Danemarca, record mondial în domeniul energiei eoliene, în 2014

0

Danemarca a stabilit un record mondial în materie de producţie de energie eolină, acoperind 39% din necesarul său de electricitate cu ajutorul vântului, în anul trecut, notează publicaţia The Local Denmark, care numeşte recordul “primul de acest fel”.

 

 

“Cu siguranţă ne vom atinge obiectivele energetice pentru anul 2020 şi, în timp, obiectivul final, cel de a opri emisiile care generează încălzirea globală”, consideră ministrul Mediului, Rasmus Helveg Petersen. Planul guvernului danez este de a ajunge să genereze jumătate din necesarul de electricitate total al ţării cu ajutorul vântului, până în anul 2020 şi să interzică în totalitate folosirea cărbunelui în zece ani. Publicaţia citată atenţionează, însă, că recordul nu înseamnă că aproape 40% din totalul energetic al ţării a fost suplinit prin energie eoliană în 2014. Este vorba numai de energia pentru electricitate, care înseamnă o zecime din energia utilizată în total în Danemarca.

Potrivit Danish Energy Association, statul danez încă depinde de gaze naturale, cărbune şi petrol, pentru aproximativ trei sferturi din necesităţile sale energetice, care alimentează, în principal, marile uzine şi sistemul de încălzire; acestea vor fi nevoite să se reorienteze înspre forme mult mai durabile de obţinere a energiei, pentru a deveni cu adevărat “verzi” şi a renunţa la utilizarea combustibililor fosili. Guvernul danez va aloca aproape 100 de milioane de dolari dezvoltării energetice verzi a uzinelor şi sectorului industrial, în general, pentru a ajuta la evoluţia şi implementarea tehnologiilor care să conducă la trecerea totală pe resurse regenerabile.

 

Sursa: The Local Denmark

Foto: IH

 

Puteţi citi şi:

Aproape jumătate din necesarul energetic al Scoţiei este asigurat de energii curate

Danemarca vrea să renunţe la cărbune în zece ani

Vântul este cea mai ieftină sursă de energie pentru Europa


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger