Dacă mori nu vei mai pleca niciodată din românia

4

 Elena Vlădăreanu m-a făcut fanul ei pe viață de la primul volum, Pagini, 2002. Nu mai citisem ceva atît de direct, concret, cu minim de retorică și atît de curajos exhibiționist. Pe urmă am auzit-o în public, pe la întîlniri literare, luîndu-se în gură cu marii bărbații ai kulturii și o făcea în același stil în care scria poezie – taci, nu vorbi cînd te întrerup eu. Intervențiile ei nu erau doar spectacol, se simțea o nevoie adîncă de onestitate, nu-i plăcea deloc bullshit-ul și nu ierta pe nimeni, oricît de prieten i-ar fi fost. În presă făcea același lucru și o urau, o urau de-alde Liiceanu, unii îi cereau șefului ei s-o dea afară, Ioan T Morar a vrut s-o bată în Suedia. Nu s-a lăsat intimidată deși altfel e un om vulnerabil și blînd.

 

de Dan Sociu

 

Istorie recentă

 

așa stau lucrurile:

mama nu va pleca niciodată

din românia

tata nu va pleca niciodată

din românia

dacă mori nu vei mai pleca niciodată

din românia

șampoanele pe care le adun

din băile hotelurilor tale, europa

au toate același parfum

ca apa de colonie mărgăritar

cumpărată din tutungerii

nu înțelegi că lucrurile nu-s chiar atât de diferite acolo unde

tu nu vei mai ajunge?
*

istoria e o bucată de zid

într-un oraș din centrul europei

istoria e un colț într-o fotografie

în fiecare aurolac jerpelit

e ceva din mine

în fiecare câine flămînd și hăituit

e ceva din mine

în bărbații beți și plini de vomă

în bravii bărbați ai poporului nostru

mirosind cu toții a urină putreziciune și teamă

sînt eu și numele meu

e românia.

avuția mea: câteva sute de cărți

un lighean roșu de plastic

un fier de călcat uzat

un aparat de radio

un serviciu de ceai

de culoarea pământului

un suflet orgolios și necruțător

o piele afurisită

un dumnezeu plictisit

o dorință ca o vină de moarte

tu plimbi pe străzile unui

oraș din centrul europei

lașitatea și lipsa mea de speranță

 

(din volumul europa. zece cîntece funerare, Cartea Românească 2005)


4 comentarii

  1. O Doamna Chiajna, din Bucuresti (?) a poeziei romane. Ecorseu de sinceritati sangerande. Mai avem nevoie de violenta sinceritatii in “zgomotul si furia” generala?

Leave A Reply