Cum să laşi totul în urmă: În gospodăria lui Ulise

0

De dimineaţã mã trezesc cu faţa îngheţatã şi îmi simt spatele ca şi cum, în loc de rucsac, aş fi cãrat un cactus San Pedro. Mã ridic din cort, îmi întind picioarele amorţite şi privesc în jur. Îmi dau seama cã sunt într-o vale plinã de arbori înalţi de care se agăţa o pânzã de ceaţã lãptoasã. Printre aburii groşi, disting în depãrtare nişte vârfuri de munţi acoperiţi de pãdure. Miroase a lemn şi a iarbă umedã şi e frig.

de Dinu Drog

În bucãtãrie nu e nimeni, mã ghidez dupã firmituri şi dau de o pâine. Miroase bine, e încã proaspãtã. Marmelada de piersici e fãcutã în casã, untul s-a cam topit, nu existã frigider. Îmi fac o cafea instant şi mã aşez cuminte în sufragerie pe un fotoliu de rãchitã, sorbind cu nesaţ.  Dupã un timp, mã ridic şi mã uit în bibliotecã, cãrţi de reiki, yoga, vegetarianism, permacultură, spritualitate orientalã. De pe un perete mã priveşte o deitate indiană cu chip de tânãr care cântă din flaut şi e înconjurat de gopis, iar deasupra sobei vãd un crucifix din lut de care atârnă nişte flori uscate. Ulises intră şi mormãie ceva neinteligibil. Mergem sã tãiem nişte eucalipţi într-o proprietate vecinã. Eu ar trebui sã trag cu o funie de copaci, în aşa fel încât  sã nu cadã peste arbuştii proaspãt plantaţi. Dupã ce terminãm treaba, în drum spre casã, Ulise continuă sã mormãie. Cred cã l-am supãrat destul de tare, vecina nu va fi foarte fericitã. Luãm prânzul pe terasã, mâncare vegetarianã din legumele proaspete de la fermã, un orez curry spectacular şi suc proaspãt de piersici. Dupã ce mulţumeşte mamei naturã pentru mâncarea oferitã fãrã pesticide şi îngrãşãminte chimice, Ulise se duce spre un dulãpior ascuns sub o masã de unde scoate o sticlã plinã. Cynthia e în dezacord total, îl admonesteazã cu degetul în aer şi bodogãne ceva. Ulise nu o bãga în seamã, mormãie şi îmi toarnã un pahar. Producţia de anul trecut. Cynthia îl ameninţã cã o sã-i arunce tot vinul, apoi se întoarce spre mine şi, deja resemnatã, îmi mãrturiseşte suficient de tare ca sã audã şi ceilalţi cã lui Ulises îi cam place sã bea şi cã ea este singura care munceşte cu adevãrat în gospodãrie. Fetele urâţele îşi dau ochii peste cap şi încep sã o imite, maimuţãrindu-se.

Dupã siesta, Cynthia mã conduce în laboratorul unde produce creme şi sãpun artizanal. Facem sãpun cu esenţe florale de levãnţicã şi rozmarin. Îi spun Cythiei că noi folosim rozmarinul pe post de condiment pentru friptură de porc la tava. Ţâţâie a dezaprobare, nu a gustat observaţia. Apoi, dupã mai multe încercãri nereuşite, reuşesc sã torn nişte sodă causticã pe duşumeaua de lemn. E o zi cu o karma cam proastã. Chyntia îmi propune sã încep yoga de mâine. Poate şi o sesiune de reiki.

Pe seară, ne retragem în sufragerie în faţa televizorului. Ştiri naţionale şi internaţionale. Rãzboiul din Libia continuã. Se moare pe capete. Adicã se omoarã între ei. Sarkozy se agitã pe ecran ca un coi în cãldare, caraghiosul vrea prim planul, şi-a pus costumul de Superman şi îşi umflă muşchii de putere mondialã. Ulise e dezgustat, e convins cã Sarko are nişte contracte de semnat şi cã încearcã sã-şi dreagã imaginea şifonatã dupã fâsul din Tunis. Zic cã dacã ar apãrea Carla Bruni în chiloţi în cortul lui Gaddafi, dictatorul ar abdica de bunã voie şi ar pleca într-o croazierã pe Mediterana cu amicul Berlusconi însoţit de câteva simpatizante, eleve de liceu de prin Milano. Între timp, Obama se pregãteşte de o vizitã istoricã în Chile pentru a semna nu-ştiu-ce-tratat-de-energie-şi-a-da-un-discurs-pentru-toată-America-de-Sud. Ulise pufneşte la fiecare cinci secunde. Se aproprie sfârşitul lumii, Kali yuga. Toate nenorocirile arată că profeţiile cu privire la 2012 se vor împlini. Sunt semne peste tot, numai oamenii sunt orbi şi nu le vãd, sau se prefac cã nu le vãd. Pare deprimat, istoria se repetã la infinit ca un disc de vinil zgâriat, când se va termina oare cu toate nedreptãţile şi catastrofele de pe lumea asta? Apare Pedro, un vecin care nu cred cã are televizor. E foarte jovial, habar nu are pe unde vine România.  Începe sã cânte la chitarã o cueca veselã. Saul bate darabana pe masa de lemn. Ulises se mai relaxeazã un pic şi, dupã ce Cynthia dispare în dormitor, scoate cu grijã din dulãpiorul închis cu lacãt o altã sticlã de vin. Parcã e mai bun decât cel de la prânz, se toarnã repede în pahar şi dispare la fel de repede.

Foto: Dinu Drog

Dinu DrogAcum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şisubstanţă în viaţă, să  fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme româneşti şi aşa a început totul.

Puteţi citi şi:

Voluntar într-o fermă din Chile

Un palomino auriu

Numele primei mele născute va fi Valdivia

Ţinutul unde ploaia e la ordinea zilei

Un Apfelstrudel în Bavaria chiliană

Câţiva oameni din Patagonia


 

 

Tags:



Leave A Reply