Cum să laşi totul în urmă: Un bilet dus spre America Latină (II)

0

Am locuit două luni în Buenos Aires, încercând să trăiesc ca un porteño, citind ziarul în fiecare dimineaţă la o terasă din cartierul Recoleta, făcând jogging prin Retiro sau luând lecţii de trompetă prin Palermo. Am bătut nordul Argentinei, de la Salta până la Mendoza şi de la Iguazu la San Juan. După o săptămână de plaje şi soare în Uruguay am schimbat peisajul şi clima şi am ajuns în Ţara de Foc, de unde am urcat prin Patagonia argentiniană şi chiliană de la masivul Torres del Paine şi Fitz Roy până în insula Chiloe pe celebra Caretera Austral.

de Dinu Drog

CHILL OUT IN CHILOE

În oraşul Quellon din insula Chiloe din Chile se ajunge cu barca din Chaiten, oraşul fantomă acoperit de cenuşă vulcanică de la capătul nordic al Careterrei Austral. Ieşi din Patagonia şi intri parcă într-o altă ţară. Nimic nu pare să semene cu ceea ce ai văzut până atunci, pădurile dese patagoneze lasă loc unei vegetaţii scunde, de arbuşti şi tufe, iar munţii acoperiţi de zăpadă sunt înlocuiţi de plaje pietroase care urcă apoi spre nişte coline cu pante domoale şi văi populate cu ferme izolate, case de lemn colorate vioi, două-trei oi şi cam 400 de biserici de lemn ridicate de iezuiţii spanioli şi germani.

Oraşele sunt mici porturi pescăreşti, unde vezi ancorate câteva nave cariate de rugină şi câţiva marinari, pentru ca apoi, la două străzi de chei, să dai inevitabil peste piaţa centrală populată de porumbei gălăgioşi şi de câţiva bătrâni tăcuţi cu mustăţi scurte şi degete groase brăzdate de dungi negre ce învârt cu îndemânare ţigări de tutun ieftin. Mai încolo vezi biserica de lemn declarată monument Unesco, două-trei restaurante unde poţi mânca curanto, merluza şi marisco şi nişte standuri de lemn unde două doamne în vârstă vând chestii artizanale, de obicei magneţi de frigider făcuţi din scoici şi pulovere sau ciorapi din lână groasă, bune când da brusc vreun îngheţ, pentru că în zona asta nu se ştie niciodată. Cu un pic de noroc, poate nimereşti într-o zi în care Centrul Cultural al oraşului organizează vreun concert sau serată de dansuri locale. În mod surpinzător, bătrânii locului pot fi foarte jucăuşi, mulţi zic că e din cauza dietei cu mult peşte proaspăt şi fructe de mare. Singurul element comun cu Patagonia este vremea ploiasă, dar asta face parte din farmecul zonei.

În Chonci am aterizat pe după amiază direct din Quellon. Ploua mărunt şi enervant. Lumea părea foarte degajată, printre picurii de ploaie care îmi intrau în ochi mi s-a părut la un moment dat că văd pe cineva care în şlapi şi cu un prosop de mână se îndreptă către plaja municipală. Am stat o clipă să mă gândesc, apoi am intrat într-un restaurant şi am întrebat de un camping. Mi s-a recomandat campingul lui Diego, la două străzi distanţă. Diego este un bărbat scund cu barbă neagră, fost marinar pe o navă care însă în anii privatizării în masă din timpul lui Pinochet fusese vândută în Taiwan pe un preţ de nimic. Diego îmi povestea cu năduf şi ofta din frază în frază. După ce nava a plecat la taiwanezi, scârbit de cele întâmplate, Diego a ieşit anticipat la pensie şi cu puţinii bani agonisiţi a deschis acum 2 ani campingul din grădina casei părinteşti. Mama lui locuia încă acolo, într-o cămăruţă în spatele casei, dar a murit subit de un atac de cord, după ce un cort a luat foc din neglijenţa proprietarului care nu văzuse bine. Un perete din bucătărie este plin de poze cu ea lângă tot felul de turişti beţi care au înnoptat acolo, un fel de mic sanctuar ridicat spre veşnică pomenire. Am găsit loc pentru cort sub mărul pe care mama lui Diego îl plantase la naşterea lui. Eram singurul străin din camping, restul erau chilieni veniţi în vacanţă. La un pahar de pisco şi o sticlă de vin, aşezat lângă soba de fontă din bucătăria comună, l-am ascultat pe Martin, din Rancagua, cântând din ghitaron, un instrument asemănător chitarei, dar cu mai multe corzi, tipic din partea centrală a Chile. Părea un sitar indian. Martin era profesor de engleză, dar se exprima cel mai bine în registrul liric. Ne-a cântat un fel de baladă prin care trubadurii de pe vremuri îşi dădeau replica unul altuia, improvizând versurile şi muzica. Muzica săltăreaţă, avea ceva care te prindea repede ca vinul roşu din Maipu. Versurile mi-au părut de neînţeles, cred că mai toate vorbeau despre recolta anului şi dragostea în natura. Prietena lui Martin avea părul roşu, gura mica, purta ciorapi de lână groasă şi cânta cu voce subţire de găină. M-au întrebat cum e muzica tradiţională din România. Eu am răspuns cam stingher că e frumoasă. Avem şi noi multe instrumente şi cam tot atâţia ţigani.

După alte câteva doine la sticlă am plecat a doua zi spre Castro, unde, la recomandarea lui Martin, trebuia să înceapă un festival local de dansuri, muzică şi mâncare tradiţională. M-am cazat la tanti Gilda într-un hospedaje ilegal, dar foarte ieftin şi cu paturi care scârţâiau tare. Am mâncat un curanto într-un restaurant cu muşamale pe mese, iar din meniu am aflat că 16 dintre bisericile din lemn de pe Chiloe sunt protejate Unesco şi mai ales că insula a fost locuită anterior de creaturi mitologice fioroase care îi momeau şi apoi devorau pe marinarii mai slabi de înger.  Noaptea am dansat furibund cuenca cu Doreen, o blondă spălăcită din Hamburg. M-am culcat spre zori şi am visat numai monştri marini. Cred că fost de la curanto.

Dinu Drog: Acum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şi substanţă în viaţă, să fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme romaneşti şi aşa a început totul.

Think Outside the Box vă invită să citiţi în fiecare sâmbătă jurnalul de călătorie al lui Dinu Drog în America de Sud.

Mai puteţi citi şi:

Câţiva oameni din Patagonia

Tags:



Leave A Reply