Cum să scapi de furnici pe cale naturală

3

Dacă aveţi invazie de furnici şi vreţi să vă fereţi de insecticide pentru a le stârpi (poate aveţi oroare de chimicale sau nu vreţi să investiţi în ele din spirit ecologic), puteţi apela la o serie de soluţii naturale pentru a le ţine la distanţă. Borat de sodiu cu zahăr, pudră pentru bebeluşi şi altele, pe care le puteţi afla în cele ce urmează.

Cel mai folosit ingredient în lupta domestică cu furnicile pare să fie boratul de sodiu (Borax), din câte aflăm pe Life Hacker. Soluţia optimă prezentată este un amestec jumate-jumate de borat de sodiu şi zahăr plasate într-un căpăcel, din moment ce majoritatea furnicilor sunt atrase de chestii dulci. Mai puţin furnicile roşii şi furnicile dulger, care nu pot fi alungate decât cu insecticide. În afară de borax, mai puteţi presăra pudră pentru bebeluş în preajma cuibului furnicilor pentru a le dezorienta – pierd izul traseului, se rătăcesc şi, în cele din urmă, mor. Pudra pentru bebeluşi mai poate funcţiona şi atunci când vreţi să evitaţi pătrunderea furnicilor în casă, pentru că insectele nu vor escalada praful.

Mai departe, dacă nu aveţi pudră, puteţi pune felii de castraveţi în preajma găurilor sau crăpăturilor din locuinţă pentru că, aparent, furnicile detestă castraveţii. Sau trageţi linii cu creta de jur împrejurul uşilor sau al pervazelor – la fel ca în cazul pudrei pentru bebeluşi, furnicilor nu le place să aibă particule lipite de tălpi. Sau puneţi foi de dafin ori presăraţi bucăţele de ardei roşu în locurile prin care furnicile vă pătrund în casă – potrivit Planet Green, furnicile detestă mirosul lor. Sau preparaţi o soluţie de curăţat din oţet, apă şi circa 10 picături de ulei din arbore de ceai şi împrăştiaţi-o prin casă, pentru că şi acest amestec, la fel ca pudra pentru bebeluşi, le dezorientează pe insecte.

La final, câteva sfaturi generale: curăţaţi în permanenţă bucătăria, aruncaţi gunoiul constant şi izolaţi-vă suporturile uşilor şi pervazele. Voi ştiţi şi alte soluţii?

Foto: Flickr/Eibx


3 comentarii

  1. o alta metoda eficienta spun eu este lamaia…cateva felii de lamaie pune pe jos in zona in care sunt furnicile si acestea sunt tinute la distanta….de exemplu eu am la terasa o usa glisanta si furnicile imi vin de afara…vreau sa zic ca intr-o zi am lasat usa deschisa dar am pus lamaie doar inauntru si nu a intrat una…pe cand afara era roi intreg….si dispar in cateva minute…eu zic k puteti incerca…si nu va face rau nici copiilor mici ptr ca daca cel mic va pune mana pe felia de lamaia si va baga in gurita nu ii va placea si nu va pati nimic…incercati…

Leave A Reply