O vacã bãlţată încearcã sã-mi mãnânce cortul. E deja târziu. Am dormit mai bine pe salteaua datã de Ulises. Parcã s-a mai încãlzit şi vremea, pâcla deasã dispare pe la ora 10 şi valea se umple de soare. Când ajung în sufragerie, Ulises se uitã la televizor. Ştirile proaste continuã. Rãzboiul civil se înteţeşte şi Gaddafi nu dã semne cã ar vrea sã renunţe la putere, la petrol, la femei. Insurgenţii solicită sprijin din partea europenilor. Europenii ar cere sprijin de la SUA, ONU, NATO etc. Sarko încã se mai agită, vrea cu orice preţ cã apãrã ca un lider mondial, are alegeri în Franţa anul care vine.
de Dinu Drog
În ciuda rãzboiului, fetele urâţele se apucã sã frãmânte coca de pâine în ritmuri de muzicã indiană. Saul taie lemne, iar Indra sparge nişte nuci. Cynthia stã sub tabloul lui Krishna, lipeşte meticulos etichete pe sticluţele cu esenţe florale şi supravegheazã cu ochi ageri toate operaţiunile gospodãreşti. Între timp, Lobo doarme liniştit la umbra unui piersic. Mie îmi revine sarcina sã car nişte lemne cu roaba şi apoi sã fac ordine în seră.
Fetele urâţele pregãtesc prânzul, o supã de linte plinã de legume. Eu fac un suc de zmeurã. Dupã ce pâinea este gata, ne punem la masã. Pentru a doua oarã, mã aşez în capul mesei. Greşit. E locul lui Ulises. Va trebui sã spãl vasele, zice Cynthia. Dupã amiaza îl ajut pe Saul sã avanseze cu sãpatul fundaţiei unei contructii tip “dom” din paiantã, unde vrea sã locuiascã în viitor cu o soţie şi cu o droaie de copii. Dau la târnãcop şi lopată câteva ore bune. Munca fizicã a funcţionat ca un substitut pentru yoga, la final sunt obosit, mã dor toate oasele. Am revelaţia cã bunicã-mea, muncind la câmp, fãcea yoga fãrã sã-şi dea seama.
Dupã cãderea serii, ne retragem în sufragerie, unde televizorul pâlpâie ştiri de groazã. Libienii se mãcelãresc între ei, iar americanii se gândesc sã intrevină cu sau fãrã NATO, dar cu rezoluţie ONU. Ulises îmi aminteşte cã în acelaşi timp, în Congo, negrii se mãcelãresc cu spor pentru controlul minelor de coltran, fãrã sã trezeascã nici un fel de interes din partea presei sau de compasiune din partea publicului occidental. Semnele se adunã, este clar cã se aproprie, sfârşitul ne va înghiţi pe toţi, fãrã nicio discriminare. Îndrãznesc sã spun cã istoria a fost, este şi va fi plinã de dezastre şi de catastrofe. Ulises mã aprobã şi se duce sã scoatã sticluţa din dulap. De data asta nu este vin, este zmeuratã. La un pãhãrel îmi spune cã au ajuns în Chile acum opt ani, încercând sã scape de o viitoare dar sigurã catastrofã naturalã, un cutremur care va distruge toatã insula Tenerife. Dezastrul iminent i-a fost revelat Cynthiei de cãtre o fiinţã supranaturalã, un fel de semizeu, înger sau ceva similar, care locuieşte într-un univers paralel veghind permanent asupra familiei. Aceeaşi entitate i-a transmis Cynthiei cã trebuie sã-şi ducã familia într-un loc mai sigur. Din varii alte motive s-au stabilit în Chile, într-o zonã încãrcatã energetic, dar cu o activitate seismicã intensã. Destinul este ironic. Sau poate cã Axer, cãci aşa îl cheamã pe “înger”, are simţul umorului.
Foto: Dinu Drog
Dinu Drog: Acum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şisubstanţă în viaţă, să fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme româneşti şi aşa a început totul.