La începuturile Pământului, insecte uriaşe dominau cerurile, iar verdeaţa preistorică producea mult mai mult oxigen şi împingea nivelul acestuia mult mai sus decât în prezent. Această abundenţă de oxigen a permis dezvoltarea incredibilă a insectelor zburătoare, cum ar fi libelulele uriaşe de pradă, dar care, la un moment dat, în ciuda creşterii nivelului de oxigen, au început să se micşoreze şi, într-un final, au ajuns la dimensiunile cu care suntem obişnuiţi.
Legătura dintre dimensiunile insectelor şi nivelul de oxigen a fost analizată într-un studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) şi realizat de către cercetători de la Universitatea California. Oamenii de ştiinţă au descoperit că, timp de aproximativ 200 de milioane de ani, mărimea insectelor a „copiat” întinderea nivelului de oxigen. Concentraţiile de oxigen erau peste 30% în perioada analizată de cercetători, în vreme ce azi sunt la 21%. Dar, acum 150 de milioane de ani, nivelul de oxigen a crescut, iar dimensiunile insectelor au scăzut. Momentul coincide cu începutul perioadei cretacice pe planetă, ultima eră a dinozaurilor şi, totodată, cu evoluţia semnificativă a păsărilor.
Păsările erau prădători puternici şi se presupune că au îngreunat foarte mult viaţa insectelor – în special insectele uriaşe erau ţinte sigure şi destul de uşor de prins. Astfel că, deşi nivelul de oxigen a urcat în atmosferă, teoretic permiţând o nouă creştere a dimensiunilor, evoluţia este cea care a acţionat asupra insectelor şi le-a făcut mai mici, pentru a se putea mişca mai uşor, ca să scape cu viaţă când erau vânate de păsări. Pentru a obţine informaţiile care să ducă la aceste concluzii, echipa formată din Matthew Clapham (profesor) şi Jered Karr (licenţiat) a dus o muncă deloc uşoară: ei au fost nevoiţi să analizeze seturi de date provenind de la peste 10.000 de fosile de insecte şi toate studiile publicate până acum pe această temă.
Un alt moment de tranziţie în ceea ce priveşte dimensiunea insectelor a apărut la sfârşitul perioadei cretacice, care ar putea fi atribuit atât extincţiei în masă, cât şi evoluţiei păsărilor şi a liliecilor. „Cred că principala cauză sunt, totuşi, păsările, care au evoluat şi au devenit tot mai specializate în prinderea prăzii. Primele păsări nu erau foarte dibace în a zbura, dar la sfârşitul cretacicului ele arătau, deja, destul de mult precum păsările pe care le cunoaştem acum, asta însemnând că aveau o dexteritate a zborului care le permitea să vâneze foarte uşor”, conchide coordonatorul studiului, Matthew Clapham.
Sursa: ENN
Foto: Urmaş al libelulei gigantice de altădată / Free-nature-photos.org