Danemarca a interzis sacrificarea animalelor în scopuri religioase

10

Ministrul danez al Agriculturii şi Alimentaţiei a semnat legea care interzice de acum încolo, pe teritoriul Danemarcei, sacrificarea animalelor în scopuri religioase. Această decizie a fost criticată de comunităţile evreieşti şi musulmane, care consideră noua lege drept un atac la libertatea religioasă.

 

schafvoraschächtung

 

Dan Jørgensen, ministrul Agriculturii, a declarat pentru televiziunea daneză, că “drepturile animalelor au prioritate în faţa religiei,” Danemarca alăturându-se astfel unor ţări ca Norvegia, Polonia, Suedia şi Elveţia, care, la rândul lor, au interzis sacrificările ritualice ale animalelor.

Potrivit reglementărilor europene, sacrifiarea animalelor este permisă, atâta vreme cât animalele sunt asomate, însă, în cazul sacrificiilor religioase, se pot înregistra excepţii şi animalele pot fi ucise fără a fi asomate în prealabil. Potrivit noii legislaţii, în Danemarca niciun animal nu mai poate fi ucis fără asomare.

Danemarca este unul dintre cei mai mari exportatori de carne Halal către ţările arabe. Problema sacrificării animalelor a ajuns anul trecut în atenţia publicului, după ce autorităţile au arătat că danezii consumau frecvent carne neetichetată, provenită în urma sacrifiicilor islamice. Astfel, din ce în ce mai multe voci s-au alăturat apărătorilor drepturilor animalelor, pentru a elimina sacrificiile fără asomare şi pentru a întări siguranţa consumului de carne. În ceea ce priveşte comunitatea evreiască, aceasta nu s-a declarat prea afectată de noile măsuri, atâta vreme cât în ultimii ani, cea mai mare parte a mâncării kosher din Danemarca a fost importată.

Sursa: Secularism.org

Puteţi citi şi:

Ar fi întemeiat să interzicem sacrificarea animalelor în scopuri religioase?

Crăciun cu tofu sau cu porc?

 

 

 


10 comentarii

  1. Dap. Ăştia sunt ăia care au ucis puiul de girafă (mai au unul, incă nu au stabilit când îl vor hăcui şi pe el) pentru că “nu avea genomul în regulă” şi era “un exemplar pur”. Naziştii tot pe puritate şi-au fundamentat acţiunile de epurare etnică a evreilor şi a altor “raselor inferioare”.

  2. Este salutara aceasta masura impotriva manifestarilor religioase de orice fel care au macinat societati intregi, fiind irationale religiile insesi in intregimea lor. Pana nu biruieste spiritul pur al ratiunii, nu va exista odihna intrucat progresul civilizatiei si moral al societatii tine strict de ratiune si nu de religie, cum se credea…Multumim,Danemarca!! Sunteti pionerii inovarii civilizatiei!

  3. @Bogdan Eugen, vezi ca miile de tankuri Merkava, Abrams, si alea o mie de rachete cu focoase nucleare de sub desertul Neghev (Israel) exista si sunt functionale si vor fi functionale pana la capat, cu sau fara miei cu gatu taiat. Ratiunea crezi ca o sa tina loc de foame peste vreo 30 de ani cand petrolul va fi gata si cand asa zisa energie verde de fapt e mai neagra ca petrolul si imposibil de pus in aplicare fara petrol si gaze? Eu zic sa-ti pregatesti nepotii pentru Armaghedon, pentru ca religiile nu au nimic a face cu masacrul final pentru resurse (ultimele resurse energetice care se afla in zona Golfului Persic). Stiu, acum multi dorm bine, pe minciuni, in 10-20 de ani, multi nu vor mai dormi, vor veghea! Pentru ca somnul ratiunii, itr-adevar naste monstri!

    • @Marius

      Păi, nu doar combustibilii sunt pe sfârşite. De fapt, asta e cea mai mică dintre probleme. Când nu vor mai fi resurse de combustibili, se vor “găsi” destul de repede alternative. Ce e mai grav e că se termină alta resursă. Mult mai importantă. Esenţială. Dacă n-ai benzină, mergi cu bicicleta. Dar dacă nu ai APĂ, nu poţi să sugi pietre la nesfârşit. Apa, dragule, este sursa scânteilor din Orientul Mijlociu. Apa va fi declanşatorul războiului. Acum beligeranţii îşi arată muşchii, fac paradă, îşi testează capabilităţile. Când se termină apa, începe Armaghedounl de care vorbea Adrian.

  4. mi se pare o mare ipocrizie…sunt impotriva oricarei religii organizate dar care ie diferente ca mananci miel de paste sau tot anul…sau porc…daca nu faci obligatoriu vegetarianismul ie un part electoral pt oameni care trimit poze cu pisicute gingase si mananca peste ca aia nu ie carne…io mananc carne…

  5. cand vor interzice si sacrificarea anuala a delfinilor?! Oricum, este ceva mai mult decat nimic! Dar asta nu inseamna ca nu se mai taie la ei mielul de paste… Doar ca nu il mai sacrifici pe altar, ti-l taie taranul la apiata de animale vii sau la abator…

  6. @Ionut, apa naturala din Orientul mijlociu e pe gata, 70% din apa potabila se obtine in Arabia Saudita prin desalinizarea apei de mare (ghici cu ce? cu petrol), evreii au secat Iordanul cu irigatiile si merg si ei pe desalinizare, Eufratul e la 50% din debit (are vreo 22 hidrocentrale pe el, ca si Nilul, Colorado si alte mari râuri exploatate crunt hidroenergetic si sgricol), dar fara petrol nu se poate face nimic, sau si mai exact, fara gazele naturale (care inca mai sunt multe in zona golfului persic) din care se poate face kerosen, benzina si lubrifianti. Energia verde sa va iasa din cap. Nu exista asa ceva. E propaganda ca sa doarma lumea bine.

    @Marius, datele sunt pe internet, oficiale, 1% din combustibilii lichizi (benzina, kerosen) sunt produsi prin uzine de tip GTL (ca aia din Qatar), petrolul va fi gata cel tarziu pana in 2050 (la o rata actuala de consum ceea ce nu e cazul avand in vedere curba demografica la 80 grade din 1960), si exista deja alea 10 coarne din Apocalipsa (10 state cu arme nucleare), care unele dintre ele au GPS propriu (Rusia-Glonass, India, China, in 2019 si UE), evreii au locuine de maxim 2 etaje cu buncare atomice (despre ele scrie profetul Ezekiel inca de acum 2500 de ani, numindu-le locuinte fara ziduri), iar noi, românii vom fi folositi in prima faza a atacului spre Orientul Mijlociu, ca si carne de tun (cum am folositi si la Stalingrand alaturi de unguri, unde am fost macelariti, pe urma s-au bagat si germanii). Scenariul e urmatorul, Germania e deja buna prietena cu Rusia, USA si-a retras bazele militare din UE si le-a mutat in Orient (in zona Golfului Persic), dar si-a facut agentie mondiala de supraveghere prin sateliti (WWW.NRO.ORG sau cam asa ceva. USA va sfasia pamantul dupa sesurse, in special estul UE si Ucraina (aici pamantul va fi otravit si ce o sa ramana carat in vagoane prin tarile arabe si Israel, meritat desigur, ca mai ticalosi oameni ca taranii români si noi in general rar poti vedea, mai mincinosi si ipocriti), prin urmare ura impotriva USA si Israel va creste, va ajunge la maduva oaselor (USA fiind cel mai mare stapan de sclavi), asa ca bunii Germani in colaborare cu Rusia, China, India si toti care mai au arme nucleare, le vor da in cap americanilor (ii vor bombarda nuclear, coasta de est, NY+Washington, pana in 2050), armata USA va fi decapitata, si atunci si abia atunci, UE va avansa terestru spre orientul mijlociu, cartierul militar si-l va stabili in Israel, care va fi ocupat militar, vreme de 3,5 ani, alianta UE – Rusi se va rupe, la vremea aia Rusia va fi ocupat deja nordul Africii (Egipt, Libia) tot pentru petrol si alte resurse, si dragii de rusi vor veni si ei dinspre vest spre Orientul Mijlociu, si in mod fatidic, intalnirea tuturor va avea loc pe marea campie a orasului Meghido, care e libera si acum. In vremea aia, datorita exploatarii intense, Eufratul, Nilul si alte mari rauri vor fi secate, asa ca si chinezii cu miile lor de tancuri vor veni la bairamul general. Va fi un măcel cum nu s-a mai vazut (de 10 ori mai mare ca ala de la Kursk din 1944). Americanii vor privi, dar la final submarinele lor nucleare ii vor rade pe toti (UE, Rusia si toti care vor fi participat la măcelul de la Armaghedon, care va dura 45 zile). Un singur submarin nuclear poate distruge un continent intreg, ori americanii au mai multe, plus portavioane. La vremea aia, intre 2050-2060, nu prea o sa mai fie nimeni intreg la cap pe pamant. Doar fiare. Haita UE va fi condusa de un lider identic cu Hitler, tot german. El ii va convinge pe toti sa le dea in cap americanilor si sa porneasca armaghedonul dar initial nu o va face cu germani, ci cu prăpădintii din estul europei si cu ucrainieni care vor fi macelariti. Pe urma se va intoarce in tara lui (Germania) si va reveni cu soldati occidentali si va face prapad acolo (ii va macelari pe asiatici), deaia americanii in final vor distruge capitalele UE cu rachete nucleare (centralele nucleare ale UE sunt pe hartile submarinelor nucleare), Germania are acest plan in vedere si nu-si mai fabrica centrale nucleare, asa cum desteptii de francezi au facut. Germanii vor ramane pana la final pe gazul rusesc si cand el nu va mai fi, vor navali spre Golful Persic. Orasele occidentale nu au nici un viito fara gaze si petrol (ca de altfel toata revolutia industriala, nu poti topi minereurile cu paie si lemne, doar cu carbune si gaze). Nu are nimic a face religia vreo unuia sau altuia cu finalul, e vorba de hidrocarburi. Nu exista inlocuitori pentru ele. Cine zice, minte. A se vedea documentare precum Collapse 2009, Home 2009, si multe altele. Curva libertatii care calareste Fiara UE prin NATO e USA. Cele 10 coarne care lovesc sunt 10 state posesoare de arme nucleare. Asa cum animalele de curte au deja la ureche chip RFID (ca si maidanezii de altfel), la fel si oamenii vor avea un chip RFID (care va fi un POS+id card+portofel electronic) controlat prin sistetemu GPS european Galileo dupa 2019, se va termina cu evaziunea fiscala pentru majoritatea găinarilor estului europei. Iadul e pavat cu bune intentii. Bisericile mari, ortodoxa si catolica vor fi scoase de la bugete, preotii o vor lua urât de tot pe coajă pentru că au vandut nebunie lumii. Nu va fi ateism, va fi multiculturalism iar crestinismul va fi inlocuit cu zeitati orientale, fenomen care deja are loc in USA si occident (UE), Shiva, Budha, Ra, Indra, la astia va veti inchina pe frumoasa muzica Psy Trance (cu putina ayahuaska la bord in loc de palinca)

  7. Ca sa revin ON TOPIC, mai bine v-ati plange de milă vouă înși-vă, nu meilor de paște. Sacrificiile umane dpdv crești nu-și mai au rostul, încă de acum 2 mii de ani. De religii nu aveți cum scăpa. A, că la nivel de guverne, oficial va fi declarat ateismul, posibil, dar din câte știu eu, ultimul Fhurer (care o sa apara tot in UE) va desfiinta intr-adevar religiile dar numai ca sa se declare el Dumnezeu pe pamant (ca cezarii Romei, ca doar Roma nu a murit, jumatate e in UE si jumatate in USA). Omul e o fiinta bolnava (mintal), boala se numeste narcisism secundar compensator (descrisa de Dem Zamfirescu de exemplu in cartea Nevroza Balcanica, pt ca boala asta care e mama bolilor mintale sau de caracter are forma cea mai grava de manifestare in Balcani si Orientul Mijlociu) si sta in caracterul omului asadar daca nu se inchina vreunei zeitati, sa se proclame el insusi Zeu. Ori ateismul e doar o forma de aparare prin negare (mai bine cu extraterestrii cu sange straveziu, ca aia la o adica pot fi ucisi decat cu fiinte interdimensionale care nu pot fi ucise – mirajul ucigasului, omul e un ucigas, ateul un psihopat latent), ateism nu poate exista atat timp cat evolutia e falsa si omul nu poate genera el insusi coduri AND si un ecosistem armonizat. Evolutia in locul creatiei a fost adoptata din motive psihologice (e confortabil sa stii ca poti scapa de orice responsabilitate si ca tu esti stapanul viei unde de fapt esti…slugă). Cu sau fara sacrificii animale, lucrurile merg asa cum e scris, chiar daca animalele sunt asomate, oamenii tot greu si crud vor muri (de batranete, sau in razboaie).

Reply To nas Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger