Dansez pentru Roșia Montană!

11

Clasic și silent disco, acestea sunt cele două stiluri de dans alese pentru un nou eveniment Roșia Montană. După o săptămână de manifestări creative, din ce în ce mai variate, a venit și rândul dansului să susțină alternativa pentru Roșia Montană și să spună ”nu” proiectului minier de exploatare cu cianuri al RMCG.

 

Joi, 17 noiembrie, de la ora 20:00 și vineri, 18 noiembrie, de la aceeași oră, în centrul vechi al Bucureștiului (Eugen Caranda colț cu Lipscani), cine dorește este invitat să danseze pentru Roșia Montană. Pentru ca liniștea publică să nu fie deranjată, joi se va dansa pe melodii interpretate direct la instrument – vals și alte dansuri clasice. Vineri, stilul se schimbă cu silent disco. Fiecare dintre cei care doresc să participe este chemat cu telefonul, iPod-ul, mp3-player-ul, cu căștile în urechi, la care să pună muzica despre care fiecare crede că ”ar putea fi muzica revoluției de la Roșia Montană”. Toată lumea va dansa pe ce ascultă în căști, astfel că spectacolul de mișcare este garantat. Aceleași lucruri se întâmplă și la Cluj-Napoca: tot joi, dar de la ora 19:00 în Piața Unirii și vineri, de la aceeași oră, în același loc. Stilurile de dans sunt aceleași.

Cele două acțiuni se alătură unei serii de evenimente organizate la Cluj și București, unele simultan sau la diferențe foarte mici ca timp de desfășurare. Astfel, după Occupy Conti (Cluj), care a marcat debutul seriei, a venit protestul tăcut din fața TVR (Cluj și București), jocul ”Țară, țară, vrem ostași pentru Roșia Montană”, urmat de sinuciderea în public cu cianură (un gest simbolic, menit să atragă atenția asupra pericolului proiectului minier al RMGC); altă acțiune, desfășurată la Cluj, București și Târgu-Mureș, a fost ”Îmbrățișări pentru Roșia Montană”. La Cluj, evenimentul Occupy Conti a fost sărbătorit, după o săptămână, cu tort și baloane în stradă. Acum, toți cei care doresc să se exprime în astfel de moduri inedite împotriva proiectului minier al RMGC sunt așteptați la dans.

 

Citiți și: Rezoluția conferinței ”Roșia Montană în Istoria Universală”


11 comentarii

  1. Este foarte frumoasa initiativa! Pentru cei care sustin eforturile noastre de a Salva Rosia Montana va rugam sa va inscrieti si voluntari pentru campania de informare si strangere de semnaturi care are loc zilele acestea la metrou in Bucuresti: http://www.rosiamontana.net/la-metrou/

    Oamenii sunt sensibili la informatiile oferite si multi sunt deschsi la alternative pentru proiectul minier. Un om informat este un om puternic si acum avem sansa sa spunem adevarul despre dezavantajele acestui proiect minier direct.

  2. Minunata initiativa! Eleganta si prietenoasa. Venim cu drag. Poate puneti si salsa pentru ca ne-a soptit o pasarica vestea ca vor veni si specialistii in salsa de la SalsaFit si alte scoli de dans.

  3. Sunt curioasa sa stiu, care sunt eforturile voastre de a salva Rosia Montana, inafara de toate activitatile astea patetice de a sparge un hotel vechi si parasit, de a sta pe jos cu o lumanare in brate si de a dansa pentru Rosia Montana!! Fratilor nu asa se salveaza acasta localitate!!

    • Si eu sunt curios de ce “Razvan” se crede femeie. Patetica esti tu. Mie nu mi-esti frate sau sora, poate lui Dragos Tanase. Dar cum se salveaza, facand un crater de cativa kilometri patrati?

    • Noi adunăm semnături și dansăm pentru existența permanentă a Roșiei Montane. Pentru voi Roșia este o pătlăgică pe care vreți să o stoarceți și apoi o lăsați pradă putreziciunii. Cine sapă groapa altora va ajunge în ea ! Nu vă e rușine să cumpărați și să deshumați morții din cimitirele de la Roșia ? Mai aveți ceva sfânt în voi ?

  4. @gigel, se salveaza prin investitii masive. si prin turisti adusi de aceste investitii in galerii romane, in infrastructura, monumente. asta pe langa mina propriu-zisa care aduce si ea niste aur, niste bani, niste locuri de munca. chestii din astea care inseamna prosperitate pentru orice localitate de oriunde. n-am nimic impotriva oamenilor care vor sa se distreze, dar ar putea sa-si axeze energia pe cazuri mai utile.

  5. galeriile se intind destul de mult. cele mai importante parti din galeriile astea sunt salvate si se vor face vizitabile. din ce am citit pe net, deja se lucreaza la chestia asta.

    • Se lucreaza pe naiba. Minciuni, la fel ca si cele cu >3000 locuri de munca.

      RMGC e interesata de galerii, de oameni samd exact pana in momentul in care obtine avizele de mediu. Dupa aia, pa.

Leave A Reply