Cum să laşi totul în urmă: Punct şi de la capăt

0

E duminică. Mă trezesc din nou târziu şi în bucătărie laptele pentru micul-dejun dă în clocot peste oala de pe sobă. Mă frig încercând să salvez lumea de la pieire. Într-un colţ găsesc resturi de marmeladă de piersici şi nişte pâine prăjită. Există totuşi speranţă. Pe jos e plin de firmiturile zilei de ieri. Pe sus, câţiva nori se lipesc de copacii din grădina adormită. Găinile tac, nici cotcodac un zic. Trei-patru mişcări, pocnesc, oasele mele trosnesc ca lemnele din soba de fier.

de Dinu Drog

Departe, în Japonia, radiaţiile de la Fukushima se scurg, iar în rest, peste oceanul cel mare, Lobo nu-şi face griji prea mari, stă liniştit sub streaşina casei de unde picură roua proaspătă de dimineaţă şi se linge în cur cu gesturi tandre. Puricii dorm încă şi nici ei nu cred ca sunt foarte îngrijoraţi. Mă pun pe o buturugă lângă Lobo şi, cu mişcări nesigure, încep să-mi cârpesc chiloţii rupţi. O gaură imensă mă priveşte. O cos tacticos şi în curând gaura îşi închide ochii negri de lână.

Azi-noapte, Cynthia a avut un vis deosebit. Se întâmplă destul de des. Îmi arată un carneţel. În el, în carneţel, sunt notate nişte versuri cu o rimă cam stângace, de elev de generală. Axer, îngerul familiei, are suflet de poet. I-a transmis Cynthiei în versuri că lumea asta va muri curând din cauză de lăcomie şi de prostie. E simplu. Va plesni şi va muri. Poc! Versurile cuprind şi reţeta rimată a unei poţiuni anti-radiaţtii care va proteja întreaga familie de orice catastrofă viitoare. Un vârf de limbă de lemn de balsa, o pictură de roşu de hiolo şi tot atâtea….

Plec de la fermă. E timpul. Cynthia mă sărută pe obraji şi-mi strecoară în mână un flacon cu poţiune miraculoasă anti-catastrofă. Mă va ajuta în călătoria mea. Cred că până la urmă m-a plăcut şi că-şi doreşte să supravieţuiesc sfârşitului lumii. Mă simt ales. Ulises se aproprie şi mormăie ceva, apoi pleacă să dea de mâncare la găini. Fetele urâţele mă privesc cu ochi trişti, iar Lobo dă din coadă în timp ce-şi scarpină ultimii purici rămaşi în viaţă….

Foto: Dinu Drog

Dinu DrogAcum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şisubstanţă în viaţă, să  fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme româneşti şi aşa a început totul.

 

 


Leave A Reply