai rapid când noi dormim, pentru că, în acest răstimp, neuronii ni se micşorează (la jumătate) şi canalele prin care curge lichidul sunt mai largi. „Acest studiu arată că creierul are etape diferite de funcţionare când noi suntem treji sau când dormim”, spune cercetătorul Maiken Nedergaard. „În fapt, natura tonică a somnului pare să fie rezultatul curăţării activităţii neuronale cumulate în intervalul în care suntem treji”, spune acesta. Aşa că, nu uitaţi: somnul este necesar, nu îi diminuaţi importanţa!

 

Sursa şi foto: Mashable


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger