Cuplurileîşi pot face teste ADN înainte de a hotărî să aibă copii

0

Comisia pentru Genetică Umană a aprobat testele ADN pre-sarcină. Orice cuplu poate să verifice, înainte de a se hotărî să procreeze, ce zestre genetică posibilă va avea copilul. “Nu există, au declarat reprezentanţii comisiei, motive etice, sociale sau legale pentru a împiedica aceste teste”.

Teste de acest gen se făceau deja, dar numai în cazul celor care ştiau că au în familie boli genetice ca fibroza chistică sau ca siclemia, o boală cu mortalitate semnificativă, provocată de o genă mutantă care i-a ajutat pe purtători să supravieţuiască malariei cu sute de ani în urmă, iar acum nu mai prezintă nici un avantaj. Posibilitatea de a afla de aceste gene înainte de naştere îi poate pune pe părinţi într-o dilemă gravă: să scutească o fiinţă de o posibilă viaţă cumplită sau să îşi asume riscul? Sau, poate şi mai dur: să mai facă împreună copii sau să caute alţi parteneri, cu altfel de înzestrări genetice?

Unii geneticieni consultanţi, precum doctorul londonez Frances Flinter, spun că oamenii trebuie să ştie de aceste teste, dar nu trebuie să fie încurajaţi să le facă.

Catherine Upstone, mama unui copil cu fibroză chistică, a declarat pentru BBC News că „e cel mai rău să afli cînd copilul tău are patru săptămîni că suferă de o astfel de boală, oamenii ar trebui să aibă dreptul la această informaţie pentru a putea alege.”

Doctorul David King, director al Human Genetics Alert, consideră această hotărîre „foarte periculoasă” şi că „unii tineri vor fi şi mai stigmatizaţi şi nu-şi vor mai găsi partener, oamenii cu dizabilităţi se vor simţi şi mai ameninţaţi”.

FOTO:REUTERS

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger