Cum să laşi totul în urmă: Proba de rezistenţă a călătorului

5

Începem devreme, pe la 5 dimineaţa, pe un frig cumplit; îmi îngheaţă degetele pe beţe în timp ce îmi desfac cortul; îmi amintesc că am dat de pomană mănuşile, având încredere în încălzirea globală; o înjur de mamă. La mic dejun, ceai cald şi pâine cu marmeladã, 12 oameni înghesuiţi într-un cort, toţi cu mâinile tremurânde pe ceşti. Încercăm sã ne încãlzim cum putem. Pornim pe un drum bolovãnos şi abrupt. Ajungem în razele soarelui şi ne mai dezgheţãm un pic oasele. Mergem la pas, eu însã de abia mai pot respira, încerc sã mã calmez şi sã mã concentrez. Într-un final încep sã recit mantre, îmi gãsesc ritmul şi merg din ce în ce mai bine.

de Dinu Ioan Drog

Îmi sunt de ajutor şi beţele chinezeşti cumpãrate în Huaraz, mã echilibrez şi mã proptesc în pantele abrupte, par un paralitic degerat. Pe lângã mine trec şuierând aproape toţi evreii, nişte roboţi programaţi sã rupã muntele, mã uit la ei şi mã ambiţionez. Dupã câţiva metri în ritmul lor, mã las pãgubaş şi îmi vãd liniştit de paşii mei de pitic. Trecem pe lângã laguna Gauracocha, pe suprafaţa cãreia vedem plutind mici aisberguri de culoare cafenie. Mi se par nişte bucãţi nedizolvate dintr-o ceaşcã de cacao caldã. Unui evreu de lângã mine i se par nişte pete de motorinã scãpate dintr-un tanc. E o chestie de perspectivã. Dupã un urcuş criminal, ajungem în dreptul lagunelor Siula şi Cealia, iar spectacolul este unic, în faţa ochilor ni se descoperã douã lagune cu o apã de un albastru ireal, înconjurate de vârfuri înzãpezite pe care sunt agãţaţi gheţari.  Auzim un pocnet puternic şi vedem cum din unul începe sã curgã o avalanşã care pare un şiroi de zahãr care se sparge de pietre. Înoptăm în câmpul Huayhuash (4350 m), iar pe seară, în cort, Amir, bãiatul care îmi fãcuse instrucţia în prima zi, cânta la chitarã nişte cântece evreieşti vesele. Este acompaniat de o fatã fragilã cu ochelari care cânta la fluier, studentã la Conservatorul din Haifa. Toţi evreii ştiu versurile pe de rost. Poate cã era obligatoriu în armatã. Eu dau din buze la refren, par un peşte pe uscat. Între cântece, îl învãţ pe Oded câteva înjurãturi în plus şi exersãm pronunţia. Ne luãm de umeri în ritmuri de folk evreiesc şi devenim prieteni.

Ziua 4

Este gheaţã afarã şi atunci când o strângi pânza corturilor pocneşte cu un zgomot ascuţit de parcã ar fi acoperitã cu o crustã de zahãr caramelizat. Dupã un mic dejun în care toţi visăm la clãtite cu ciocolatã şi cacao caldã, toatã trupa porneşte la drum în pas cadenţat, avem o zi lungã în faţã. Urcat pe un cal negru, Amir conduce coloana cu aer de şerif arab, întorcându-şi din minut în minut privirea sã vadã cum se mişca oamenii din subordine. La un moment dat, fata fragilã de la Conservatorul din Haifa pare cã nu mai poate susţine ritmul, dă semne de obosealã, se propteşte în beţe şi într-un final iese din pluton. Ceilalţi evrei trec pe lângã ea fãrã sã zicã nimic, unii îi aruncã priviri mustrãtoare, alţii compãtimitoare, dar nimeni nu îndrãzneşte sã rupã rândurile. Amir se întoarce, îşi îndreaptã privirea de acvilă spre biata fiinţã şi ţipã cu o voce ascuţitã în direcţia ei: „Ailaaaah!”. Mã uit spre fata şi observ cum se înroşeşte toatã. Nu comenteazã nimic, respirã greu şi îşi şterge transpiraţia rece cu mâneca puloverului. Îşi ţine ochelarii în mânã şi priveşte în pãmânt încercând sã îşi gãseascã respiraţia. Dupã câteva secunde o vãd cum se mişcă încet încercând din rãsputeri sã ne ajungã din urmã. Mie îmi dispare subit orice senzaţie de obosealã şi mã încadrez ordonat în coloanã, intrând în ritm de marş, tac şi merg, încercând sã nu mã mai gândesc la picioarele sau spatele care mã omoarã. E doar zi sfântã de shabat.

Traversãm fãrã prea mari probleme pasul Portachuelo Huayhuash (4750 m) şi dupã alte câteva lagune pe lângã care trecem, ajungem la „pãmântul fãgãduinţei”. Un paradis termal. Lângã laguna Viconga (4407 m) campãm şi fugim imediat în bazinul cu apã fierbinte. Este în sfârşit cald şi oasele încep sã pocneascã de plãcere. Nu suntem singuri însã. Bazinul cu apã fierbinte este populat de alte grupuri de evrei, fiecare dintre ei invariabil cu câte o bere rece în mânã cu care gesticuleazã periculos pentru a fi cât mai convingãtor în poveştile interminabile despre armatã şi conflictul cu palestinienii. Fetele nu fac excepţie. Beau berea pe nerãsuflate, vorbesc cu voce tare, aproape ţipată şi, din când în când, râgâie discret pe tonuri joase. În loc sã discute frivolitãţi de genul ultimele parfumuri Dior, deapãnã cu ton însufleţit amintiri de cazarmã. Întâlnim un grup de evrei religioşi care azi nu au voie sã meargã pe munte, e zi de shabat şi, se înţelege, orice efort fizic este totalmente exclus. În schimb, beau pe narăsuflate bere şi hăhăie zgomotos. Unul dintre ei, într-un moment de euforie maximã, îşi scoate chiloţii pe care apoi îi agită ameninţãtor în aer, stringând ceva cu voce groasã. Un pic stingher, Oded îmi traduce: „Fuck the Arabs!!”. Un bãiat negricios cu pãr creţ pe spate şi mare cât un dulap şi-a gãsit distracţia favorită: se scufundã în apã, dispãrând privirilor pentru câteva secunde şi apoi, pe sub apã, le ciupeşte pe fete de fund. Presupun cã fãcuse armata pe un submarin. Fetele chicotesc cristalin şi îi toarnã nãzdrãvanului nişte bere pe cap în chip de pedeapsã. Un altul comandă o bere cu gesturi autoritare şi se revoltã cã peruanii sunt cam proşti pentru cã nu înţeleg ivrit sau engleză. De altfel, eu sunt unicul „goi” din bazin şi sunt prezentat tuturor cã o curiozitate a naturii. Grupul din care fac parte este deja cunoscut ca fiind „grupul cu un român”. Mi se cumpãrã o bere şi toţi vor sã facã cunoştinţă cu mine.

Mã refugiez strategic într-un colţ al bazinului şi tac cu ochi mici de peşte, încercând pe cât posibil sã nu mai atrag atenţia. La un moment dat, vãd speriat cum trei evrei vin spre mine tãind apã cu mişcãri ample. Îmi fac semne cã vor sã vorbeascã cu mine. Facem cunoştinţă şi îmi mãrturisesc cu ochi şi buze umede cã bunicii lor erau originari din România, din Pascani şi Huşi. Cã mici comercianţi, le merseserã bine, pãcat cu Holocaustul care le-a stricat tot gescheftul obligându-i sã fugã în ceea ce va fi statul Israel. Îi aprob cu aer cam stingher şi îmi beau berea din trei mişcãri. Apoi, un altul, cu muşchi mari, se îndreaptã ca un panzer spre colţul unde mã refugiasem şi mã întreabã pe un ton marţial câţi ani am şi dacã am fãcut armata. Timid, recunosc cã nu. Asta doar pentru cã pe vremea aia nu mai era obligatoriu. Apoi capãt deodatã curaj şi îi spun cã aş fi fost mai mult decât mândru sã îmi servesc ţara, naţiunea, tribul. Pânã la urmã, nu se ştie niciodatã ce pun la cale vecinii de peste gard. Trebuie sã ne pãstrãm într-o stare de vigilenţã continuã, gata sã contraatacãm în caz de agresiune externã. Desigur cã avem multe de învãţat de la evrei pe aceastã temã. Îi spun cu aer serios ca din punct de vedere al securitãţii ar fi o idee mai mult decât oportunã construirea un zid înalt de-a lungul Dunãrii, de la Cazane pânã în Deltă, ca sã ne punem ţara la adãpost, sã preîntâmpinăm orice potenţial atentat terorist cu gogonele atomice de la sud de Dunãre.

Dupã ce apune soarele şi se lãsã frigul, de parcã ar fi sunat goarna, evreii dispar ca potârnichile în corturi. Eu rãmân în piscina împreunã cu trei ruşi mai în vârstã, pe care îi vãzusem mai devreme urcând cu nişte rucsaci enormi în spate din care se auzeau zgomote ciudate, ca nişte clinchete, de parcã ar fi cãrat sticle. Berea s-a terminat, îmi spune un peruan, au bãut-o evreii. Printre aburii fierbinţi pe care îi emana apa termala, ruşii mã privesc cu ochi roşii şi îmi spun însã sã nu îmi fac probleme, întotdeauna se gãseşte o soluţie.

 

Foto: Smusmug.com

 


5 comentarii

  1. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Escalada primului ghețar – Cotopaxi | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Bilanțul după un an prin America Latină | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Columbia – între plăceri și enervări | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Gânduri aiurea și căldură | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Cum să laşi totul în urmă: Belize it or not | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger