Cum să transformați un disc de pickup într-un ceas de perete

0

Una dintre colegele noastre își atrage invidia sau admirația de fiecare dată când iese pe stradă cu o geantă făurită dintr-un disc de pickup sau cu alta căptușită cu casete audio vechi. Probabil că mulți dintre noi mai avem pe-acasă, prin debara sau prin vreun sertar, un disc cu Harap Alb sau cu o simfonie de Beethoven. Iar dacă avem și nu ne dorim o geantă ca a colegei noastre, poate am vrea în schimb un ceas de perete confecționat dintr-un disc de pickup. Iată cât de simplu e să și obținem așa ceva.

Nu avem nevoie decât de o șurubelniță, de adeziv, de un disc pe care nu îl mai ascultăm și de un mecanism de ceas cu brațe – putem găsi așa ceva la un magazin artizanal, online sau în cadranului unui ceas pe care nu-l mai vrem atârnat de perete. Cine e priceput poate să-și confecționeze singur brațele. Tot ce trebuie să facem mai departe e să introducem suportul pentru brațe, lubrifiat cu adeziv, cu care este prevăzut mecanismul de ceas prin gaura discului – s-ar putea să fim nevoiți să o lărgim în caz că nu încape din prima, moment în care intră în schemă șurubelnița. Dacă mecanismul pe care îl folosim a venit cu tot cu brațe, nu trebuie decât să le atașăm și să le fixăm de suport și să ne asigurăm că se mișcă în voie, fără să se lovească unul de altul și fără a atinge fața discului. Următorul pas e să introducem o baterie și să privim cum ticăie. Important e să ne alegem un mecanism prevăzut și cu un suport de agățat. Atât. Cel puțin așa susțin cei de la Life Hakcer. Puteți atârna pe perete, de exemplu, poveștile lui Sadoveanu, cu siguranță sunt de găsit și în format audiobook.

Foto: Flickr/wader

Citiți și:

Cum să-ți alegi soțul sau soția

Cum să te pregătești pentru un maraton

Cum să vă fixați o rutină pentru exercițiile fizice

Cum să faci autostopul

Cum să ne ferim de furtul de identitate online (Un caz)

Cum răspundem unui mail nepoliticos?

Cum să salvezi o pădure seculară

Cum să tai ceapă fără să plângi

Cum să prepari gheață fierbinte

Cum să preparați un ou într-o cană

Cum să fii mai norocos

VIDEO. Cum să transformi un webcam într-o cameră de supraveghere

Cum să fim fericiți: 10 metode și 50 de acțiuni

Cum să renunțați la pastile. 5 metode

Cum să vă produceți singuri detergentul de rufe

Cum să ascultați muzică la un butoi de bere de 5 litri

Curățenie de primăvară high tech: Cum să îndepărtați praful dintr-un computer care bâzâie

Cum să aveți o bucătărie curată și sigură

Cum să aveți o baie mai prietenoasă cu mediul. 10 metode

Cum să reparați un frigider de unii singuri

Cum să vă faceți o grădină cu plante crescute în apă, nu în pământ

Cum să plantați un copac


Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger