Cum să salvezi o pădure seculară

6

Din căbănuța strâmtă, așezați ca la cinema pe trei rânduri de bănci lungi, priveam temători petecul deschis de pădure din fața noastră. Vorbeam în șoaptă, cu ochii fixați pe poteca ce se afunda printre brazi, într-o lumină diluată și o senzație de Blair Witch Project. Eram în Vietnam și ne așteptam îngroziți ca, dintr-un moment în altul, Predator să sară dintr-un copac și să ne hăcuie cu o macetă hich tech. Singura șansă de salvare erau porumbul și zahărul vanilat din butuci.

 

 

de Ionuț Dulămiță. Fotografii de Mircea Struțeanu

 

Eram, de fapt, în pădurile de la Șinca, într-un observator de urși. Așteptam să-i vedem cum devorează mâncarea pitită de pădurari în butuci, să nu le dea chiar mură-n gură. Ciocolată, zahăr vanilat și porumb, un festin ursesc folosit uneori și pe post de momeală. Mintea mea urzea scenarii horror ca cel de mai sus, alarmată de o gaură din peretele cabanei, moștenirea unei labe de urs. Mă așteptam să văd o dihanie de sute de kilograme care face butucii cornet și căbănuța-cinema pachet. În schimb, nu mult după ora 19.00, fidel programului din fiecare seară, a apărut Pinochio (foto jos). Un ursuleț brun de patru ani și 90 de kilograme, cu botul alungit, sperios și ahitiat după dulciuri. Odată, spun pădurarii, și-a căptușit cerul gurii cu caramel și s-a zbătut în agonie. Confrații lui se mai zbat însă în agonie și sub bătaia puștii, momiți în locul deschis din fața observatorului, spre deliciul turiștilor străini care vor blănuri pe perete.

Setea de trofee a omului se vede clar în pensiunile din zonă, pe pereții împodobiți cu blănuri și capete de căprior și capră neagră sub candelabre din coarne de cerb. La fel de evidentă este și setea de lemn a omului, care de data asta e bazată și pe necesitate. Motiv pentru care există păduri cu rol principal de protecție și păduri cu rol principal de producție. Mai simplu, păduri în care nu e voie să tai copaci – dar de asta se ocupă defrișările ilegale –, respectiv păduri în care ar trebui să tai într-un mod responsabil – de efectul opus se ocupă tot defrișările ilegale – pentru a potoli cu lemnărie pentru furnir setea societății moderne. În prima categorie intră și pădurile seculare (cele neatinse de om), care în România au ajuns să însumeze 200-250.000 de hectare dintr-un fond național de exploatare de 7 milioane.

 

 

„Adică 4%. Acești 4% înseamnă 65% din ce a mai rămas în Europa”, spune Radu Vlad, specialist forestier al WWF România, în drum spre cele 350 de hectare de pădure aproape seculară (omul și-a făcut simțită prezența într-o măsură foarte mică) din vecinătatea comunei Șinca (județul Brașov), pe care organizația de mediu s-a angajat să le transforme în 5 ani în rezervație naturală, cu sprijin local. Mai exact, să lase natura de acolo să-și urmeze nealterat cursul, ca și până acum, ferită de exploatări lemnoase, fie ele ilegale sau responsabile. „România are nucleul. Suntem pe locul I în Europa, în afară de Rusia. Vorbim de Europa fără Rusia”. Un raport recent WWF îl completează pe Radu: pădurile seculare sau virgine au dispărut în țările dezvoltate din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii. În ecoregiunea Dunăre-Carpaţi, ele constituie mai puţin de 0,3 % din suprafaţa totală; vorbim de 350.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine – 250.000 sunt doar în România şi aproximativ 100.000 în Bulgaria.

Pădurile seculare se confruntă cu nenumărate presiuni, dintre care cea mai ameninţătoare este tăierea, atât sub formă legală, cât şi ilegală, ambele cauzate de faptul că aceste păduri nu sunt incluse într-un sistem de protecţie totală. De vinerea trecută, o porțiune din Pădurile Șincii, aflate în proprietatea comunei cu același nume și administrate de ocolul silvic din regiune, au intrat însă într-un astfel de sistem grație campaniei „2%” a organizației WWF. Fagii, brazii și molizii, specii rare de carnivore precum ursul brun, lupul și râsul și lemnul mort – considerat încă de o parte a silviculturii românești drept sursă de infestare pentru lemnul viu – vor fi lăsate în pace pe 350 de hectare cvasivirgine (puțin influențate de om) ce asigură absorbția dioxidului de carbon din atmosferă, fixarea solului sau reglarea climei.

De ce este importantă o pădure seculară și de ce este ea unică? În primul rând pentru că există toate segmentele de vârstă pentru arbori, de la semințiș, la copaci seculari. „În cele mai multe păduri gospodărite nu putem să vedem decât arbori cu vârste aproximativ egale, cu o diferență de vârstă de până în 30 de ani”, spune Radu Vlad, care a identificat pădurile aproape seculare de la Șinca. „Ori aici sunt arbori de peste 200-300 de ani, chiar și 400. Acesta ar fi un prim element de identificare”. În România, un fag ajuns la vârsta de 140 de ani dezvoltă un diametru de circa 48 de centimetri. În Pădurile Șincii întâlnim fagi de peste 1 metru în diametru, ceea ce înseamnă că pot avea dublul vârstei de mai sus. În plus, vlăstarii de brad și fag care îți împung bocancii cu tulpinele lor tari ating dimensiuni record.

„Dacă dendrometria și biometria menționează că fagul, în România, ajunge până pe la 41 m înălțime, aici avem arbori de până la 50 m, unii, mai spre vale, depășind chiar 50 m. Dacă discutăm de brad, cele mai mari dimensiuni consemnate la noi în țară sunt de 51-52 m, însă aici avem și de 54 de m”, spune specialistul forestier. „Acești 2-3 metri pot să pară puțin, însă având în vedere că sunt niște dimensiuni record, înseamnă foarte mult pentru structura acestor păduri”. Sub coroana giganților care, când își deschid coroanele, te fac să te simți ca într-o catedrală, mișună peste 10.000 de specii de animale, de la organisme unicelulare, la insecte care trăiesc numai în acest tip de pădure (croitorul alpin, de exemplu) și la vietăți precum mistrețul, cerbul, capra neagră, lupul, râsul, acvila țipătoare, ursul brun.

Mai departe, toate aceste specii depind și de prezența lemnului mort. Până nu demult, inspirată de silvicultura germană, silvicultura de la noi stârpea lemnul putred, considerat sursă de infestare. „În urma analizei pe termen lung, s-a dovedit că lemnul mort adăpostește mult mai multă viață decât adăpostește un arbore viu”, spune însă Radu Vlad. Cum moare un copac? După ce ajunge la limita fiziologică de vârstă, el este mai vulnerabil la dăunătorii biologici. Insectele rod masa lemnoasă, iar ciupercile se înfruptă din celuloză și lignină – structura de rezistență a lemnului. Acesta se frăgezește, se înmoaie, iar la prima doborâtură de vânt se lovește de sol, a cărui umiditate generează un alt stadiu de descompunere, cu alte specii de ciuperci. Acestea sunt consumate de alte specii de insecte, care, la rândul lor, fac deliciul ciocănitoarei sau al mamiferelor mari. Lemnul mort asigură habitate pentru cuiburile de viespi – unde Pinochio își bagă laba pentru a scoate miere – sau pentru jder. În verile secetoase, amfibieni precum broasca roșie de pădure ar muri în absența lemnului mort, care acționează pe post de burete.

Un credeți că hibernează broaștele? În lemnul mort. Iar în stadiul final de descompunere și de integrare în sol, intervin miriapodele, râmele, melcii, care rumegă masa lemnoasă bogată în calorii prin tubul lor digestiv și o fac mai asimilabilă pentru plante – deci pentru viitori arbori. „Orice îndepărtare a lemnului mort nu duce decât la prăbușirea ecosistemului și la sărăcirea lui în biodiversitate”, spune Radu Vlad. „Cu cât este mai bogată pădurea în lemn mort, cu atât vor exista toate aceste specii. Cu cât mai mare numărul de specii, cu atât mai mare biodiversitatea și stabilitatea ecosistemului. Într-o pădure gospodărită, care produce într-adevăr un lemn de foarte bună calitate, pentru furnir, diversitatea de specii este mult mai mică. Unul dintre motive este tocmai absența lemnului mort. Avem păduri virgine foarte întinse în Rusia, în Kamchatka, însă de cele mai multe ori sunt arborete pure de molid (nu de amestec), iar diversitatea de specii, spectaculozitatea ecosistemului este mult mai mică”.

Pentru a păstra această spectaculozitate intactă, WWF s-a angajat să finanețeze conservarea zonei cu 100.000 de lei (strânși în cadrul campaniei „2%”), o mică compensație pentru veniturile care ar fi fost încasate altfel din exploatarea pădurii. Exploatare care, susține Radu Vlad, nu pare să fie profitabilă la nivel național. „Tot lemnul vândut din pădurile României înseamnă 250 de milioane de euro într-un an. Orice încercare de a justifica economic exploatarea pădurilor seculare nu pare decât un banc prost. Soluția pe care noi o propunem ca și organizație de protecție a mediului – noi nu căutăm să scoatem omul din ecosistem, exploatările trebuie să continue într-un mod responsabil – este a adăuga valoare masei lemnoase pe care noi o exploatăm. Soluția nu este a crește acest volum de exploatare pentru maximizarea profitului. Un metru cub de molid costă 2 milioane. Dintr-un metru cub de molid faci 5.000 de creioane. 5.000 de creioane x 20 de bani înseamnă probabil de zece ori mai mult venit decât din vânzarea directă a lemnului”.

 

 

Vineri, 6 mai, WWF a semnat cu proprietarul și cu administratorul pădurii angajamentul de a transforma cele 350 de hectare în rezervație naturală, una ce ar urma să fie presărată cu trasee tematice pentru copii și pentru un turism sustenabil. Potrivit legii, pentru a declara o pădure rezervație naturală consițiile sunt ca aceasta să aibă o suprafață minimă de 50 de hectare pentru ca ecosistemul să se poată autoregla și să primească aprobarea consiliului local, avizul Academiei Române și cel al Ministerului Mediului, prin hotărâre de guvern. Un demers similar a fost înaintat și în pădurea seculară de la Strâmbu Băiuţ, din Maramureş (peste 1.000 de hectare), care au fost puse sub protecție provizorie până la declararea zonei drept rezervaţie naturală, demers iniţiat de WWF în anul 2010.

Tags:



Advertisment ad adsense adlogger