O echipă de oameni de ştiinţă şi ingineri americani a anunţat că a reuşit să ajungă la Lacul Whillans, un bloc de apă îngheţară aflat la aproape un kilometru adâncime sub gheaţa antarctică. O încercare similară a avut loc în luna decembrie, când o echipă de britanici a încercat, fără succes, să ajungă la Lacul Ellsworth, aflat la trei kilometri sub gheaţă, tot în Antarctica.
Americanii au raportat că senzorii echipamentului lor indică faptul că s-a realizat contactul cu lacul îngheţat. Ei au trimis o cameră video în adâncime, pentru a confirma ceea ce spun senzorii, care se ghidează după schimbările de presiune. Forarea înspre Lacul Whillans este doar unul dintre proiectele de acest tip care ambiţionează oamenii de ştiinţă în ultimii ani. În decembrie, britanicii care căutau viaţa în Lacul Ellsworth şi-au oprit, temporar, eforturile, din cauza unor probleme tehnice. Oameni de ştiinţă ruşi au prelevat, deja, probe din Lacul Vostok, şi el îngheţat, dar încă nu au făcut publice descoperirile sau detaliile legate de proiectul lor.
Lacul Whillans se află în vestul Antarcticii, iar echipa care încearcă să ajungă la el se foloseşte de o tehnologie bazată pe apă fierbinte pentru forarea în adâncime, prin gheaţă. Principiul este acelaşi ca şi în cazul proiectului britanicilor: forarea unei găuri (aici, cu un diametru de 30 de centimetri) prin care să poată fi trimis echipament care să filmeze şi să preleveze mostre, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată studia viaţa din lacul îngheţat, dacă există, evoluţia acestuia, proprietăţile sale etc. În zona continentului alb, peste 300 de astfel de regiuni de lacuri sub-antarctice au fost identificate până acum. Unele dintre lacurile acestea sunt conectate între ele şi chiar fac schimb de apă, dar altele sunt complet izolate, iar acestea sunt miza studiului oamenilor de ştiinţă. Se consideră că în aceste lacuri s-ar fi dezvoltat microorganisme încă necunoscute ştiinţei, cu evoluţie independentă de restul vieţii de pe planetă.
Sursa şi foto: BBC Science
2 comentarii
Totuşi, fie că folosesc foreze clasice, fie ca folosesc apa caldă, în secunda în care au ajuns / vor ajunge la respectivele lacuri, acestea au fost / vor fi contaminate. Se distrug astfel, cel puţin eu unul asta cred, aceste capsule ale timpului. Este suficient ca in apa folosita, sau pe varful forezei să se găsească o singură bacterie nespecifica apei din acel lac pentru ca ecosistemul respectiv sa fie iremediabil pierdut.
În orice caz, niciuna dintre echipele de cercetare nu a prezentat şi un câştig practic, de natură să influenţeze şi să profite vieţii de pe întreg pământul, pe care o astfel de cercetare l-ar putea avea.
Ionut, interesant punct de vedere. Pe de-o parte nu stim daca descoperirile ar putea ajuta la ceva. Pe de alta parte cred ca sistemele astea biologice nu sunt atat de fragile. Pe de alta parte daca aceasta capsula ramane neatinsa tot nu aduce nimic nimanui si nici ei insesi.
Dar cu toate astea, lucrurile merg inainte doar gratie sau din cauza curiozitatii omului de a descoperi. Ceea ce nu e rau. Pana la urma grija cu care inainteaza cercetatorii nu poate fi la fel de daunatoare ca deprinderile speciilor de afaceri. Dar daca ar fi de ales si eu as prefera sa se foloseasca banii astia de cercetare pentru a mai reduce din riscurile la care expunem planeta deja cunoscuta.