Cum să îţi faci grădina la fereastră

0

Atunci când nu ai balcon la cameră (sau cel aferent apartamentului este ocupat de alte lucruri), dar vrei să îţi scalzi ochii cu puţin verde, poţi, totuşi, să îţi faci o mică grădină, cu flori sau chiar zarzavaturi, cu ajutorul unei idei ingenioase, denumită “Volet Végétal” (sau oblonul cu plante).

 

 

„Volet Végétal” este un mic balcon rabatabil, construit direct în fereastră, iar conceptul aparţine firmei de design Barreau & Charbonnet şi va fi expus în curând la evenimentul parizian Jardins Jardin, dedicat designului exterior. Nu este deloc complicat de realizat: un cadru de lemn susţine trei recipiente pentru plantat diverse (iarbă, flori, chiar şi zarzavaturi), care sunt montate în aşa fel încât să se rotească – astfel, când cadrul de lemn este coborât la orizontală, recipientele cu plante rămân în poziţie dreaptă. Totul se realizează cu ajutorul unui sistem de scripeţi, care ridică şi coboară aranjamentul. În acest mod, plantele nu doar că îţi înveselesc ziua, dar pot sta la soare cât au nevoie, pot primi apă de ploaie când e cazul şi pot însenina şi ziua vecinilor sau a trecătorilor.

 

 

 

Sursa: TreeHugger

Foto: Barreau & Charbonnet


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger