Dacă nu se lasă cu sânge, nu cred că intră

23

Unui stat cel mai frumos îi stă democratic, asta e cutuma postmodernistă, iar democraţiei cel mai bine îi şade cu libertatea, aşa scrie la doctrină. România este un stat democratic, asta a vrut, asta a căpătat; nu ştim, în acest punct al povestirii noastre, dacă e un lucru bun ori rău. Nici nu este relevant – prin Constituţie şi, deci, toate legile ce decurg dinspre ea, statul Român este unul care garantează libertărţi. Evident, corolate unor obligaţii. rMGC este ca un vis urât pentru toate aceste axiome.

de Irina Zamfirescu (ActiveWatch)

Zilele astea țara fierbe. Mai mult pe Facebook, ce-i drept, însă e grav. Şi e bine! Aduc un omagiu lui Mark Zuckerberg pentru inventarea Facebook-ului. Aceasta a devenit cea mai importantă instituție de presă din România. Dacă presa trebuie să informeze, să fie cu băgare de seamă la interesul public și să fie echidistantă, Facebook-ul este the shit. Este evident, pentru aceia dintre noi care încă sunt consumatori de presă din România, că publicațiile ori televiziunile care dau știri și din perspectiva opozanților proiectului remegecist sunt accidente. Fericite, izolate și, în unele cazuri, chiar corijate (au existat cazuri când articole din presă defavorabile proiectului au fost retrase din variantele online ale publicațiilor). rMGC (nu merită literă mare, rMGC nu e nimic) a făcut din România un studiu de caz – o țară  în care cetățenii sunt informații via Facebook cu privire la un proiect cu un major impact social, de mediu și economic. Facebook a devenit principala newsroom a țării.

Occupy Conti sau Occupy TVR sunt mărturii ale disperării cetățenilor în fața unei prese încremenite în propriul proiect. Proiectul banilor remegeciști. Dacă argumentele academice nu au răzbit, răzvrătirea mereu dă bine. Am auzit așa un zvon urban: nişte nenei din presă, veniți să relateze de la fața locului, la un miting – „dacă nu se lasă cu sânge, nu cred că intră!”. Deci să fie răzvrătire. Doar că acest tip de răzvrătire, de tipul occupy este o formă de nesupunere civică. Nesupunerea civică, așa cum este prezentat conceptul în cărțile de specialitate, este atunci când nu recunoști validitatea unei legi și asta în virtutea argumentului că legile-s făurite de oameni, iar oamenii pot greși. În cazul rMGC haideți să admitem cu toții evidența: presa a ales banii în schimbul libertății. Și cum presa nu ne preia cuminți, apelăm la nesupunere civică.

Nesupunerea civică este minunată – este spirit critic, este atenție la ce se întâmplă dincolo de gardul propriu, este curaj. Este tot ceea ce statul român urăște azi. Dar poate că generalizările nu își au rostul și poate este vorba punctual de cauza Roșia Montană. Citeam cum la un meci de baschet, în Cluj, responsabilii cu ordinea pe teren au început discuții alarmante pe stații cu privire la 2 indivizi cu tricouri cu Roşia. Apoi, vedem cum cei 30 de oameni adunați în fața TVR sunt luați pe sus la faimoasa circă de Miliție numărul 1. Ieri, în București au avut loc două proteste spontane neautorizate: unul în fața locuinței lui Liviu Luca, celălalt la Ministerul Educației . În niciunul dintre cazuri protestatarii nu au fost ridicați de jandarmerie. La ambele proteste s-a scandat. La TVR, nu. Toată lumea s-a strâns pentru un flash mob, deci nu putea dura mai mult de 5 minute. Cu plasturi pe gură, deci nu putea fi vorba de perturbarea liniștii publice. Pe trotuar, deci traficul nu a fost afectat. Totuși, protestatarii au fost ridicați. Tind să fiu paranoică, eu și mulți alții, și să conchid că simpla frunzuliță a devenit obiectul pertubării publice.

TVR este o instituție publică și apolitică. Declaraţiile premierului Boc, aşa cum au circulat ele prin presă, conform cărora trebuie demisă conducerea TVR pentru că nu a “făcut” nimic pentru partid, sunt, în momentul acesta, doar zvonuri. Aceasta este speranța mea pentru că altfel e grav! TVR ar trebui, conform mandatului și investițiilor cetățenilor în această instituție, să fie bastionul decenței și corectei informări. Poziția publică a TVR cu privire la cele întâmplate la poarta instituției sale este sublimă. Citez un paragraf sofistic: „TVR a fost reclamată la CNA ca fiind părtinitoare în subiectul Roşia Montana atât de Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei, un ONG care se opune proiectului, cât şi de către Dragoş Tănase, Director General la Roşia Montana Gold Corporation (RMGC). Această situaţie reflectă poziţia echilibrată a Televiziunii Române faţă de acest subiect”. Evident, într-o paranoia patologică și hrănită zi de zi de instituțiile statului pot să am suspiciunea că TVR a solicitat rMGC să facă o plângere la CNA ca să pară echidistantă. Argumentul TVR este unul vulgar și cantitativ: să stăm cu abacul în mână și să numărăm sesizările primite. Nu ar fi mai cinstit și mai relevant ca TVR să facă public contractul de publicitate cu rMGC? Și nu vorbim despre sume, căci și astea-s irelevante, ci despre clauze: ce și când și cum trebuie să facă TVR în toată treaba asta.

Interesant este cum, de fapt, cu cât sunt băgați mai mulți bani în campania pro proiect, cu atât mai mult ne îndârjim și ne înmulțim noi, contestatarii. Investiția rMGC este de fapt în noi, oponenții – cea mai evidentă măsură a acestei constatări este bannerul online care stă gingaș lângă articolele lui Mihai Goțiu. Da, azi, cred sincer că succesul campaniei anti proiectului minier de la Roșia este doar consecința directă a campaniei agresive, lipsită de decență ori limită, lipsită chiar de cap pe-alocuri a rMGC.

Mă întreb cum ar fi fost zilele astea dacă propunerea legislativă cu privire la modificările Legii Adunărilor Publice ar fi fost în vigoare? Am senzația unei captivității în propria țară. Refuz cu îndârjire să abandonez proiectul! Mâine îmi imprim frunza campaniei Roșia Monatnă și o să îmi flutur, cu aroganță și dispreț, tricoul sub toate nasurile celor care au cedat în fața ispitei. Știu că Jandarmeria citește acest articol și sper într-un răspuns la întrebarea-mi deloc retorică: dacă 15 oameni purtând astfel de tricouri ajung la același semafor, ne ridică pentru o adunare publică neautorizată la un semafor?

 

Puteţi citi şi:

România, stat miliţienesc

VIDEO Cinci susţinători ai Roşiei Montane au fost reţinuţi de poliţie din faţa sediului TVR

Ocuparea Hotelului Continental. Cum mi-am ratat arestarea – relatare de la faţa locului

RMGC este azi singura soluție pentru Roșia Montană

Noi cu-ai noştri doar pentru noi

Colonia România

“Statul este problema fundamentală! El emite legile statului. Statul înseamnă odihnă!”

Yes, we can’t!

Să ne suspendăm de tot

Maiorescu 2.0: Teoria pistelor fără fond

“Ceauşescu n-a murit! Istoria ne-a păcălit”

Nu există problemă fără soluţii şi ţară fără cetăţeni

Cu Dumnezeu înainte şi Catedrala-n coaste

Protestatar offline

Irina + București = LOVE



23 de comentarii

  1. Darag Irina,

    Am aflat azi cu stupoare ca si un singur on poate face o adunare pulbica. Si culmea, fara tricou cu RM. Daca nu l-ai vazut, stai pe scaun:))

  2. in conditiile in care de obicei la meciuri, oamenii cu tricouri cu frunzulite vin sa tipe nimic altceva decat lozinci anti-rosia montana, nu vad de ce autoritatile nu ar lua masuri preventive. e normal sa fii precaut cand ai parte de galagiosi.si atata vreme cat protestele asta a fost ilegal, deja nu mai avem ce discuta. ca nu-i chiar asa greu sa anunti inainte despre ceea ce vrei sa faci.

    • Protestele pasnice sunt ilegale, cocktailurile Molotov sunt ilegale, deci e totuna ca oamenii poarta tricouri si striga lozinci sau dau foc institutiilor statului.

      • Pana cand nu incearca sa urmeze cursul legal pentru a protesta mie mi se pare normal sa fie legitimati si chiar amendati. De ce sunt oamenii nevoiti sa nu mai poata intra intr-o institutie ca blocheaza ei intrarea?

  3. in tarile civilizate se intampla niste mine care functioneaza foarte bine pe baza de cianura. si la fel de bine se dezvolta si turismul. chestia asta se intampla in finlanda si oamenii din zona aia sunt foarte multumiti de dezvoltarea economica pe care a adus-o mina lor. dar bineinteles ca la noi nu se poate face asa ceva. noi nu suntem in stare sa ne dezvoltam.

    • Da,dar oameni aia nu au fost deinformati in legatura cu cianura, au inteles foarte bine ca ea sta in lacul de acumulare, iaz, sau cum vrei sa ii spui si se bucura de dezvoltarea zonei din toate punctele de vedere

  4. Sa fim seriosi, e exagerare curata si victimizare fara motiv. TVR a dat stiri de toate felurile, inclusicv legate de opozanti si manifestarile lor. Facebook-ul dezinformeaza la greu, mai ales ca fiecare publica intens intr-un anumit scop, sustine o tabara, vrea ca informatia lui sa aiba un efect. Nu e de dragul de a scrie si mai ales obiectiv…

    • Da, TVR da stiri conserva: acele stiri care in fapt sunt reclame. Deci, Alina: http://blog.activewatch.ro/freeex/sesizare-catre-cna-tvr-face-reclama-mascata-pentru-rmgc/ . TVR, postul ala principal si cu cea mai mare dintre audiente a renuntat din vara sa mai dea stiri despre rmgc. It’s a fact. Cat despre facebook, hokay, e subiectiv, dar pozele vorbesc de la sine: exista sute de persoane care nu vor proiectul. Persoanele astea, pozele astea nu apar niciodata la tv. despre asta ste vorba in acest articol 🙂

      • Hai ca reclama mascata nu e, altfel nu mai prezentau deloc partea opozantilor. Acum ong-ruile s-au suparat ca nu au scris despre ultimele doua manifestari ilegale, big deal, nu era ceva atat de important si sincer daca ii interesa opinia publica mai mult decat publicitate a poate se gandeau si opozantii ca nu au facut bine prin organizatii ilegale si ca e mai bine ca nu au fost mediatizate pe toate posturile

  5. Totusi cetatenii care au participat la acele mitinguri stiau ca sutn ilegale si trebuiau sa se astepte sa vina politia si sa fie amendati. Toti care au participat erau si membri ong, deci asta arata ce prefera ei sa faca (mitinguri ilegale in loc sa depuna o hartie la primarie), ca de ajutat zona…nu sem ai pune problema

  6. Pingback: VIDEO Sute de tineri s-au sinucis în masă cu cianură | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Accidentele legate de deversari accidentale s-au intamplat destul de frecvent in ultimii zece ani (SUA, Noua Zeelanda, Ghana etc). Vezi:
    http://www.faracianura.ro/?x=2302&cmd%5B94%5D=c-1-f728c12b994bd703c08d6ab6840cf36f&cmd%5B98%5D=x-98-2302
    In Ghana vad ca se intampla constant. Iar una din companiile explotatoare este chiar o companie din Canada. Asa cum se spune Tarile sarace vand dreptul natiunilor dezvoltate de a le otravii natiunea.
    Exploatarea se poate face si altcumva decat cu cianuri, iar cei de la Institutul de Geologie va pot da inforamtii mai multe: http://www.cotidianul.ro/apelul-unui-mare-patriot-si-inginer-geolog-158991/ (rog a se citi cu atentie de la un cap la altul).
    Iar dezvoltare inseamna si respect pentru natura. http://www.trilulilu.ro/funnyman/1d1822e3ee4f5b ( a se urmari aprox. ultimele 5 minute si a se asculta povetele).

  8. Pingback: Mai puneți mâna și pe o telecomandă! | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: Occupy RMGC | TOTB.ro - Think Outside the Box

  10. Pingback: Adevăratul discurs al euro-coruptului Adrian Severin | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: Bucureştiul de la a la z şi primarul de la a la y | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: “Aoleo sări-mi-ar ochii / să nu vad cum fură popii”. Rectificarea bugetară în anticamera raiului | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Pingback: Jandarmul Cașcaval: pușcărie de la 6 luni la 5 ani | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger