Cum să te sinucizi fără să mori

1

Sinuciderea pare, în special pentru adolescenți, cea mai simplă ieșire din mizerie. E ca un buton care te scapă de toate problemele. S-ar putea însă ca unii dintre acei nefericiți care apasă pe buton să-l fi înțeles greșit.

 

Augusten Burroughs e un scriitor american de succes, cea mai cunoscută carte a sa fiind Running with Scissors (tradusă la noi Alergînd ca apucații), după care s-a făcut și un film. Ultima sa carte, This is How , e o meditație autobiografică asupra sinuciderii și a nefericirii în general. Iată un fragment revelator din carte:

Mi-am dat seama că sinuciderea e ultimul lucru pe care vreau să-l fac. Era de fapt opusul a tot ce-mi doream. Sinuciderea nu-mi împlinea niciunul dintre scopurile mele: Pedepsirea celor care m-au făcut să mă simt mizerabil; plantarea unei vinovății de o viață și a remușcării în toți cei care m-au cunoscut și nu m-au ajutat; să fiu idolatrizat de alți adolescenți suicidali; ceva să fie numit după mine (chiar și ceva mai mic dar nu un tip de sendviș); sfîrșitul vieții mele coșmarești; transplantul personalității.

Cînd am văzut toate astea, mi-am dat seama că nu voiam să mă omor. Ce voiam era să-mi sfîrșesc viața. Înainte nu reușeam să fac distincția asta dar acum o înțelegeam. Să-mi sfîrșesc viața nu însemna să și mor.

Puteam să-mi schimb, mai întîi, numele din Chris în ceva cu mai multe silabe. Ceva cu strălucirea celebrității inclusă: Augusten. În ce privește numele de familie, puteam să-l înlocuiesc pe cel vechi și banal al tatei, Robison, cu unul mai puternic. Exista vreun motiv să nu-mi iau numele de la legendara mașină de calcul Burroughs E 1400?

O da. Puteam. Să-mi sfîrșesc viața și să încep o alta. Una unde lucrurile nu mi se întîmplau, eu le făceam să se întîmple.

Doar pentru că atîția oameni nu reușeau să iasă din viața lor nu însemna că eu nu puteam.

Acest grăunte de lume din Western Massachusetts era singurul loc pe care-l cunoscusem vreodată. Dar nu și singurul loc posibil.

De ce aveam nevoie ca să renasc?

Poate doar de două lucruri. O ușă. Și apoi o autostradă.

Am simțit cum îmi crește ceva în piept. Era un început de grație. Era începutul acelei stări numite ușurare pe care credeam că numai sinuciderea mi-o poate aduce.

Nu poți fi prizonierul trecutului împotriva voinței tale. Pentru că trecutul e doar în minte.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger