Cum să laşi totul în urmă: Începe aventura vulcanică – Cotopaxi, Ecuador

2

9:15 am – Ajung la Tierra Zero; agenţia de turism este închisă cu cinci lacăte. Mă gândesc că am plătit ca prostul înainte tot trekul şi că patronul a fugit între timp cu banii în munţi; încep să transpir. 9.17 am: Dau să caut prin buzunare chitanţa. Mă şi văd dând declaraţii pe la poliţia din Latacunga. 9.27 am: Într-un final o găsesc, mototolită ca dracu’. Este doar semnată. Cred că prin Ecuador nu există ştampile mari şi frumoase ca la noi. 9.35 am: Vine Guillermo, patronul agenţiei. E un bărbat în toată firea, înalt şi cu prestanţă. Acum însă e transpirat ca un porc şi respiră greu. Are ochi de ţestoasă. Bâlbâie ceva a scuză că a întârziat. Trafic intens de dimineaţă în metropolă.

de Dinu Ioan Drog

9.36 am: Apar şi cei doi nemţi cu care fac echipă. Mauricio şi Jakob. Sunt nişte puşti. Mauricio e mic de statură, dar bine legat iar Jakob poarta 48 la bocanci. Mauricio vorbeşte spaniola cu accent andaluz, ta-su e din Cadiz. Jakob e neamţ sadea, vorbeşte Hochdeutsch nazal, probabil că are polipi. Amândoi sunt blonzi şi, în ciuda vârstei, au un aer de oameni serioşi care vor să facă treabă. Mi se par simpatici şi de încredere. Până la urmă, asta contează pe munte.

9.40 am: Aflu de la Mauricio că de abia au dat „Bacu” şi că sunt de lângă Hamburg. Încep să îmi dau aere de cunoscător. Vorbesc însă germana ca un Untermensch, o amestec fără jenă cu spaniolă şi iese o chestie de o barbarie înfricoşătoare. Cei doi îmi răspund la întrebări, dar am impresia că strâmbă din nas.

9.45 am: Ne îmbarcăm într-un jeep antic şi o pornim spre cabană „Pajă Blanca”, la 3.800 m unde ar trebui să ne aclimatizăm plămânii.

10.15 am: De pe drum admirăm vulcanii Illiniza şi Chimborazo, amândoi acoperiţi de zăpadă şi de un pâlc de nori albi. Este o zi superbă cu soare.

10.17 am: Intrăm pe un drum secundar, pe lângă o carieră de piatră vulcanică care, culmea coincidenţei, se cheamă tocmai „Hamburg”. Eu mă amuz. Cei doi nemţi încearcă să găsească o explicaţie raţională.

10.20 am: Guillermo opreşte brusc maşina. Ne-am rătăcit. O luase pe drumul ăsta ca să evite un posibil control al poliţiei. Pentru că nu are maşina trecută pe firmă, este pasibil de o amendă de 800 UŞ. Cei doi se îngrijorează şi discută aprins în germană.

10.22 am: În continuare avem parte de soare.

10.26 am: Găsim drumul şi cei doi se mai relaxează. Joacă un fel de leapşa pe bancheta din spate a maşinii şi chicotesc.

10.35 am: Îl întreb pe Guillermo dacă cei doi ghizi sunt experimentaţi. Este, cred, pentru a cincea oară când îl întreb aceeaşi chestie. Fără să se uite la mine, îmi confirmă cu calm că ghizii au ani de zile de montanism la activ. Sunt cei mai buni. Îl văd că e cam ofticat, cred că am reuşit să îl enervez. Mă liniştesc, am încredere în Guillermo. De parcă aş avea de ales. Tierra Zero era singura agenţie care ieşea pe munte azi şi cu care am putut negocia un pic preţul. O altă agenţie îmi oferea un pachet de lux: pentru 500 USD aveam ghidul meu, mâncare că la restaurant şi bocanci cu colţi de argint.

11.02 am: Ajungem la „Pajă Blanca” pe soare. Cabana este destul de simplă dar comodă. Trei paturi scartietoare, două lumânări consumate şi un scaun cam şubred. Suntem singuri. Nu mai este sezon de câteva săptămâni.

11.03 am: Mauricio îşi exprimă nedumerirea pentru că, deşi locul în traducere liberă se cheamă „La Paiul Alb”, cabana nu are nici o urmă de paie. Îi sugerez să mai caute.

11.04 am: Cei doi încep să îşi dezpacheteze ordonat rucsacii. Ciorapii sunt într-o pungă, chiloţii în alta etc. Îşi fac apoi un plan de acţiune pentru întreaga zi. Se foloseşte hârtie şi creion.

11.05 am: Îi invit între timp să mănânce nişte brânză cu ceapă. Prinde bine la concentrare şi la energie. Pun pe masă sticlă de rom cumpărată din Latacunga. A mai rămas un pic, eu propun să o bem toată mai pe seară, ştiind de pe NationalGeographic că la altitudine trebuie să te hidratezi bine. Cei doi par să nu fie de acord.

11.35 am: Pornim într-un scurt trek prin zonă ca să ne obişnuim plămânii cu lipsa oxigenului. Se merge cu paşi mari. Ritmul este susţinut.

11.43 am: Aflu că Mauricio intenţionează că după vacanţă sud-americană să intre în Bundeswehr. Este aproape singurul din grupul lui de prieteni care vrea să facă armată, deşi serviciul militar obligatoriu s-a desfiinţat tocmai în vara asta. Mă uit mai atent la hainele lui şi înţeleg acum predilecţia pentru culoarea kaki.

11.52 am: Respir destul de greu. Ies din micul pluton şi rămân un pic în urmă. Mergem printr-o pădure de pini şi miroase parcă a Crăciun. Poate e semn bun.

12.27 pm: Ne reîntâlnim pe culmea unui deal de unde ni se deschide în faţa ochilor întreaga vale mărginită în stânga de o mică laguna glaciară, iar în dreapta de Cotopaxi. Are vârful acoperit de câţiva nori. De aici nu pare că e atât de înalt. Mă încurajez spunându-mi că se poate face uşor. Doar 6 ore de urcuş de la refugiu şi apoi 2 ore de coborâre de pe vârf.

12.46 pm: Aflu că Jakob ar vrea să studieze dreptul. Sau ştiinţe politice. Sau economie.

12.59 pm: Soarele e puternic, iar norii de pe Cotopaxi au fugit să se cocoaţe pe alţi vulcani din zonă. Stăm pe spate în iarbă uscată, bate un vânt călduţ şi ne uităm încontinuu la vârful alb care pare proptit în cer, de parcă am vrea să-l topim cu privirea. Refugiul se vede la baza gheţarului că o mică pată galbenă pe un fond roşiatic. Mi se pare destul de cald pentru 3.800 m.

13.24 pm: Se aplică crema de soare.

14.38 pm: De pe culme vedem în vale ceva care se mişcă. Eu îmi dau cu părerea că sunt nişte cai. Mauricio scoate un binoclu profi imens şi mă corectează imediat. Este vorba de fapt despre doi cerbi.

14.46 pm: Jakob culege o piatră vulcanică de pe jos şi ne-o arată cu mare interes. Este neagră şi are aspect spongios. Ne spune că maică-sa o foloseşte cu mare succes ca să îşi îndepărteze pielea dura de pe călcâiele picioarelor. Piatra vulcanică face minuni.

14.58 pm: Coborâm de pe culme printre nişte tufăriş şi traversăm vreo două canale de apă până să ajungem pe drumul care ne duce înapoi la cabană. Ne este din nou foame.

15.36 pm: Eu îmi termin de preparat pastele vegetariene în sos de tomate cu ceapă şi ceva ardei peste care pun nişte oregano şi parmezan. Cei doi şi-au gătit tot nişte paste peste care toarnă nişte ketchup dintr-un bidon. Se uită cu jind la mine. Până la urmă ajungem să mâncăm toţi din pastele mele.

16.45 pm: Jakob sforăie cu zgomot. Mă trezesc speriat şi apoi mă întorc pe cealaltă parte. Adorm la loc.

18.30 pm: Stăm toţi trei pe bancheta din faţa cabanei şi ne uităm că la cinema cum soarele cade printre trei pini înalţi. Încerc să-i conving pe cei doi să nu facă trekul Santa Cruz în Cordillera Blanca din Peru ci Huayhuash, poate cel mai frumos trek din câte există pe planeta asta. Povestesc înflăcărat într-o germană cam onomatopeică fiecare zi din excursia făcută. La final cred că i-am convins, pentru că îi văd cum îşi notează ceva. Apoi încep să răsfoiască prin Lonely Planet.

19.15 pm: Încep să fac nişte observaţii, cred eu foarte pertinente, despre sacul de dormit cu pene al lui Mauricio. Sunt profund convins că North Face face nişte saci foarte buni. În schimb, pantofii lor de trek sunt varză. Dovadă, a trebuit să-i cos pe ai mei, pentru că mai aveam puţin şi mă plimbam cu degetele pe afară.

19.56 pm: Rămânem fără rom. Se face brusc frig.

20.06 pm: În ciuda protestelor mele iniţiale, cedez şi decidem în unanimitate să ne culcăm.

 

Foto: Wikimedia

Dinu Ioan Drog: Acum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şisubstanţă în viaţă, să  fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme româneşti şi aşa a început totul.


 

 



2 comentarii

  1. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Escalada primului ghețar – Cotopaxi, Ecuador | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Cum să lași totul în urmă: Bilanțul după un an prin America Latină | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger