Cum să faci autostopul

2

 

Nu ai bani să te plimbi prin Europa? Fă autostopul! Spre deosebire de România, în alte țări europene nu te costă să ajungi dintr-un oraș în altul cu autostopul. Dar, ca să îți iasă excursia bine, ar fi indicat să știi câteva reguli de bază și niște ponturi, culese din experiențele celor care folosesc această metodă pentru a vedea lumea.

de Camelia Jula

Un obiect care nu are voie să îți lipsească: o hartă corectă, la zi. Dacă se poate, una care să cuprindă și puncte de popas, service-uri, stații de benzină (sunt cele mai bune locuri pentru a găsi șoferi puși pe drum lung). Dacă nu, măcar să fie cât mai actualizată. Este bine să cunoști prescurtările utilizate pentru tipuri de drumuri pe teritoriul unde te vei plimba.

Fă-ți copii după buletin și pașaport! Cel mai sigur ar fi să le scanezi și să ți le trimiți pe emailul personal. Astfel, dacă îți sunt furate, vei putea oricând să listezi o copie. Fă-ți o listă cu numere de telefon importante (familie, banca la care ai card – dacă nu vrei să pleci doar cu niscaiva euro în buzunar, pentru mâncare – și orice alteva ți-ar mai putea fi util în cazul mai puțin fericit în care ești jefuit). Nu uita să pui în rucsac și un spray paralizant. Pentru orice eventualitate … Și ia-ți doar un rucsac, de preferință cât mai practic, mai comod și plin cu strictul necesar.

Alt pas important: fă-ți un indicator de călătorie. Cu marker negru sau albastru, scrie pe o hârtie de dimensiuni mai mari, tip A4, destinația la care vrei să ajungi (chiar dacă nu este cea finală). Poartă foaia la vedere. Pe drumurile europene, acest lucru va arăta că nu ești un evadat din închisoare, care fuge de poliție :). Și te va ajuta să oprești șoferii care merg în direcția dorită de tine. Un loc bun pentru autostop ajută enorm: la ieșiri din orașe, de preferat într-o porțiune de drum drept. Nu te poziționa niciodată după o curbă sau în pantă. Nu face autostopul lângă o mașină stricată sau abandonată pe marginea drumului.

Nu în ultimul rând, este important să arăți îngrijit, nu ca un vagabond, să zâmbești și întotdeauna să te prezinți celui care oprește pentru tine și să îi spui exact unde dorești să ajungi. Optează pentru contactul vizual direct și lasă ochelarii de soare în buzunar. Și nu uita că poți refuza să te urci în mașină, dacă șoferul îți spune că te duce doar o porțiune de drum sau dacă nu îți place persoana cu pricina.

Fii mereu atent la indicatoarele de pe marginile drumurilor: în unele locuri, autostopul este interzis (sunt semne explicite care arată acest lucru) și riști o amendă, dacă te prinde poliția. Nu fi agresiv în semnalizare și înarmează-te cu răbdare. Poate ai noroc de la prima ridicare de mână, poate trebuie să aștepți o vreme pentru cursa potritivă.

Citiți și:

Cum să ne ferim de furtul de identitate online (Un caz)

Cum răspundem unui mail nepoliticos?

Cum să salvezi o pădure seculară

Cum să tai ceapă fără să plângi

Cum să prepari gheață fierbinte

Cum să preparați un ou într-o cană

Cum să fii mai norocos

VIDEO. Cum să transformi un webcam într-o cameră de supraveghere

Cum să fim fericiți: 10 metode și 50 de acțiuni

Cum să renunțați la pastile. 5 metode

Cum să vă produceți singuri detergentul de rufe

Cum să ascultați muzică la un butoi de bere de 5 litri

Curățenie de primăvară high tech: Cum să îndepărtați praful dintr-un computer care bâzâie

Cum să aveți o bucătărie curată și sigură

Cum să aveți o baie mai prietenoasă cu mediul. 10 metode

Cum să reparați un frigider de unii singuri

Cum să vă faceți o grădină cu plante crescute în apă, nu în pământ

Cum să plantați un copac


Tags:



2 comentarii

  1. Vara tercuta am fost in 8-9 tari din europa, 2 luni cu autostopul… pana in franta si inapoi.
    A fost una dintre cele mai frumoase experiente pe care le-am avut. Am intalnit oameni care calatoresc asa de ani intregi.
    Abia astept sa pornesc din nou.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger