Cum schimbăm lumea: În stradă sau pe net?

16

Zilnic primim pe mail sau pe Facebook invitaţii la tot felul de cauze şi petiţii online: azi suntem chemaţi să îmbunătăţim imaginea poporului român în străinătate, mâine să protestăm față de eutanasierea câinilor vagabonzi, să spunem “un NU hotărât” Catedralei Mântuirii sau să apărăm ce a mai rămas din cine ştie ce valori, autohtone sau africane.

de Andra Matzal

“Activismul de clic” nu cunoaşte prea multe cauze pe care să nu le susţină şi dea mai departe, astfel încât în fiecare zi listele de semnături se îngroaşă cu numele din ce în ce mai multor oameni pentru care o faptă bună poate începe cu un clic. Activiştii “de teren” însă sunt de părere că inerţia din faţa ecranului va anestezia până la urmă şi cele mai vagi rămăşiţe de compasiune şi impuls civic. Lumea se schimbă în stradă, nu în faţa laptopului, vor spune ei, în timp ce autorii de cauze şi petiţii online vor susţine că fără propagarea online, vom rămâne cu toţii nişte ignoranţi cinici. Voi ce faceţi, semnaţi petiţii online sau le trimiteţi la spam?


[coloana]

Salvează lumea cu un singur click!

de Andrei Aroneț blogger și voluntar ”Habitat for Humanity”

 

Silvain e un adolescent din Rwanda care, de la 14 ani, a fost soldat în Congo. Nu cred că știe unde este România pe hartă și mă îndoiesc că are cont de Facebook. Nu știu, prin urmare, cât de mult s-ar bucura să afle că în România sunt mii de oameni care vor să îl ajute.

De fapt, reformulez: care SPUN că vor să îl ajute și au aderat la una din nenumăratele cauze ”pentru copiii din Africa” de pe Facebook, după care s-au simțit împăcați și și-au trimis conștiința în vacanță: gata, am fost de folos! Am dat click!

Activismul online este un început de drum, dar, în multe cazuri, am constatat că acel drum e o fundătură. Cauzele de pe Facebook și petițiile pe care le semnăm online au, din păcate, un efect pe care îl pot numi doar pervers: ne dau sentimentul datoriei împlinite, atunci când, de fapt, nu am făcut nimic. Am câțiva ”Facebook friends” foarte activi în a mă bombarda cu invitații spre a sprijini cauza copiilor din Africa; le‑am trimis, la rândul meu, o invitație de a dona bani unei organizații din Cluj care ajută copii din Kenya: Dorcas Aid Romania. Banii oferiți sunt folosiți pentru a asigura tratamente medicale și școlarizarea copiilor (o ”adopție virtuală”). Să vă spun câți au făcut acest pas?

E mai ușor să dai clicuri decât să produci o schimbare cu adevărat, și asta pentru că, de multe ori, pentru schimbare e nevoie de bani, muncă și timp; plus că nu poți schimba lumea în diminețile de luni, când n‑ai chef de muncă și te dai pe Internet de la serviciu.

Activismul online mai are o problemă: internetul e plin de informații, dar ține de discernământul nostru să le evaluăm doza de adevăr. Oare câți dintre cei care aderă la o cauză se uită mai departe de titlu și poză sau caută și argumente adverse înainte să se pronunțe pe baza argumentelor unei singure părți? E drept că putem să fim dezinformați la fel de bine și offline, dar, până una – alta, offline nu avem buton de LIKE. Recunosc, personal mă deranjează și așezarea la același nivel a unor dorințe de genul ”Stop foamea din Africa” și ”Îl vrem pe Robbie în România”, dar asta ține de natura minții umane și mai puțin de specificul online.

Petițiile și cauzele au, pentru mine, strict o valoare simbolică. E ca atunci când clădirile sunt iluminate în roz pentru a marca lupta împotriva cancerului la sân și au loc strângeri de fonduri, numai că pe internet toată lumea aprinde becul și nu se mai ocupă nimeni de ajutorul propriu-zis.

Nu sunt extremist și pot spune că am întâlnit și un exemplu de ”cauză” reușită: o campanie online în favoarea introducerii votului electronic. E singura la care am aderat vreodată, pentru că mi s-a părut că își găsește locul acolo. Cine să promoveze introducerea votului electronic, dacă nu oamenii care au deja prezență online? Unde s-ar putea găsi cele mai bune soluții, decât în mediul natural al experților în tehnologie?

Numai că, și în acest caz, e drum lung de la dorința exprimată online spre proiectul de lege și votul din Parlament. Schimbarea se va produce tot offline, dar, cine știe? Dacă devine realitate, poate și activismul online va fi mai util decât acum. Pentru că nu vreau să văd că dispare acest gen de implicare: mai degrabă, vreau să-l văd făcând pasul următor, aici printre noi, în lumea reală.

BONUS: Povestea lui Silvain

 

[coloana]

Cu un clic nu se face primăvara. Cu milioane, se poate face Primăvara Arabă

de Julien Haar, doctorand în asistenţă socială

Sunt unul dintre acei oameni care primeşte de la prieteni ameninţări cu etichetarea drept spam pentru prea multe invitaţii de raliere la cauze – pe care le consider importante – şi petiţii online – a căror miză merită, după mine, câteva minute din timpul nostru de hiperocupaţi. Am militat în numele unor necunoscuţi în Primăvara Arabă, dând mai departe veştile despre actele dictatoriale săvârşite în piaţa publică a planetei, mi-am bombardat cunoscuţii cu update-uri despre evoluţia scandalului legat de Codex Alimentarius, mi-am pisat părinţii să citească până la capăt mesajele de protest care demască anomaliile din sweatshopurile Lumii a Treia, doar pentru ca noi să bifăm hipnotizaţi super-promoţiile de sezon ale brandurilor. Cel mai probabil, aş putea fi încadrat în categoria „activiştilor de clic”, pe care cei „adevăraţii” activişti îi tăvălesc în argumente pentru care numai „câmpul de luptă” poate face diferenţa. Însă în orăşelul în care locuiesc, Liege, nervul răzvrătirii în stradă şi al muncii de teren pentru cauze străine, s-a atrofiat demult, ceea ce, fără îndoială, hrăneşte cu încredere bunul şi virtualul samaritean din mine, făcându-mă să mă arunc pe câmpuri de bătălie virtuale, în numele unor oameni şi ale unor valori pe care, foarte probabil, nu le voi cunoaşte niciodată în mediile lor naturale, în toată reţeaua lor încâlcită.

Cred că a pune în opoziţie activismul „real” şi pe cel „virtual” nu face decât să adâncească o confuzie: activismul online nu trebuie privit ca un substitut pentru „acţiune”, ci mai degrabă ca un mijloc de diseminare a informaţiei, un strigăt de mobilizare sau, cel puţin, un bobârnac adus conştiinţei rămase din creierele sufocate cu informaţie. Stai la birou şi ţi se pare că problemele tale sunt cele mai mari, că dilemele tale mic-burgheze sunt insurmontabile sau că mâncarea de la cantină nu mai e nici ea ce-a fost – şi, brusc, îţi intoxică inboxul un mesaj despre ce chimicale distrug sănătatea câtor oameni pentru ca pantofii tăi de firmă, pe care tocmai i-ai scos la jogging în weekend, să fie albi ca laptele. Aţi putea spune că aceste petiţii lenevesc spiritul acţiunii, că reduc problemele reale la texte simplificatoare şi plângăcioase, că lumea nu se va schimba dacă, înainte să vă giugiuliţi cu iubita în dormitor, mai daţi un clic să salvaţi copacii din Amazonia sau nişte balene anonime pe care le sfârtecă nişte vecini de planetă la fel de anonimi. Cu toate acestea, aş răspunde că, dacă apetitul nostru pentru (re)acţiune în timp real scade, nu e vina activismului online, care ajunge să devină sinonim cu spam-ul; reprenzintă, dimpotrivă, un bun indicator al insensibilităţii şi iresponsabilităţii cultivate de nişte societăţi izolaţioniste ale confortului. Cauzele pe care le semnăm, cărora le asigurăm, dacă e să urmăm o logică ce frizează paranoia, baze de date, n-ar trebui să ne rămână indiferente, ci să ne ascută spiritul critic. E drept, când îţi alegi obiectele asupra cărora îţi exerciţi elanul civic, e bine să-ţi păstrezi discernământul şi să nu abuzezi de butonul „Recomandă unui prieten.” Nu toţi avem aceleaşi interese, astfel încât putem face sugestii adecvate, personalizate, care să arate la rândul lor că expeditorul n-a acţionat ca un zombie pus să-şi spele păcatele fugitiv, curat, în siguranţă.

În acelaşi timp, le-aş mai spune celor care consideră activismul online o îndeletnicire sterilă că, dacă judecăm după efectele cyber-disidenţei propagate în reţelele sociale în timpul conflictelor din ţările arabe, dacă analizăm ramificatul caz Wikileaks şi dacă te uităm atent la tendinţele de legiferare în zona libertăţii de expresie, vedem că puterea mesajului dat mai departe nu e deloc neglijabilă. Decât în comunităţi amorţite, pentru care gestul civic se încheie cum a şi început: printr-un clic. În timpul revoltelor recente din Marea Britanie, doi puşti scoţieni au postat pe Facebook mesaje care să scoată lumea în stradă; statusurile, considerate de „organele legii” incitări la violenţă, le-au asigurat arestarea. Deşi a criticat de fiecare dată îngrădirea accesului la reţele ca Twitter sau Facebook în situaţii de criză, Marea Britanie a stat puţin pe gânduri, în urma propriilor ciondăneli interne, gândindu-se că ar putea face acelaşi lucru pe viitor, pe propriul teren de joacă. Desigur, măsura ar fi vizat grupările „teroriste”, atât de comodul agent destabilizator. Din fericire, aceasta a rămas deocamdată o măsură fără acoperire, însă simpla ei apariţie pe masa strategilor e un semna de alarmă, un semn că scânteile pot ieşi chiar dintre noi, oamenii din spatele IP-urilor.

BONUS: Povestea lui Silvain

 


16 comentarii

  1. Cred ca “activismul de click” poate fi un izvor pentru miscarile care genereaza schimbari. Nu sunt de parere ca e de ajuns sa dai un click. Dar daca vezi o cauza la care au mai dat 500 de mii de oameni “click” si esti pe aceasi “lungime de unda” cu ei atunci poti spera in se poate porni o “miscare”. Stiu si ca sunt multi care dau click ca sa scape de cifra aia enervanta care apare la Notifications dar si multi (vreau sa cred ca mai multi) care vor cu adevar ca acea cauza sa aiba un rezultat.
    Eu sincer evit sa dau click-uri la intamplare si dau numai la cele care chiar ma intereseaza. Intr-un cuvant cred ca “activismul de click” e o unealta moderna care AJUTA.

    • uite mie de exemplu mi se pare gresit sa crezi ca daca cineva da un click e pe aceeasi lungime de unda. e acelasi lucru ca o fata care iti zice ca te iubeste si mai e cu inca unul. nu poti lua in considerare decat actiunile oamenilor care lasa greul si sudoarea sa zica cuvantul. care lasa faptele sa vorbeasca pentru ei. un click nu inseamna nimic, la fel cum nici o vorba nu inseamna nimic. doar un lucru concret inseamna ceva. lucrurile vin de la sine iar ca sa schimbi ceva se face prin forta majora. prin ceva radical. prin lupta. altfel decurg cum le este drumul. ca o apa care curge intr-un sens. nu o sa ii schimbi cursul prin clickuri, decat construind un baraj, in care pot muri zeci de oameni pana il construiesc. deci munca, sudoare…

  2. Andrei si Julien, acopera aproape complect, problematica pusa in discutie. Gasinduma la polul opus, ca varsta, peste 65 ani, ma opresc asupra directiei/sensului SCHIMBARI, coroborat cu aspectul onestitati/buna credinta/samd. Din observati directe, relatari la prima mana ,,capturate,, de la oameni care nu stiu/nu pot manipula, am schitat scenariul schimbari. Schimbarea are loc, ca proces, clipa de clipa in fiecare dintre noi, dar si colectivitate/societate. Acest proces de modificare cotidian, conduce la acumulariile calitative si cantitative, care prin diverse modalitati, violente, democratice, ajung sa schimbe/modifice structural societatea. Problema este, regula fixa, ca aceste actiuni/energi, sunt utilizate de grupuri de oportunisti, care preiau parghiile, si satisfac numai partial revendicarile exprimate. Combustibilul fiind epuizat, paleativele sunt ambalate, aparent convingator, si astfel se asigura perioade de gratie. Sa nu mai facem vorbire de deturnari, care pe fond, inrautatesc datele problemelor initiale.

  3. După o serie întreagă de articole fără ecou pt mine, iată găsesc nişte rânduri şi nişte gânduri cu care rezonez. Îmi place foarte mult atitudinea ambilor, deşi pot spune că o prefer pe cea a lui Andrei: foarte practic, voluntar şi uman! Felicitări.
    Şi eu simt că pot să ajut mai mult decât o fac şi-mi pare rău să văd că de multe ori, ca voluntar în ONG-uri cu intenţii oficiale de întrajutorare, am observat multe aspecte ce ţin de imagine, interese obscure, neimplicare şi, uneori, ceea ce este foarte grav, rea intenţie. Dar până la urmă şi asta e uman.
    Important este să nu ne pierdem speranţa că putem avea multe victorii în lupta pt a-i ajuta pe semenii noştri.
    Succes mai departe…..

  4. Inveti sa schimbi lumea in scoala. Daca absolventii facultatilor de stat, promotiile 1982, 1983 erau lasati sa -si faca meseria , schimbau lumea in bine. Tinerii nascuti dupa 1982 nu inteleg ce scriu. Cautati listele cu repartitiile guvernamentale ale absolventiilor facutlatilor de chimie , promotia 1982 din centrele universitare IASI,CLUJ, BUCURESTI si veti gasi raspuns si pentru aurul de la Rosia Montana si pentru rezultatele slabe de la bacalaureat.
    Cautati, fostul prorector al Universitatii Bucuresti, prof.universitar DANA MARINESCU si intrebati ce au facut profesorii de chimie din 1982 si pana azI, ce posturi au avut la repartiei si ce posturi au azi: MIRELA CEAUSU cas.Calinescu, Violeta Pavelescu cas.TUDOR, NINA CARBUNARU, Traista NICOLITA, LUCI Dicui cas.Georgescu, PICIOIU ELEONORA, BILIBOC MARIA, CIUCA MARIANA , TRAISTA NICOLITA, AVRAM ADELA, MITRU ALICE, SCARLAT RODICA, CORNELIA BOBEI, ANGHEL IONELA, GETA LAZAR etc.

    • Personal nu cred că putem pune într-o ramă toţi tinerii născuţi după 1982, aşa după cum nu putem pune într-o singură ramă pe absolvenţii din 1982.
      Dar în acelaşi timp cred că se poate face o schimbare, şi de către cei ce numără jumătate de veac pe Pământ, dar şi de cei ce abia numără 2 decenii. Importantă este mentalitatea: şi aici intervine rolul celor cu fire albe în păr şi cu minţi deschise – să predea tinerelor generaţii idei sănătoase pt ei şi pt cei din jurul lor. Iar dacă primii simt că sunt depăşiţi de ritmul vieţii, să nu le fie teamă să admită acest lucru şi să înveţe ce e bun şi de la cei mai post Revoluţie. Pot să spun că deşi mă apropii vertiginos de prima categorie, am învăţat şi sunt deschisă la multe dintre cele spuse sau văzute la fiica mea – post “Revoluţionară”.
      Mi-am spus părerea, deşi cred că acest subiect este uşor pe lângă tema articolului de aici.

  5. Parerea mea este ca e-participarea daca nu este urmata de actiuni concrete (in agora) poate duce la scaderea spiritului civic din cauza demonetizarii opiniei publice prin virtualizare (oricine poate sustine orice cauza fara cel mai mic efort).

  6. Nu contest rolul pe care il poate avea NET-ul in contextul actual dar cred ca lucrul de care are nevoie in primul rind Romanika e o legislatie clara si coerenta. Evreii de pilda inainte de a fi dusi in tara fagaduintei au primit tablele legii.Stiu ca asta nu e suficient dar cred ca e absolut necesar. In orice tara care se pretinde civilizata orice decizie are temeiul unei legi de calitate. Ori noi nu prea avem asa ceva. O zi buna!

  7. Mi se pare amuzanta coincidenta de a citi articolul asta dupa ce in urma cu vreo doua zile discutam cu niste amici despre cat de rau a ajuns societatea de azi (prin societate inteleg oamenii care o compun). Nu o sa dezvolt toata ideea, dar rog cititorul sa faca urmatorul exercitiu de imaginatie: ‘Maria Ta Stefane, vin turcii!!! – Ostenii mei! Sa ne dam viata pentru a apara Moldova, sa punem pieptul la hotare, sa etc, etc! Ostenii: Ooo, ce misto le zice Stefan asta… LIKE! +1!’. Si cam atat.

  8. eu le trimit la spam, lumea nu se schimba. evolueaza tehnologia dar omul ramane la fel. eu nu as ridica un deget sa schimb ceva pentru ca ar fi in zadar. de exemplu 47%din femei fac un avort pana ajung la 45 de ani.

    vrei sa ma ridic eu de pe scaun si sa strig ca nu mi se pare normal ? vrei macar sa dau un click ? nu nene, omu intotdeauna va pune banul si pretentiile lui deasupra la orice. chiar si deasupra vietii propriului copil. facut sau nefacut. asta e lumea. n-ai ce sa schimbi. si pana la urma oricum se va incalzi globul si vom muri toti deci pana la urma carei graba sa schimbi ceva minor legat de religie sau cine stie ce prostii, cand probleme importante raman neschimbate ? parerea mea… poate voi ganditi altfel

  9. sincer mi se pare o prosti tot articolul…..cata ipocrizie este in tara asta…..gen Hai sa ajutam copii africani ( fundatia Dorcas Aid Romania),apoi vin copii tigani care “nu sunt primiti in scoli si gradinite pentru ca suntem rasisti”(Ovidius Rrom),DAR CAND DRACU’ O SA AJUTAM SI COPII ROMANI? COPII DE LA SATE CARE VOR SA INVETE DAR NU AU POSIBILITATI MULTUMITA STATULUI CARE NU A CREAT CONDITII DE MUNCA IN MEDIUL RURAL ,SI NU POT FI TRIMIS LA ORAS SA FACA UN LICEU, O FACULTATE DEOARECE NU ARE CINE SA LA PLATEASCA CHELTUIELILE…….problema este ca romanii fac in general ceea ce este la moda si nu important……FITI ROMANI O DATA IN VIATA!

  10. si DA! poti sa schimbi lumea cu un click….traim in era tehnologiei… multe proteste au primele actiuni pe net…de pe net afli de ele pentru ca de la tv nu mai afli nimic….si in plus de ce dracu esti fericit ca poti sa votezi online?…..TRAIM IN ROMANIA!….SI ASA SUNT VOTURILE FURATE…..NUMAI CA ACUM E MULTA BATAIE DE CAP: TREBUIE SA FACI ROST DE AUTAOCARE…APOI DE PERSOANE….SI DE NISTE CADOURII…CU VOTUL ELECTRONOI O SA FIE DE ZECE MII DE ORI MAI USOR….FACI ROST DE UN BAIAT DESTEPT SI SCHIMBA TOT IN FAVOAREA LUI…..FARA PREA MULTE BATAI DE CAP…

  11. Pingback: Adolescenta care a scos 10 000 de oameni în stradă | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: 7 sfaturi pentru promovarea ONG-urilor online - Andrei Aroneţ

Leave A Reply