Cum să laşi totul în urmă: Numele primei mele născute va fi Valdivia

1

Am locuit doua luni in Buenos Aires, incercand sa traiesc ca un porteño, citind ziarul in fiecare dimineata la o terasa din cartierul Recoleta, facand jogging prin Retiro sau luand clase de trompeta prin Palermo. Am batut nordul Argentinei, de la Salta pana la Mendoza si de la Iguazu la San Juan. Dupa o saptamana de plaje si soare in Uruguay am schimbat peisajul si clima si am ajuns in Tara de Foc, de unde am urcat prin Patagonia argentiniana si chiliana de la masivul Torres del Paine si Fitz Roy pana in insula Chiloe pe celebra Caretera Austral.

de Dinu Drog

Trei mochete mânjite cu mâzgă groasă, patru mese din lemn, cinci beţivi urmărind un meci de liga a treia, doi nori de tutun galben şi câteva ospătăriţe vesele. Te trezeşti comandând vinul alb cel mai ieftin, te aşezi pe scaunul înalt, un pic cam prea înalt. Te uiţi în oglinda chioară din faţa ta şi ţi se pare că tot ceea ce vezi sunt trei marinari germani beţi care pipăie o curvă olandeză cu ţâţe mari. Un blitz. La un moment dat, marinarii germani au dispărut, oglinda te priveşte crudă, te vezi destul de clar lângă un ren de plastic, un model suedez de anii ’70, o poză a Taj Mahal-ului şi o replică de gips a Cupei Mondiale. La Bomba, Valdivia.

Lui Raul Bravo i se face brusc cald, are ochii negrii, părul negru şi pielea neagră, e tot negru. Seamănă cu mama lui care era aymara, nişte indieni cam negrii la piele. Comandă un gin tonic pentru el şi un vin alb ieftin pentru mine. A venit în Valdivia din nordul ţării, din Arica acum 7 ani în căutare de muncă. Este inginer silvic şi adevărul e că în Arica nu prea mai e pădure de câteva secole. După ce s-a aşezat în Valdivia, s-a ăndrăgostit de Maria în timp ce cumpăra nişte ouă de la o băcănie şi după 2 săptămâni s-au căsătorit.  Sunt foarte fericiţi, chiar dacă nu au copii şi nici nu mai speră să aibă la vârsta lor. Bravo joacă în fiecare săptămână la Loto şi speră să câştige marele premiu ca să călătorească în Italia, unde locuieşte o soră a lui, emigrată de mult din Chile. Un vis. Între timp, lucrează la o firmă de exploatare a lemnului cu capital japonez şi câştigă binişor. Îşi permite câteva zile de vacanţă în fiecare vară în Vina del Mar şi îi place să mănânce îngheţată în fiecare zi plimbându-se pe faleză braţ la braţ cu Maria. Îmi spune trist că toată pădurea valdiviană a fost cumpărată fie de americani, fie de japonezi care taie şi plantează copaci pe care îi taie şi tot aşa. Un jaf.

Înainte de a deveni inginer silvic, Bravo a fost ofiţer în armata chiliană, într-un detaşament special constituit după lovitura de stat contra lui Allende ca să urmăreasca membrii partidului comunist sau pe oricine născut cu idei de stânga. Tatăl lui Bravo fusese militar, la fel ca şi bunicul. O tradiţie. Chilienii ţin mult la tradiţii şi pentru ei familia este o chestie importantă. Bravo are trei dani şi o centură neagră obţinută în Arica, în nordul ţării, în deşert. A făcut karate timp de 10 ani cu un sensei japonez care emigrase din Yokohama şi îşi deschisese acolo o măcelărie. Chiar şi acum, după atâţia ani, Bravo obişnuieşte să spargă lemne cu mâna, e un obicei la care nu poţi renunţa chiar uşor. Bravo îmi arată mâna şi înghit în sec. Bravo mai bea un tonic şi începe să povestească de anii dictaturii, i se umezesc ochii, a văzut multe. La un moment dat nu a mai rezistat, a ieşit din armată, a fugit, doi ani a trăit prin insula Chiloe din mila prietenilor, într-un sfârşit l-au găsit, arestat, torturat. O tradiţie. Pe vremea aia pesoul valora cât un dolar american; Pinochet era primit la Casa Albă şi Chile primea clauza naţiunii celei mai favorizate.

Bravo îşi mai comandă un gin tonic şi mie un vin alb ieftin. Mă uit în oglindă şi la modelul suedez cu picioare lungi. Numele primei mele născute va fi Valdivia.

Foto: Patagonias.net

Acum aproape un an de zile m-am decis ca trebuie sa incerc sa pun mai multa culoare si substanta in viata, sa fac ce doresc cu adevarat, sa realizez un vis. Dupa multe proiecte gandite si razgandite ani de zile, dupa multe asteptari, mai mici, mai mari, venise momentul sa iau o decizie radicala, fara virgula. Dupa ani de studii de drept si de economie in Romania si Germania, dupa cinci ani de avocatura in Bucuresti, dupa 31 de ani de Romanie nelinistita, ma uitam si ma vedeam cum arat: obosisem, aveam capul greu, imi mirosea gura a doina. La inceput am ezitat, imi era un pic teama. Am tras apoi aer in piept si mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumparat rapid un bilet “one way” cu destinatia Argentina, am pus in rucsac cateva filme romanesti si asa a inceput totul.

 

 

Citiţi şi:

Cum să laşi totul în urmă: Un bilet dus spre America Latină

Cum să laşi totul în urmă: Câţiva oameni din Patagonia

Cum să laşi totul în urmă: Un Apfelstrudel în Bavaria chiliană

Cum să laşi totul în urmă: Ţinutul unde ploaia e la ordinea zilei

 

 


 

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Cum să laşi totul în urmă: Belize it or not | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply