Cum să scapi de stres: Ponturi din alte colțuri ale lumii

2

Stresul a devenit, fără îndoială, una dintre cele mai mari sperietori ale vremurilor pe care le trăim, grăbiți și agitați. Fiecare dintre noi are, cu siguranță, propriile metode de a scăpa de ”stres”, însă nu toate sunt eficiente. Publicația Health a făcut o compilație cu câteva ponturi folosite pentru relaxare în diferite părți ale lumii.

Franța și un păhărel

Foto: Henri Cartier Bresson

”Când ajung acasă după o zi stresantă, mă relaxez cu un mic aperitiv – obiceiul francezilor de a servi un păhărel de vin, însoțit de alune sau pâinici cu humus și măsline. Apoi sunt gata să pregătesc cina,” spune Ingrid Jackel, CEO al companiei Physicians Formula. Deși specialistul revistei Health e de acord că un pahar de vin poate fi relaxant, el e de părere că și mai important este un ritual de separare a stresului acumulat după o zi de muncă și a confortului casnic. Orice, de la un duș, la schimbarea hainelor sau la un joc de Scrabble cu prietenii, poate face minuni pentru această departajare.

În Rusia, la asudat

”Rușii merg la banya, o saună caldă, obieci pe care l-am preluat și eu de când m-am mutat acolo. Cum stresul zilnic și efortul muncii sunt constante, o pauză de căldură extremă și transpirație poate face minuni,” spune scriitoarea Amanda Lynn. Sfatul specialistului este de a recrea această experiență și acasă: un duș cald, de câteva minute, elimină foarte eficient tensiunea. Un studiu de la Universitatea Yale arată că toată căldura primită printr-un duș determină la nivel cerebral și corporal cam aceleași tipuri de reacții ca cele primite în urma unor emoții calde. Important este ca dușul să nu dureze mai mult de zece minute, altfel pielea se usucă.

Danemarca: Vizite fără etichetă

”Cum aici se întunecă la 3:30 după-amiaza, pe timp de iarnă, danezii s-au perfecționat la crearea așa-numitului hugge, adică a confortului. De regulă, ne vizităm unii pe alții seara, iar secretul constă în a fi fericit, fără niciun motiv de îngrijorare, nicio sarcină presantă,” spune Mette Borring, director financiar din Copenhaga. Secretul ar consta în reducerea preocupărilor inutile. Dacă avem musafiri, important este să nu ne agităm prea tare cu pregătirile, ci să ne găsim o plăcere deloc solicitantă în acest obicei.

Thailanda și masajul

”Aici, masajul este o artă. De cele mai multe ori e foarte viguros, corpul fiind presat cu genunchii și coatele, pentru reducerea stresului,” spune Pam Sangsingkeo, lector universitar din Bangkok. După câte s-ar părea, ceafa și zona din jurul acesteia este un punct esențial. Un masaj în această regiune ajută la stimularea receptorilor plăcerii, care generează serotonină, antidepresivul natural prin excelență.

Argentina și relaxarea împreună

Foto: Henri Cartier Bresson

”Oamenii beau maté, o infuzie de plante caldă, dintr-un recipient pe care și-l pasează de la unii la alții ca pe o pipă a păcii. Acest lucru îi face să se simtă uniți și puternici,” spune jurnalista Desirée Jaimovich, stabilită la Buenos Aires. Expertul pe probleme de relaxare susține că ar trebui să învățăm bucuria meselor în comun și să ne preocupe mai puțin activitățile comune, dar virtuale. După cum arată cercetările, mâncatul la comun produce o secreție mare de oxitocină.

În India, râsul e medicament

”În fiecare dimineață, fac un exercițiu de râs – zâmbesc, fac cu mâna, țopăi. Cu cât exersez mai mult, cu atât mă simt mai plin de viață,” spune Rashmi Vyas Aparajit, coordonatorul unui program pentru sănătate din Mumbai. Râsul este, după cum bine știm, unul dintre cele mai bune remedii: contractarea mușchilor abdominali aduce cu sine o doză bună de endorine, după cum susține o cercetare de la Oxford Univeristy. Chiar și câteva minute de râs cu tot corpul sunt de ajuns pentru acest tratament natural.

Pentru Irlanda, secretul e la aer


”În lunile friguroase, și copiii și adulții fac plimbări în aer liber. Pe mine mă energizează teribil,” spune bloggerița dublineză Phoebe Holmes. Într-o cercetare de anul acesta, s-a descoperit că oamenii care au făcut o tură cu bicicleta medicinală de 30 de minute au fost mult mai relaxați când li s-au arătat imagini tulburătoare, decât cei care nu făcuseră deloc mișcare. Dezmorțirea oaselor, mai ales pe fondul luminii naturale, este un leac de încredere pentru debarasarea de grijile cotidiene.

Pauza de Suedia

”În Suedia, ne bucurăm de fika, o pauză de cafea cu prietenii. Face parte din cultura noastră încă de pe la 1700. În multe companii, fika se face între 10 dimineața și 3 după-amiaza,” povestește Sarah Melin, managerul unei companii de producție TV din Stockholm. Faceți-vă timp pentru o pauză de cafea și relaxare, fără să vă simțiți vinovați, spun specialiștii. Cercetătorii de la MIT au observat că cei care își fac timp de socializate la serviciu sunt cu 10-15% mai productivi decât cei care nu își iau pauze de relaxare.

China și picioarele tratate regește

Foto: Henri Cartier-Bresson

”Înainte de culcare, femeile fac o baie caldă la picioare, numită zu yu. Pun apă caldă într-un vas mare și mă așez pe canapea, cu picioarele în apă, în timp ce citesc o carte. E atât de relaxant, încât uneori adorm,” spune Frances Wu, funcționară. Puteți folosi un sfat foarte util din cartea  Red Door Spa, a Corneliei Zicu: scufundați-vă picioarele până la glezne într-un lighean cu apă caldă, adăugând săruri de baie și două linguri de bicarbonat. După 15 minute, circulația se îmbunătățește semnificativ.

În Turcia, bucuria vine din lucruri simple

Henri Matisse, fotografiat de Henri Cartier Bresson

”Noi avem keyif, adică bucuria lucrurilor simple și plăcute. Eu practic keyif ascultând muzică sau întinzându-mi picioarele, fără să mă mai gândesc la nimic altceva și bucurându-mă doar de momentul prezent,” explică Asli Çavusoglu, coordonatorul unui program neguvernamental. În principiu, trebuie să ne debarasăm de orice preocupare presantă. ”Gândurile stresante vin adesea din prezumpția că se va întâmpla ceva rău,” explică Ellen Langer, profesor de psihologie la Harvard. Nu ne rămâne decât să ne dedicăm puțin timp unor activități plăcute, pe fondul cărora să ne golim mintea de griji inutile.

Sursa: Huffington Post

Foto: Henri Cartier Bresson


2 comentarii

  1. Sfaturile sunt bune dar stresul trebuie tratat si din alte privinte..Te invit sa citesti pe blogul meu http://scapa-de-stres.blogspot.ro si vei afla cum sa scapi.Bonus free-daca vrei ajutor gratuit pune email-ul tau la Follow by Email si te voi ajuta cu placere.Nu vreau sa imi fac publicitate, pentru ca nu castig nimic dar vreau sa ajut pe cei care au nevoie

Reply To Dan Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger