Cum se folosesc oraşele de design pentru a-i ţine la distanţă pe oamenii străzii

8

Luna aceasta, o serie de fotografii din Londra postate pe reţelele sociale au scos la iveală ţepuşe instalate în faţa unui bloc dintr-o zonă selectă şi a unui supermarket Tesco cu scopul de a împiedica persoanele fără adăpost să doarmă acolo. Primarul Londrei a catalogat ţepuşele drept “urâte, auto-dăunătoare şi stupide”, iar cel al Montreal-ului le-a numit “inacceptabile” pe cele instalate în oraşul său. Un grup de activişti a turnat beton peste ţepuşele din faţa magazinului Tesco, apoi, în urma unei petiţii cu 130.000 de semnături, aceste instalaţii metalice folosite de regulă pentru alungarea porumbeilor au fost îndepărtate din faţa blocului londonez şi din Montreal. Pornind de la aceste cazuri, The Atlantic a trecut în revistă şi alte forme de design urbanistic prin care oraşele îi ţin la distanţă pe oamenii străzii.

 

 

Una dintre ele sunt băncile de şezut concepute în aşa fel încât să descuraje dormitul. Mai exact, au locurile separate de rame verticale sau braţe (ceea ce se întâlneşte şi în unele parcuri din România). Unele bănci sunt proiectate intenţionat să fie inconfortabile, împiedicându-i pe oameni să poposească pe ele prea multă vreme. Asemenea instalaţii se întâlnesc, de regulă, la metrou, în staţiile de autobuz  şi în parcuri, mai exact în acele locuri publice în care oamenii străzii au şansa de a-şi găsi un adăpost. Alte forme de design includ balustrade instalate pe pereţi, care permit doar aplecatul, nu şi statul jos sau întinsul, sau tabureţi fără spătar fixaţi tot de pereţi, la distanţe inegale între ele, pentru a preveni întinsul. Citiţi mai mult despre măsurile anti-homeleşi pe The Atlantic.

 

Foto:  Macon, Georgia/Robert Rosenberger

Foto: Montreal/Robert Rosenberger 

Foto: Tokyo/Robert Rosenberger 

Foto: Washington, D.C./Rebecca J. Rosen

 

Puteţi accesa şi:

Activiştii au turnat beton peste ţepuşele anti-oameni ai străzii din Londra

Un cartier bogat din Londra alungă persoanele fără adăpost cu țepușe din metal

Statuia unui Iisus homeless i-a speriat pe membrii unei comunităţi bogate din SUA

33 de orașe americane interzic oamenilor să ofere hrană celor fără adăpost

VIDEO Un experiment social despre importanţa aparenţelor

Experiment social: Oameni deghizaţi în persoane fără adăpost, ignoraţi de persoanele dragi


8 comentarii

  1. Sincer, nu vad problema in asta.
    Trebuie sa facem, banci in parcuri, colturi de bloc si canapele in metrou comode pentru boschetari?
    Nu mai vrei locuri curate? nu-ti place aerul curat? sau vrei sa jonglezi printre gunoaie si sa mirosi a rahat?

    De ce? ca sa poata sta linistiti in parcuri/colturi de bloc/mterou sa ii putem ignora in contiuare?

    Sincer pentru mine acest post e ca si cum cineva e revoltat ca trebuie sa intre intr-o cutie publica(WC) pentru a-si face nevoiele.. de ce nu le mai poate face unde vrea?

    • Oamenii care stau pe strazi- sau boschetari cum alegi tu sa le zici- au ajuns acolo pentru ca nu au alte solutii. Nu au case, poate ca nu au familii sau au fugit de familiile lor, nu gasesc loc de munca/ gasesc sporadic etc. Unde ai vrea sa se duca? Propui cumva work houses ca pe vremea imperialismului britanic? Sau poate propui sa se duca si sa se omoare direct? Sa lasi oamenilor strazii macar sa doarma, daca tot nu se face nimic pentru ei, mi se pare de un minim bun simt. Desi, astazi bunul simt nu mai spune nimic, din ce imi pare…

      • Stefania, poate ca nu ai inteles ce am vrut sa zic.
        1. Oamenii strazii nu sunt neaparat boschetari.
        2. Boschetarii nu sunt neaparat oameni ai strazii.
        3. Adevarat! Societatea nu ii vrea.

        Dar acum, explica-mi si mie cu e este mai buna o banca in mijlocul parcului fata de oricare alta? Sau cu ce e mai comod un beton decat altul?
        Asemenea locuri ” de dormit” cum le zice-ti voi se pot gasi oriunde.
        Doar ca voi vreti sa fiti “cool” prin a crede ca sunteti cei mai omenosi, vai … va pasa de faptul ca un om al strazii(deobicei acestia sunt oameni buni care totusi trudesc la ceva.. si nu stau si dorm pisati pe ei pe o canapea in mijlocul parcului, in parc or sa stea numai boschetarii beti/fumati/sparti ) si sa da ii lasi un leu..

        Este ceva ingrozitor sa ajungi pe strazi, sistemul te ignora complet cand numai prezinti interes. dar asta nu inseamna ca noi nu trebuie sa avem macar locurile puplice curate.

        Inca odata.. este o problema.. dar nu faptul ca betoanele nu au si perne pentru oamenii strazii, ci pentru ca exista oameni in aceasta situatie!

        Si inca odata, va rog. hai sa incetam cu penibilul!
        Tratati cauza! nu efectul… da?

        DA Radu?

      • Persoanele și ONG-urile care se agită atâta pentru că nu au unde dormi cerșetorii, să facă bine și să se agite suficient de tare încât acei oameni ai străzii să primească locuri de muncă și acoperiș deasupra capului. Pentru că asta-i soluția: undița, nu peștele.

        Și nu, nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, nu trebuie să zicem că sistemul măcar atâta (o bancă acolo) trebuie să le ofere, și, odată ce am obținut acest deziderat să mergem mai departe mulțumiți că suntem bun creștini și/sau buni cetățeni. Nu, ori totul, ori nimic.

        Prea ne-am lăsat spălați pe creier să ne mulțumim cu jumătăți de măsură pe motiv că dacă cerem măsuri concrete am fi absurzi. Sistemul ne vrea adormiți, să-i arătăm că nu-i așa. Ne deranjează țepele. Tocmai de aceea ”homeleșii” trebuie integrați social. Punct.

  2. Continuati cu masurile “anti-homelesi” si investiti bani in prostia asta! Pana terminati voi o sa se trezeasca unul dintre ei sa va dea in judecata pentru incalcarea drepturilor fundamentale. Poate va acuza si de discriminare, ca din cate vad asta e singura problema de care se tine cont in zilele noastre.

  3. Discriminare?! Pe motiv ca ce?! Poate unora li se par interesante acele scaune inconfortabile pentru oamenii strazii… Si de ce ar fi discriminare?! Bancile acelea nu au scopul de pat, in consecinta, pot avea diferite forme sau spatii partajate. Iarasi, bancile partajate din statiile de autobuz sunt mult mai comode pentru cei ce asteapta ( nu o sa mai vrea nimeni sa se inghesuie toti de pe banca respectiva…doar, doar o prinde si el o bucatica). Problema o reprezinta lipsa locurilor de dormit pentru oamenii strazii si nu lipsa bancilor din statiile de autobuza care sa poata fi folosite pe post de pat. Banii investiti in tepusele respective de metal ar putea fi donati unui astfel de centru pentru achizitionarea mai multor paturi, sau pentru construirea unui nou astfel de centru…. Daca punem problema de discriminare….de ce sa arunci covoarele vechi la gunoi?! Lasa-le intinse in parc sa aiba oamenii strazii pe ce dormi…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger