Cum să lași totul în urmă: Bilanțul după un an prin America Latină

…am avut parte de multe, unele mai bune, altele mai rele, ca, de altfel, în viața oricărui om. Nu am fost scutit de căderi, de situații de criză, deși mulți și-ar putea imagina că o vacanță ca asta nu poate fi decât o suită nesfârșită de momente fericite, de stări generalizate de beatitudine și că dramele, problemele personale se evaporă, dispar cumva în mod miraculos, fără niciun efort. Nu e chiar așa. Am plecat acum mai bine de un an de acasă fără prea mari așteptări, fără un plan exact de reformă, știind însă cumva la modul instinctiv că, pe lângă „programul turistic”, ceva important, profund, se va schimba în viața mea. Am plecat așa cum eram, plin de entuziasm și de bucurie, dar în același timp târând după mine câteva din fantomele trecutului. Nu am putut altfel și mă bucur că așa a fost să fie.

de Dinu Ioan Drog

De mulți dintre sacii pe care îi cărăm în mod inutil în spate am scăpat pe drum. Lupt în continuare zi de zi pentru a mă elibera de restul și de unii noi care apar uneori pe „banda vieții”. Că așa trebuie să fie. Sunt doar niște situații pe care încerc să le observ. Uneori îmi iese, alterori ratez ținta. Ca în sport.

După un an, am înțeles cum vine treaba și cu fericirea și m-am liniștit un pic. Pentru mine fericirea este ca o femeie frumoasă îmbrăcată în roșu care apare de nicăieri într-o noapte călduță de primăvară, vine spre tine alergând, te sărută pe gură și apoi pleacă fără să spună nimic, lăsând în urmă un gust de cireșe proaspete și un miros de iarbă verde. Este o adiere proaspătă, vie, dar trecătoare, efemeră. Cred că cel mai important lucru pe care l-am dobândit în acest an, pe lângă momentele punctuale de fericire trăite, este o stare profundă de liniște, de pace lăuntrică, de împăcare cu lumea și cu mine, ăla care sunt așa cum sunt, cu bune și cu rele, cu slăbiciuni și calități. Şi de împăcare cu Dumnezeu, sau mai degrabă cu ideea mea despre/de Dumnezeu pe care o uitasem sau ignorasem de mult. Şi am învățat că trebuie să acționez corect, sau cel puțin să mă străduiesc să acționez corect în orice situație a vieții, fără să încerc să o mai șmecheresc în vreun fel pentru că în final îmi va da cu minus. Şi să iubesc fără să aștept să fiu eu ăla iubit, pentru că aș merita să fiu iubit. Sunt poate cele mai mari câștiguri. Pe lângă asta, am învățat sau am consolidat și o serie de alte lucruri, unele care poate par mărunte și nepractice, dar care însă există și pe care îmi face bine să le scriu acum ca să le pot înțelege și eu mai bine. O să fiu scurt și o să le înșir așa cum îmi vin în cap, fără să le clasific în vreun fel:

– am învățat că inclusiv în vremuri de vacanță disciplina zilnică este necesară: așa că, în fiecare dimineață mulțumesc că m-am trezit, apoi fac un set de flotări, un duș rece și câteva mișcări de yoga;

– am învățat să încerc să meditez la nimic câteva minute în fiecare dimineață;

– am învățat să zâmbesc în cursul zilei dacă am motive reale să o fac;

– am învățat să stau de vorbă cu oamenii, să tac și să-i ascult fără să-i judec;

– am învățat să stau, să aștept, să am mai multă răbdare în fața unor situații care par disperate, fără soluție;

– am învățat că nu sunt buricul pământului și că generozitatea, mulțumirea, acceptarea față de ceea ce este, umilință și încrederea în oameni sunt printre cele mai prețioase calități umane;

– am învățat să nu mai fug după aprecierea oamenilor, după recunostiinta lor și atât mai puțin după femei;

– am învățat să trăiesc mai degrabă în prezent, să nu mai mă îngrijorez cu privire la viitor și să nu mai regret greșelile trecutului dar să învăț din ele într-un mod conștient;

– am învățat că trebuie să faci eforturi pentru a menține o prietenie, că iubirea nu este „sub condiție” și că trebuie să lupți pentru ea;

– am învățat să fiu prezent în fiecare situație a vieții și să mă concentrez pe lucrul pe care îl fac, ca să îl fac cât mai bine cu putință;

– am învățat să nu mai fug, să fiu/să stau singur și să mă bucur de momentele de solitudine, de a fi doar eu cu mine, fără să am nevoie de alte persoane sau alte „distracții” care să îmi umple viața;

– am învățat să vorbesc și să tac când trebuie să vorbesc sau să tac;

– am învățat să stau în singurătatea și liniștea naturii și să mă bucur de viața prezentă în fiecare fir de iarbă, să mă cocoț pe o stâncă, să admir o gaza, să îmbrățișez un copac, să ascult un rău, să fac baie mare în fundul gol și să nu îmi fie rușine de asta;

– am învățat că toate animalele merită să trăiască la fel ca noi și că nu e frumos să le pui în farfurie doar pentru că tu ești cel mai puternic dintre ele;

– am învățat că munca fizică nu e rușinoasă, am cărat lemne, am reparat pereți, am descărcat saci, am săpat șanțuri, am tăiat iarbă, am curățat bălegar, am lucrat în grădină, am făcut săpun, esențe florale și un pic de vin;

– am învățat să scot un sol și un fă la trompetă și să cânt (falsez) câteva mantre din gură;

– am învățat să nu mă mai atașez de lucruri și să accept că sunt doar niște lucruri, nimic mai mult: până acum am pierdut sau au fost „împrumutate” o pereche de pantaloni scurți, câteva perechi de ciorapi, o pereche de chiloți termici, un tricou, un telefon mobil, o cameră de fotografie, un card și binenteles, bani, iar mai toate obiectele de îmbrăcăminte sunt cârpite iar pantofii și sandalele cusute de câteva ori în speranța că vor ține până acasă;

– am învățat să gătesc tot felul de mâncăruri gustoase în afară de cunoscutele deja paste și salate;

– am învățat să mănânc mai multe fructe, mai multe legume proaspete și să beau mai multă apă în fiecare zi fără să fac din asta o obsesie;

– am învățat să mă spăl pe dinți în fiecare seară și să mulțumesc înainte de a adormi că pot să adorm și să visez în continuare.

Dinu Ioan Drog: Acum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şisubstanţă în viaţă, să fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme româneşti şi aşa a început totul.