Cum, undeşi de ce să călătoreşti cu vaporul de marfă

1

Suntem învăţaţi de la şcoală că cel mai ieftin mijloc de transport este vaporul. Pe apă. De când am auzit asta prima dată şi după ce am citit „Toate pânzele sus”  îmi şi imaginam cum mă voi strecura pe vapoare de marfă pentru a călători gratis, sau dacă sunt prins, ieftin până pe alte continente. Realitatea este din păcate alta. Să călătoreşti cu vapoarele de marfă este posibil, dar nu este nici pe departe ieftin.  Preţul este similar cu cel al unei croaziere şi uneori chiar mai mare. Din fericire călătoria este inedită.

Articol scris de Nomadic Travel

Companiile majore de transport de marfă oferă posibilitatea unui număr limitat de pasageri să călătorească în acest fel pe vapoarele sale.  De obicei între 4 şi 12, călătorii sunt primiţi cu plăcere de către căpitan şi echipaj care se bucură că mai au cu cine schimba o vorbă în lungile zile pe mare.

Poţi călători cam în orice loc în care există comerţul naval şi nu e vorba numai de porturi mari precum Sydney, Hong Kong sau New York. Poate fi oriunde. Cât delibertatea la bordul navei, ei bine, este aproape deplină. Te plimbi aproximativ pe unde vrei şi poţi chiar să intri în sala motoarelor.

Tururile cu navele de marfă sunt de obicei circulare. Adică te întorci de unde ai plecat dar poţi să îţi cumperi bilet pe segmente şi să cobori când doreşti pentru ca apoi să iei o altă navă care merge pe acel segment.  Practic îţi iei biletul şi apoi te opreşti în fiecare port pentru câteva săptămâni. Sună bine, nu?

Costul variază între 50€/zi şi 120€/zi de persoană. O cameră dublă este la majoritea companiilor cam 100€ pe zi, iar o cameră single doar puţin mai ieftină. În acest preţ intră camera, trei mese pe zi şi experienţa  inedită pe care o capeţi pe un astfel de vapor. În plus ai voie să aduci cu tine aproximativ 100kg de bagaje care te-ar costa enorm într-o călătorie similiară cu avionul.

Mesele pot fi chiar extravagante cu feluri speciale sau chiar tradiţionale de mâncare, iar pe unele vapoare este inclusă şi băutura, nealcoolică.  La acest cost adaugi costul asigurării medicale şi alte mici taxe.

De ce ai călători totuşi cu vaporul dacă nu este ieftin?

–   Cabinele sunt spaţioase, curate şi ai propriul duş şi propria toaletă.

–   Ai acces la aproape toată nava şi poţi să explorezi inclusiv sala motoarelor sau puntea de comandă.

–   Iei masa cu personalul navei şi căpitanul şi ai şansa să auzi nişte poveşti incredibile ale unor vechi lupi de mare. Poţi să afli exact cum se conduce un astfel de gigant al mărilor.

–   Nu e aglomerat. Deoarece se acceptă maxim 12 pasageri şi echipajul nefiind foarte numeros ai destul loc să respiri. Nu călătoreşti cu 500 sau 3000 de oameni ca pe un vas de croazieră,ci doar cu 20-30 de oameni, inclusiv echipajul. Ai timp să reflectezi, să te relaxezi şi să-i cunoşti mai bine pe ceilalţi pasageri.

–   Este cel mai verde/ecologic mod de a călători pe distanţe aşa de mari.

–   Ajungi în zone mai puţin turistice, şi poate chiar mai interesante, pe unde vapoarele de croazieră nu prea ajung.

–   Poţi călători tot anul pentru că rutele nu depind de cererea călătorilor.

–   Poţi să iei cu tine foarte multe bagaje(chiar bicicleta), aproximativ 100 kg. Din păcate dacă vrei să iei cu tine motocicleta sau maşina, va trebui să o trimiţi pur şi simplu ca marfă.

–   Largul mării este unul din puţinele locuri în care poţi să observi stelele, luna şi marea în toată splendoarea lor. În plus poţi observadelfini, balene şi alte vieţuitoare marine.

–   Nava de marfă este singurul mod în care poţi traversa Marea Caspică şi cu ceva efort poţi găsi o rută şi pe Marea Neagră.

Dezavantaje:

Data plecării se poate modifica cu câteva ore sau zile şi chiar ruta sau destinaţia se poate modifica. Pe o navă de transport, marfa şi cererea de marfă sunt mai importante decât pasagerii. De asemenea s-ar putea să fie nevoie de 2-3 vapoare pentru a ajunge la destinaţie.  Ca orice călătorie ce implică o barcă (fie ea imensă) este nevoie de răbdare.

Trebuie să ai mare grijă să fii în regulă cu actele, certificatele de sănătate, vaccinurile (în unele locuri trebuie să dovedeşti că ai fost vaccinat pentru febră galbenă sau holeră) şi vizele în funcţie de ţara spre care călătoreşti. De asemenea, nu se acceptă animale de companie.

Ţine minte:

Băutura alcoolică şi ţigările sunt disponibile la preţuri de duty free, deci e perfect pentru vicioşi.  Mâncarea poate să fie specifică ţării care operează ruta respectivă. Condiţiile de pe navă vor varia de la companie la companie. Nu ai TV şi nici Radio (dacă nu îţi iei tu), dar vor exista sisteme multimedia şi cărţi. Unele vapoare au şi facilităţi extra de genul: piscină cu apă sărată, sală de sport sau saună.

Există o limită superioară de 70-80 de ani şi o limită inferioară de 13 ani, deşi unele companii acceptă şi copii cu vârste de la 5 ani în sus.

Dacă vrei să cumperi ceva la bord trebuie să ai cash şi de obicei dolari.

Poţi să te îmbraci cum vrei, dar este bine să ai haine care să te protejeze de vânt.

Rezervă cu mai mult timp înainte deoarece, fiind puţine locuri pe fiecare navă, acestea se vând destul de rapid.

Nu te gândi să lucrezi în schimbul transportului, pentru că legile moderne nu permit acest lucru.

Aşteaptă-te să îţi fie rău de mare şi ai grijă să ai pastile corespunzătoare la tine.

Sunt şanse mici să ai acces la internet sau email cât timp eşti pe mare.

Opririle în porturi variază între 6 şi 24 de ore pentru navele cu containere, deşi pentru unele nave oprirea poate fi chiar de câteva zile.

Ai nevoie de asigurare care poate să mai coste încă vreo 200$.

Sunt de preferat navele ceva mai mici (aprox 1000 containere). Cele mai mari (peste 4000 containere) sunt mai stabile, nu prea simti că eşti pe mare, mai gălăgioase şi mai murdare. În plus trag în porturile care sunt mai departe de oraşele în care vrei să ajungi.

Foto: Zeta.net

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Nomadic Lifestyle. Puteţi găsi textul integral aici.

 

 

 

Tags:



Un comentariu

  1. fain reportaj. m ar interesa o calatorie pana in cuba.
    unde se pot contacta companiile ce au vapoare care transporta si pasageri?
    multumesc si succes.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger