“Dacă distrugem Creația, Creația ne va distruge pe noi”. Papa Francisc îi îndeamnă pe creștini să combată schimbările climatice, în contexul exploatării naturii de către bogați

0

Miercurea trecută, în fața unei mulțimi mari de oameni din Roma, papa Francisc i-a îndemnat pe creștini să devină “custozi ai Creației”, lansând un avertisment privind posibilele efecte catastrofice ale schimbărilor climatice asupra omenirii, informează Climate Progress. “Protejați Creația”, a spus el, “pentru că dacă distrugem Creația, Creația ne va distruge pe noi. Să nu uitați asta niciodată!”

 

 

Suveranul Pontif și-a centrat teza ecologistă pe povestea creaționistă din cartea Genezei, care spune că Dumnezeu a creat lumea, a declarat-o “bună” și a însărcinat omenirea să aibă grijă de ea. Papa l-a pomenit și pe tizul său, Sfântul Francisc din Assisi, un iubitor de animale care asocia criza ecologică cu aspecte economice precum exploatarea naturii de către bogați în detrimentul săracilor. “Creația nu este o proprietate pe care s-o administrăm după bunul plac; și cu atât mai puțin nu este proprietatea câtorva oameni”, s-a pronunțat înaltul prelat. “Creația este un dar, este un dar minunat pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să avem grijă de el și să-l folosim în beneficiul tuturor, cu respect și recunoștință.”

Papa a mai spus că distrugerea naturii de către om e un păcat și l-a asemuit cu auto-idolatrizarea. “Când exploatăm Creația, distrugem dovada iubirii divine față de noi și, odată cu asta, îi transmitem lui Dumnezeu: ‘Nu-mi place! Nu e bună de nimic!’ ‘Păi și ce-ți place?’ ‘Îmi place de mine.’ Vedeți, ăsta e un păcat! Înțelegeți?” Comentariile liu au apărut în urma unui summit de cinci zile pe tema dezvoltării durabile, găzduit la Vatican. Evenimentul a strâns laolaltă microbiologi, savanți din domeniul legal, economiști, filozofi, astronomi și alți experți care au discutat modalitățile în care Biserica Catolică ar putea combate efectele schimbărilor climatice. Într-un comunicat emis la finalul summit-ului, participanții au spus în cor că Papa crede că dreptatea ecologică și cea economică sunt strâns legate.

“Acțiunile umane care nu respectă natura devin un bumerang pentru oamenii care crează inegalitate și extind ceea ce Papa Francisc a numit ‘globalizarea indiferenței’ și ‘economia excluderii’ (Evangelii Gaudium), care pun în pericol solidaritatea dintre generațiile prezente și viitoare.”

 

Puteți citi și:

Papa Francisc și “tirania capitalismului”

Papa Susține lupta anti-fracking

Papa îi sfătuiește pe preoți să-și cumpere mașini mai modeste

Vaticanul face un sondaj bisericesc global pe teme precum căsătoriile gay sau contracepția

Papa Francisc: A arunca mâncarea e ca și cum ai fura de la săraci

Papa vrea să pună la punct călugărițele “feministe radicale”


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger