Lamentaţia e o artă. Nu poţi să te plîngi oricui, oricum, oricînd şi de orice. Cînd o faci, trebuie să ai grijă să-ţi livrezi nemulţumirile adecvat. Nu e prea indicat să-ţi smulgi părul din cap de supărare că ai pierdut un tren. Dar uneori tocmai asta merge.
Poeţii ştiu cel mai bine asta. E greu să-i copleşeşti pe ceilalţi cu toata mizeria ta şi să-i faci să te asculte fără să le dai ceva la schimb. Dacă vrei să-ţi vinzi melancolia, trebuie să o împachetezi în frumuseţe. Celălalt e dispus să te asculte dacă îi faci cumva plăcere. Sau dacă îl convingi că lamentaţia ta e justificată.
Un studiu de psihologie socială a verificat valoarea mîniei ca metodă de livrare a lamentaţiei. Dacă te plîngi de ceva şi o faci cît mai indignat, dacă te dai cît mai lovit şi aproape urli de nervi, pari mai credibil. Înseamnă că suferi, că nu e loc de glumă. Metoda e bună, dar trebuie folosită rar. Studiul arată că mînia convinge în special cînd ai motive îndoielnice de lamentaţie. Dacă plîngerea e justificată, nu mai e nevoie de nervi, furia nu mai adaugă nici un fel de informaţie la povestea deja convingătoare şi e iritantă pentru ascultător.
Ce merge însă în toate cazurile e zîmbetul. Un zîmbet îl face mai uşor pe celălalt complice la problema ta, introduce o distanţă necesară.
Foto: Flickr/DRB62