Cum se poate transforma prin artă un fost oraș minier

0

Acum mai bine de 20 de ani, în Franța s-a închis o mină uriașă de cărbune care a lăsat în urmă clădiri industriale goale, scrie Fastcoexist. Acum, însă, arhitecții le-au găsit un scop nou, care stă sub semnul muzicii: vechile clădiri au fost transformate în camere de repetiții și o “galerie a sunetelor” și au fost adăugate unele noi, printre care așa-numitul metafon, un instrument muzical urban care cântă din pereți.

 

Metafonul

 

Ideea s-a născut din faptul că minele de cărbune erau odinioară o sursă majoră de poluare fonică, răspândind zgomote permanente și obsesive. Acum, în loc de mașinării grele și camioane, vizitatorii pot auzi ceva ce ar vrea să asculte. Metafonul găzduiește o sală de concerte și este îmbrăcată într-un cadru din oțel cu plăci din lemn, metal și sticlă ce transmit sunete și cu 24 de instrumente, de la tobe până la orgi, care sunt conectate la pereții clădirii. Când muzicienii cântă în sala de concerte, cântă și clădirea odată cu ei.

 

Sala de concerte

 

Arhitecții din spatele conceptului speră ca muzicienii să scrie muzică nouă pentru clădirea-instrument, care este o sursă de sunet ambiental – asemenea unei clopotnițe, ea scoate muzică la fiecare oră și la apusul soarelui și de fiecare dată când se anunță începutul unui spectacol. Inițiativa face parte din încercarea de revitalizare a orășelului Oignies, care s-a bazat pe mineritul cu cărbune mai bine de 150 de ani și care s-a prăbușit practic după închiderea minei. Clădirile din incinta vechii mine găzduiesc și spații pentru birouri și pentru locuit, iar de la deschiderea sălii de concerte, oamenii au început să vină la spectacole.

 

 

Accesați și:

Susțineți ”Răsună valea”, un proiect despre orașele-fantomă ale huilei


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger