Cum se discută ACTA în Parlamentul European?

1

1) De ce se dezbate ACTA în Parlamentul European? Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (art.218) stabilește procedurile prin care sunt semnate și încheiate acordurile dintre Uniunea Europeană și țări terțe. Astfel, după finalizarea negocierilor asupra unui acord, Consiliul adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului respectiv (în cazul ACTA, decizia Consiliului privind semnarea ACTA a fost luată în decembrie 2011). Pentru ca acordul să intre în vigoare, el trebuie să fie ratificatde către Consiliu, după aprobarea Parlamentului European. Altfel spus, simpla semnare a unui acord nu înseamnă și intrarea sa în vigoare.

 

Articol preluat de pe site-ul Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).

Acest text este distribuit sub licență CC BY 3.0 România

 

În momentul de față, Parlamentul European are sarcina de a discuta și decide dacă își dă acordul pentru ratificarea ACTA.

2) Cum se discută ACTA în Parlamentul European?

În 24 iunie 2011, Comisia Europeană a publicat o propunere de Decizie a Consiliului privind încheierea ACTA. Această propunere (care include și textul acordului) urmează să fie analizată la nivelul Parlamentului European.

Conform procedurilor din cadrul Parlamentului European, ACTA va fi dezbătut și votat întâi la nivelul comisiilor parlamentare, urmând ca discuțiile și votul final în plenul Parlamentului să aibă loc ulterior.

Astfel, deși dosarul ACTA va fi repartizat oficial PE abia în luna februarie, au fost deja stabilite comisiile responsabile:

Comisia pentru comerț internațional (INTA)

  • sarcina INTA este de a adopta un raport privind ACTA, care va fi supus apoi discuțiilor și votului în plenul Parlamentului. Raportul va conține propunerea INTA referitoare la aprobarea sau respingerea ACTA, de către PE.
  • raportor(parlamentarul responsabil pentru pregătirea raportului): urmează să fie desemnat (după ce Kader Arif, desemnat inițial ca raportor, a renunțat la acest rol) ;
  • raportori alternativi(“shadow rapporteurs”), desemnați de către grupurile parlamentare din PE: Christofer Fjellner (EPP), Niccolò Rinaldi (ALDE), Carl Schlyter (Verzi/EFA), Syed Kamall (ECR)
  • INTA va începe dezbaterile asupra ACTA cel mai probabil la sfârșitul lunii februarie/începutul lunii martie și va vota asupra raportului în aprilie/mai.

Comisia juridică (JURI)

  • sarcina JURI este de a adopta un aviz asupra ACTA, care urmează să fie transmis INTA, spre a fi luat în considerare în procesul de elaborare a raportului;
  • parlamentar responsabil pentru pregătirea avizului: Marielle Gallo
  • Asistent: Jeanne Nutte

Comisia pentu dezvoltare (DEVE)

  • sarcina DEVE este de a adopta un aviz asupra ACTA, care urmează să fie transmis INTA, spre a fi luat în considerare în procesul de elaborare a raportului;
  • parlamentar responsabil pentru pregătirea avizului: Jan Zahradil (ECR )
  • Asistent: Anar Kucera
  • raportori alternativi: Michèle Striffler (EPP), Thijs Berman (S+D), Carl Schlyter (Verzi/EFA)
  • un proiect de aviz asupra ACTA a fost publicat în 6 ianuarie 2012. Din păcate, conține destul de multe informații eronate.

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE)

  • sarcina LIBE este de a adopta un aviz asupra ACTA, care urmează să fie transmis INTA, spre a fi luat în considerare în procesul de elaborare a raportului;
  • parlamentar responsabil pentru pregătirea avizului: Dimtrios Droutsas (S&D)
  • Asistent: Sofia Asteriadi

Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE)

  • sarcina ITRE este de a adopta un aviz asupra ACTA, care urmează să fie transmis INTA, spre a fi luat în considerare în procesul de elaborare a raportului;
  • parlamentar responsabil pentru pregătirea avizului: Amelia Andersdotter (Verzi/EFA)
  • Asistent: Julien Bencze

Se estimează că Parlamentul European își va exprima votul asupra ACTA în cadrul ședinței din 12,13,14 iunie 2012.

În cadrul dezbaterilor de la nivelul Parlamentului European vor fi analizate rapoarte și opinii asupra ACTA realizate și exprimate de experți, reprezentanți ai societății civile și alte părți interesate. Exemple de astfel de documente:

The Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA): An Assement” (iunie 2011);
Opinion on the compatibility of the Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) with the European Convention on Human Rights & the EU Charter of Fundamental Rights” (2009)
Opinion of European Academics on Anti-Counterfeiting Trade Agreement

Mai multe detalii despre procedurile legislative de la nivelul instituțiilor europene în Ghidul EDRi – Activist Guide to the Brussels Maze.

 

Articol preluat de pe site-ul Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).


Advertisment ad adsense adlogger