De cele mai multe ori când doi tineri aleg să-și lege destinele în fața primăriei sau a lui Dumnezeu, ceremonia de după rezervă un loc special darului. Cu sau fără urnă, cu sau fără strigături ori plicuri inscripționate cu numele invitaților, pentru o contabilizare mai simplă, darul e aproape nelipsit, chiar și la nunțile care nu mai respectă demult desfășurătorul tradițional.
de Andra Matzal
Oferirea banilor la o astfel de ceremonie poate fi primită de invitați cu inima deschisă, atâta vreme cât, după cum spune Steluța Voica, jurnalistă, ”darul de la nuntă e felul comunitîții de a oferi mirilor puțin cheag când se duc la casa lor: bani de un pat, de o masă, de un porc pe care să-l mănânce iarna.” În același timp însă, darul poate fi o presiune pentru invitații nevoiți să facă sacrificii financiare pentru a nu se lăsa mai prejos de cât „merge masa”, participând la jocul etalării statutului. I-am invitat pe Vlad Tăușance și pe George Moise la o dezbatere despre relația asta alunecoasă dintre căsătorie și bani.
[coloana]Nunți și alte BTL-uri
de Vlad Tăușance, scriitor și jurnalist
Nu sunt un fin degustător de nunți, am bifat maxium 11 în 33 de ani de viață adultă. Cu și fără dar. La jumătate dintre ele am avut calitatea de personal tehnic, fiind responsabil cu playlistul și scutit de contribuții financiare cu strigare sau la plic. Cu aceste ocazii șeful de sală mi-a completat sever cultura generală cu două concepte noi: “muzică de sarmale” – ritmuri lăutărești de voie bună care încurajează ingestia și digestia, respectiv “marșul fripturii” – Johann Strauss – Marșul lui Radetzky – rezervat pentru climaxul în care ospătarii încolonați aduc fripturile. Pe întuneric, cu lumânărele, artificii sau focuri de spirtieră. Sublim!
Revenind însă: cred că ”darul”, cotizația cash către fericitul cuplu, se impune de la un prag critic de 100 de participanți. Așa cum plătesc un concert, chiar dacă sunt prieten cu oamenii din trupă, pentru a susține mișcarea și organizatorii, sunt la fel de dispus să mă împrumut de 100 de euro pentru a-mi acoperi “tacâmul” și locul de la masă. Știu, din surse sigure, că rezervările pentru restaurante și corturi specializate se fac chiar cu un an înainte, iar meniurile costă peste nivelul mediu al unui catering. Ca să nu mai socotim laserele, trupa live sau barul de cocktailuri. Proaspătul cuplu este pus așadar în situația unei firme de eventuri care stă cu sufletul la gură până în ultimul moment, numărând plătitorii, invitații cu acces backstage, VIP-urile și blatiștii, dorindu-și măcar să iasă “pe zero”. Așadar, nu mă risc la bilete în zona A, rezervată nașilor și familiei expatriate, dar mă interesez cu atenție ”cât se dă” pentru un loc pe gazon. Și mă conformez. Dacă nu simt că plătesc intrare, simt că contribui la o chetă.Tot un fel de solidaritate, zic.
Sub 100 de oameni, în condiții de bufet suedez, vin de țară și petrecere la piscină, optez snob pentru cadouri. De obicei personalizarea asta costă mai mult ca darul, dar, na, ori suntem hipsteri, ori nu mai suntem. Un scaun de designer sau un print de artă contemporană te duce pe la 150 de euro, dar așa ai garanția că le vei strica oamenilor planuri de design interior pe viață. Intenția contează, dar ocupă spațiu!
La peste 500 de oameni, nu are rost nici să te mai duci, nici să cotizezi. Nu se prinde nimeni oricum. Așa cum la un concert de la Arene, 50 de blatiști sunt o marjă luată în calcul, la o nuntă cu fast, rebelii care nu umplu plicul plasat discret sub farfuria cu icre negre nu fac prea mult rău. Cine își permite genul ăsta de buget de organizare se bazează, mai mult ca sigur, pe 3-4 sponsori, de obicei persoane fizice cu nume mondene sau businessuri solide.
Apropos, dacă voi renunța în perioada imediat următoare la burlăcie, mă gândeam să fac un powerpoint în care să-mi demonstrez reachul de influenceri și KOLi, expunerea media și impactul pe Facebook. Plus traficul estimat și posibilitățile de branding și brand experience. O să-l trimit la câțiva sponsori care agreează targetul și, dacă se bagă, las intrarea liberă chiar dacă o să vrea la schimb ”logoul mai mare”. Dacă nu mușcă nici Kent, nici Grolsch, nici Jack, merg pe donații de final în funcție de gradul de satisfacție. Vă băgați?
[coloana]
Nuntă la plic
de George Moise, autorul cărții ”Iertați-mă că nu sunt japonez”
Chemi un prieten pe la tine să-i zici că în sfârșit i-ai tras-o tipei ăleia bune pe care puseseși ochii de mult. El te felicită cu setea cuvenită-n gât, că na, e ditamai vestea și se cere sărbătorită. Deschizi frigiderul, îi dai o bere și îi zici: am luat berea cu 3 lei jumate, dar uite, ai un plic acolo, pune și tu în el 100, că mi-am luat și adidași noi. Dacă adăugăm la scena asta niște muzică, bârfe, ceva fursecuri și oleac´ di bataii, avem deja imaginea simplificată, dar completă, a unei nunți românești cu dar.
Nu sunt împotriva ideii de a dărui ceva cuiva, cândva. De ce nu, chiar și atunci când respectivul se așteaptă la așa ceva din partea mea. N-aș fi avut nimic nici cu darul de la nuntă sau cu nunțile cu dar, dacă n-ar fi ajuns în forma mutantă de azi: cu mercurial pe internet pe zone geografice și topic pe forumurile de mirese: „Buna fetelor, astept pareri si sugestii concrete in legatura cu sumele pe care ar trebui sa le gasim in plic de la nasi, parinti si socrii avand in vedere ca suntem intr-un an de criza pronuntat si unii dintre noi ne facem nunta singuri fara nici un alt ajutor !”
Teoretic, darul de nuntă ar trebui să fie ca șpaga la medic după o operație reușită: discret, gras și din suflet. Tot teoretic, o nuntă n-ar trebui să oblige pe nici un invitat „pe partea economică”. Dacă tânăra celulă de bază a societății face în loc de tot circul tradițional un party cu prietenii, ar cam trebui să-l poată susține financiar și singuri, fie și în criză. Dar dacă soacra mică face infarct dacă nu-și cheamă toți verii de pe uliță ale căror nunți le-a frecventat ca să-i ponteze la rândul lor propriul show, probabil e mai greu să faci pomană cu tort, în loc de colivă.
Și atunci nu mai ai o nuntă cu dar, ai una cu miză, adică ai ce se cheamă o nuntă la plic, tradițională, tacâm complet, în care pe lângă restul de obiceiuri ai și țâțâitul curului că nu ți-au venit toți, că te fură ospătarii, că o să mai faci un împrumut să achiți nu doar restaurantul, dar și pantofii tăi și rochia ei pe care o îmbracă, evident, o singură dată azi și încă dată prin casă, beată, după divorț.
Mai atroce decât o nuntă cu miză e una la care se strigă darul, ca la bingo. Acum, cică n-ar mai fi, dar ca parte a trecerii mele forțate la stadiul adult, mi-au trecut în copilărie pe la urechi povești cu nunți cu strigat de dar. Una dintre ele a fost faliment curat dintr-o eroare de strategie: s-a început strigatul de la mesele alea cu rude sărace, lucru care a scăzut puternic cotele pe bursa cortului. La alta, la care am și asistat, în miezul luxos al capitalei, țin minte că soacra mică seconda lăutarul care lovea cu putere într-o oală și când ăla răcnea ca la târgul de vite o sumă cu mai multe zerouri, chiuia și cuscra de-i săreau paietele și ovaționa ca la partid: Să trăiascăăă! Cei doi ajung la un nuntaș venit singur, care spune suma mai cu juma´ de gură. Avea și de ce, era cam jumătate sub „mersul nunții”. Lăutarul o reia în forță, dar până s-apuce să termine de spus toată cifra, vocea îi coboară ca la roboții rămași fără curent și se întoarce întrebător către „asistentă”. Tăcere. Soacra mică își culege repede zâmbetul fals de pe jos, apoi zice: Ei, să trăiască și el…
N-am băut, n-am mâncat, dar dăruiesc acest articol cu niște:
Concluzii, să trăiască!
Să primești un cadou, fie el și sub forma ceva mai puțin poetică, de plic, e o artă. Să-ți faci calcule pe niște chestii pe care urmează să le primești și să ridici din sprânceană dacă plicul e prea subțire e neam-prostie.
Să dăruiești din toată inima e un semn de noblețe. Dacă mai scoți două foi din plic înainte să-l dai pentru că nu ți-a plăcut sarmalele și nu ți-a cântat Adio, dragă Nelo înseamnă că ești ori politician, ori manelist, ori țăran prost de oraș.
Dacă reușești să îți fentezi părinții, unchii, mătușile, gura lumii și tradiția și îți faci nunta fără plic, fix cum vrea mușchii voștri, pe plajă, în vârf de munte, înotând cu delfinii, dansând cu pârșii, cu prietenii, doar voi doi sau în trei (cu prietena ei tunsă scurt), ești eroul meu și dacă aș ști să desenez, te-aș face bandă desenată.
Dacă faci nuntă „să te scoți”, dă-mi voie să te bag eu respectuos pe unde ai ieșit. Pentru că ești genul ăla care ca în banc, îi lasă nevestei după noaptea nunții o sută de lei pe pernă. Iar ea, pentru că vă potriviți, tot din obișnuință, îți dă ca prin somn restul: o hârtie de cincizeci.”
14 comentarii
Dupa ce romanul de rand si-a luat telefon dualcore, masina diesel cu cutie automata sa mearga doar in weekend cu ea la supermarket si apartament pe credit pe care promite sa-l achite in 30 de ani, si-a dat seama ca ii lipseste ceva daca vrea sa fie cu adevarat “in randul oamenilor”: o nunta de fitze. Reteta:
– se alege un local in “zona buna” a orasului, adica centru sau Pipera, cu cat mai putine locuri de parcare si cat mai multe strazi prafuite,
– se alege un meniu cu o fripturica, 2-3 sarmalute nesarate cu mamaliga rece si uscata, “vin” Premiat, si “uischi” Ballantine’s;
– se angajeaza o formatie experta in Casablanca, Speedy Gonzalez si Dansul Pinguinului;
– se pune mana pe telefon si se invita toti cunoscutii de pe Facebook, Hi5, generala, liceu, serviciu, bloc si necunoscutii de la serviciul parintilor (cei cu functii de conducere sunt foarte utili);
– cei de prin Moldova chiar te intampina la nunta lor cu plicuri colorate cu numele tau in care sa-i lasi la final darul de nunta, sa nu cumva sa le incurce sa nu mai stie cine cat a dat;
– se anunta “la secret”, adica celor care stii ca imprastie informatia sau celor care intreaba, pretul per meniu: “150 de euro doar mancarea, dar aici nu intra si formatia, bauturile, tortul si tot asa“.
Se strang 20-30.000 euro la nunta, 10.000 raman la restaurant, 5.000 la rochia de mireasa, prelate scaun, cofetaria care a facut tortul, etc. Cu restul se achita in avans o parte din ratele apartamentului sau se ia inca o masina. Si toti sunt fericiti. Nu?
Nu, divizia de motociclete Honda Romania sigur nu e fericita pentru ca datorita costurilor prea mari au trebuit sa mute din Pipera in Drumul Taberei. Imediat dupa plecarea lor acolo s-a deschis un salon de nunti. Daca un restaurant castiga mai bine decat singura reprezentanta moto a unui brand foarte cunoscut, inseamna ca in afacerea nuntilor adaosurile si implicit profiturile sunt atronomice. Adica fix definitia bulei: fitza fraierilor, profitul jmecherilor. Atunci cand 3-4 farfurii de mancare ajung sa coste cat 3 nopti de cazare la un all inclusive, inseamna ca nu mai vorbim de costuri ci de altceva.
Sursa
Ce nu pot eu sa inteleg e urmatorul fapt: el si ea decid sa se casatoreasca, e petrecerea lor, e decizia lor. Dar ce treaba am eu, simplu prieten sau ruda de trebuie sa le platesc lor petrecerea? Rochia ei, florile, locatia, pantofii si costumul lui, totul! E petrecerea lor, nu a mea, ei ma invita sa le fiu alaturi si sa ii felicit. Ca imi dau mancare scumpa este decizia lor, ca pana la urma cine mananca tot meniul de la nunta? Pot sa ii felicit si pe burta goala ca mancare mai am si eu pe acasa…
Mai mult, ajutor pentru casa celor doi? Cum vine asta? Inca o data, e decizia LOR sa isi faca o familie, de ce e musai ca eu sa ii ajut la asta?
Este o mentalitate agrara, de care nu ne vom desparti in veac, o urasc la infinit si este unul din motivele pentru care mersul la nunta in cazul meu se rezuma numai la asistarea la nunta (primarie si biserica) si oferirea unui cadou. Mai mult, este prea mult.
Si o ultima nelamurire: OK, ma duc la toate nuntile pe principiul ca si ei vor veni la a mea, ca ce bani le dau eu lor acum mi-i vor da ei la nunta mea, etc. Si daca nu ma voi casatori vreodata? Ca o garantie in acest sens nu avem… Atunci sa inteleg ca imi vor pune banii lor de nunta in cosciug sau vor da pomeni pentru sufletul meu de banii aia :))
Corect Lavinia!
Lavinia, gandind asa iti dau dreptate intr-un sens: nu te vei casatori prea curand :))
O iau eu de nevastă, gîndeşte taman cum gîndesc io 🙂 – fără glumă
Multumesc George Moise.
Foarte frumos! Amîndoi au rezumat la fix treaba asta care a devenit nunta. Problema e că faza cu solidaritatea and stuff nu prea merge cu faza cu hipstereala and stuff. Nunţile cu dar strigat sînt dintr-o zonă a societăţii, ălea cu liste de cadouri deschise la magazine de super fiţe, din altă zonă, iar aia din vîrf de munte, e mai degrabă din zona ‘vise deşarte’. Că mai mereu se interpune pe parcurs familia care duce lucrurile nu spre ideal (grupul de referinţă), ci spre real (grupul de apartenenţă de la naştere).
Lavinia dragă, la faza cu coşciugul m-ai avut. Să mă risc cu o o presupunere despre profesia d-tale?:)))
E o moda acum printre tinerii cool sa spuna ca nu ei vor nunta, ci parintii lor. Fals! Nu te poate nimeni obliga. Daca ajungi la nunta traditionala (ce-o mai insemna ea acum) este pt. ca vrei tu si partenerul/partenera si atat.
Chestia cu lista de cadouri este obicei la americani (tocmai pentru ca nu se dau bani) pentru a ajuta in alegerea cadourilor…sa nu ia mai multi acelasi lucru…sa nu ia “un print de artă contemporană” etc. Acum din experienta mea cred ca doar situatia materiala face alte popoare sa para mai educate.
Lavinia, halal prieten poti sa fii. Isi da seama oricine iti citeste postarea ca esti o panarama profitoare care incearca sa se scoata “pe zero” la o nunta, mai pe romaneste esti o zgartomana. Eventual daca poti sa vii cu sandwich-ul cu parizer impachetat in ziar si sticla de apa plata de la chiuveta in gentuta, ar fi perfect, ii feliti pe miri, vezi daca poti sa pleci si cu un suvenir, dai din cur pe Marsul Pinguinului si apoi pleci acasa. Lumea nu are nevoie de persoane ca tine.
Totul la o nunta (mai ales cand este vorba de nunta unor prieteni) se rezuma la solidaritate si prietenie. Asa cum faci cinste la 10 prieteni, de bucurie ca ai luat un examen important in viata, sau cum cheltui o suma importanta pe un cadou la ziua aniversara a unui alt prieten, asa este si cu nunta, nu te mai uiti la bani tinand cont de faptul ca este un eveniment cu totul deosebit care are loc o data in viata acestora. Aici le arati prietenilor tai cat de mult ii pretuiesti. Si eu a trebuit sa plec la o nunta intr-o perioada grea din punct de vedere financiar, dar pentru ca imi sunt prieteni buni, m-am imprumutat in secret de bani si m-am dus la nunta cu dar de bani, ca sa le arat ca prietenia lor este mai importanta pentru mine decat banii, chiar daca ei au insistat sa vin chiar si “pe neve”. La acest gen de evenimente nu te poti duce NICIODATA cu mana in buzunar, indiferent cat de mult ne-am moderniza si am incerca sa renuntam la traditii.
Edysan , mai taci!!
De acord cu tine Lavinia!! Si eu si familia mea urmeaza sa mergem la o nunta care ne va afecta grav bugetul! De cand stiu de chestia asta sunt mai trista : atita bani aruncati asa de-a moaca!
Sunt total de acord ca romanii ar trebui sa mai evolueze si sa nu mai faca nunti cu “plic” . E penibil, grotesc si plus sunt unii oameni pentru care banii aceia, pusi la nunta, reprezinta ceva (un concediu ratat, niste haine si pantofi CASUAL, pe care nu i-ai mai cumparat, pentru ca a trebuit sa-ti cumperi rochii de seara si pantofi speciali, etc) . Sa se faca receptii cu,, cadouri (tabloase, icoane , in fine fiecare ce vor sa dea). Si apropo banii acestia sunt impozabili??? NU
Si mai ciuda mi-e pe oamenii care sunt bogati si fac nunti somptuoase si asteapta o gramada de bani!! Aici se vede NEAMUL PROST!!
Eu daca ma voi casatori , NU voi face nunta cu plic (sper sa nu fie alesul asa de nebunatic incat sa vrea asta, ca-l las!!)!! Si deci am pierdut o multime de bani; cu unii dupa nunta nici nu am mai tinut legatura, caci asa e la romani, mergi din obligatie, si respectivul nu-ti mai da niciun telefon!!
http://nuntafaraplic.wordpress.com/
I’ve written my comment in English.
First of all: every country or every region has his own traditions. What is tradition somewhere, perhaps sounds stupid somewhere else. I just give my opinion about the Romanian weddings i’ve attended.
About Romanian weddings, I do agree a bit with Lavinia. I think she writed her point a bit exagerated, but definitely she’s having a point. I went to a few Romanian weddings and to me it’s seems to be just a business having lost the idea of a wedding.
One wedding is even more expensive than the other. All to beat “the competition”, to have a bigger wedding than the neighbours and to receive as much money as possible. Hundreds of people are invited and most of them don’t even know the married couple very well.
Some people do have to invent an excuse to not appear. Simply, because they cannot afford to go. Life is difficult nowadays, not everybody is wanting to take credit after credit, so some people really do prefer giving their familiy to eat instead of giving at least 300 euro to a married couple they haven’t seen for years…
Once you received the invation, you know you’re just invited because you have to give a few hunderd euro’s at least. 100% social pressure. That’s confirmed the day of the wedding when you hear you’re placed at table #37 with some people you have never seen in your life and neither do not have any close friendship with the married couple. They’re at the wedding just because of the social pressure.
The same with giving money to the singers. Some close family members are giving a few hundreds (and usually after the wedding they get the money returned) before the singer goes to sing at other tables to receive there some money too. And after one after other gave 100 or 150 euro, it’s kind of a shame (social pressure again) to give 25 or 50 euro.
If a menu is expensive, it’s because people will give more money receiving an expensive menu. Anyway, it’s waste of food. Most weddings I’ve attended, more than half of the food was thrown away. Same for the chocolate fontain, cake, etc.
As a female attender to the wedding you need to do your hair, nails, buy a new dress, etc. It’ll cost you at least 750 euro. Quite a lot of money in Romania. If you’re going without doing your nails, hair or having the newest dress, you’ll hear it all around. By the way, 750 euro if you’re in Romania. If you’re working abroad, you’ll spend a bunch more on transport.
And the way of giving money, envelopes with your name on it, is again some social pressure.
Romanian weddings for most people is: giving away money they actually don’t have or can’t miss, to impress people they do not care about. It has to be the most beautiful day in your life, but it converted to something commercial and fake. Act nice to people you don’t have a close connection with, insist them to come to the wedding and all, but really all is like it is to generate money at a wedding.
Oh and ofcourse everybody is calling the restaurant, pretending they want to have a wedding, to see how much is the menu, calling the singers to ask how much they ask, etc… Just to try to give the right sum of money and don’t spend 500 when calculations are telling 450 is the sum to give…