Acelaşi impuls care ne face să cumpărăm două produse de care nu avem nevoie doar că pentru că sunt la preţ de unul ne determină să luăm şi decizii de viaţă cruciale numai de dragul superofertei.
Dan Ariely, autorul cărţii Iraţionalitatea benefică (titlul original e Predictably Irrational), comentează pe blogul său o poveste din Danemarca. Guvernul danez a anunţat în 2010 că preţul pentru sterilizare va creşte din 2011, ajungînd la 1300 de dolari pentru bărbaţi şi 2500 pentru femei. Danemarca are o istorie veche în această privinţă, între 1929 şi 1967 au fost sterilizaţi 11 000 de persoane, jumătate dintre ei împotriva voinţei lor (din motive de „degenerare” şi criminalitate).
Pînă de curînd, sterilizarea involuntară a fost gratuită şi cea voluntară destul de ieftină, dar din 1967 danezii nu s-au prea înghesuit să profite de ofertă. De cînd guvernul a anunţat că va scumpi sterilizarea, numărul doritorilor a crescut spectaculos. Nehotărîţii s-au hotărît brusc, iar cei care nici nu se gîndiseră la o asemenea decizie, au văzut deodată oportunitatea şi au luat cu asalt cabinetele doctorilor.
6 comentarii
Probabil o sa fiu acuzata de atitudini neconforme cu asteptarile vremurilor noastre, dar sterilizarea fortata pentru comportament deviant mi se pare o solutie viabila.
In functie de cat de deviant e comportamentul, sunt total de acord 🙂
pe cand si ieftinirea eutanasiei? sau scumpirea, ca sa ne putem grabi
propun criogenarea prezentului, pana la gasirea viitorului cert
partea din titlu cu”pensionarii” este degradanta.ce aveti cu bietii de ei?chiar era nevoie de asemenea comparatie?stati linistiti ca si voi veti ajunge pensionari…
Ca foarte bine zici … respectul e departe plecat cu corabia