Cum şi de ce legăm prietenii?

Studii realizate pe delfini, primate şi oameni arată că motivul pentru care ne alegem prieteni în viaţă este mai complex, dar şi mai puţin onorabil decât ne imaginăm. De la antici şi până la autori contemporani, prietenia a fost definită drept legătura care se naşte în baza unor asemănări (de idei, principii, opinii, obiceiuri etc.). Biologii evoluţionişti au explicat altfel relaţia: prin altruism reciproc (îmi faci un serviciu, îţi fac şi eu, deci suntem prieteni).

Însă psihologii şi sociologii au descoperit că oamenii nu ţin un registru mental al serviciilor primite sau oferite: „Prietenia este un puzzle pentru analiza evoluţionistă”, consideră primatologul Joan Silk. Astfel că oamenii de ştiinţă s-au îndreptat către lumea animală pentru a căuta răspunsuri la întrebarea cum şi de ce îşi aleg oamenii prietenii? Un studiu realizat de o echipă de cercetători francezi asupra relaţiilor dintre rechini arată că unii rechini preferă compania altor anumiţi rechini şi că legătura astfel creată persistă în timp, fără ca explicaţia să fie de natură teritorială. Căutarea unor indicii despre formarea prieteniilor s-a extins şi asupra delfinilor; în lumea acestora, există două niveluri de ierarhie socială: masculii de prim rang, care conlucrează pentru a proteja femelele unui grup, formând o alianţă denumită „clasa I” şi masculi grupaţi într-o alianţă „clasa a II-a”, care încearcă să fure femelele altor grupuri. Indivizii din cele două clase de alianţe sunt, de regulă, înrudiţi, astfel încât cooperarea lor (în a proteja şi lărgi grupul) poate fi explicată genetic, spun specialiştii.

O echipă de cercetători australieni a descoperit, tot în cazul delfinilor, un al treilea nivel de ierarhie socială: coaliţii între cei de clasa a II-a, denumite „clasa a III-a” sau super-alianţe de clasa a II-a, care implică delfini ce nu au legături de rudenie. Iar aceste super-alianţe nu au putut fi explicate prin reciprocitate, la fel cum nu se poate explica nici prietenia în cazul oamenilor în acest mod. Cercetătorii au ajuns la concluzia că prietenia delfinilor care nu sunt înrudiţi nu poate fi pusă doar pe seama unor interacţiuni anterioare, ci ar fi oarecum motivată politic (în studiul de caz, oamenii de ştiinţă au observat cum două grupuri rivale s-au unit când unul dintre ele a fost atacat de un al treilea grup independent, chiar dacă „prietenia” a fost numai de moment). Aspiraţiile politice par să ghideze formarea prieteniilor şi în cazul primatelor Macaca assamensis, care trăiesc în Thailanda. Dominaţia permite masculului accesul la femele, deci, succes reproductiv; un studiu din 2010 a urmărit evoluţia unui mascul din această specie şi a descoperit că, în ciuda faptului că era bine-făcut şi avea o condiţie fizică remarcabilă, nu era tocmai priceput la a-şi face prieteni în grup printre alţi masculi. Astfel, deşi pornise de pe poziţia a treia în cadrul grupului, a căzut rapid pe poziţia a şasea în ierarhia socială, apoi pe poziţia a opta şi şi-a pierdut avantajul în procesul reproductiv.

Revenind la oameni: poate fi protecţia reputaţiei explicaţia cea mai bună pentru acest puzzle care înconjoară prietenia? Într-un experiment realizat de psihologii Peter DeScioli şi Robert Kurzban în 2009 (pe oameni), participanţii au fost rugaţi să acorde punctaje prietenilor lor (pe o listă de zece prieteni apropiaţi, care să nu fie parte din familie), dintr-un total de 100 de puncte. Dacă li s-a spus că rezultatele urmau să fie făcute publice, participanţii au acordat fiecărui prieten câte zece puncte, în mod egal. Dacă li s-a spus că lucrurile rămân confidenţiale, alocarea punctelor nu a mai fost uniformă. Cele mai multe puncte au mers la prietenul cel mai bun, celelalte s-au împărţit între al doilea cel mai bun prieten şi al treilea ş.a.m.d. Concluzia a fost că oamenii, creaturi sociale interesate de menţinerea unei reputaţii, sunt permanent conştienţi de cum le-ar putea fi perceput comportamentul de către cei din jur. Aşa se explică faptul că au împărţit egal punctele atunci când ştiau că acţiunea lor va fi evaluată public şi că au fost „cinstiţi” când ştiau că lucrurile rămân secrete.

DiScioli şi Kurzban explică natura complexă a prieteniei umane tot cu ajutorul politicii, mai degrabă decât prin factori economici sau geografici: „În ciuda faptului că SUA fac de cel puţin trei ori mai mult comerţ cu China decât cu Marea Britanie (date din 2006), Marea Britanie poate mai degrabă fi descrisă drept un prieten al SUA, decât China. Dacă prieteniile sunt precum alianţele internaţionale, atunci nu au cum să fie explicate prin schimbul de beneficii. Prieteniile pot servi ca mecanism strategic de menţinere a unui sistem de sprijin pentru viitoare posibile situaţii conflictuale. Soarte conflictelor umane este decisă, în general, de numărul de suporteri mobilizaţi de fiecare parte, mai mult decât de putere sau calităţi. Astfel că poate prietenia pare o ghicitoare complicată doar fiindcă, dacă am fi sinceri în legătură cu natura tranzacţională a alianţelor noastre, puterea lor ar scădea. În alte cuvinte, este posibil să ne placă să susţinem că legăm prietenii dezinteresat, dar realitatea nu este tocmai aceasta”, conchid cei doi psihologi.

Sursa şi foto: BBC