La 4 septembrie, publicația arabă Al Jazeera a organizat o dezbatere TV și web cu tema Este mina de aur plănuită pentru România un dezastru ecologic sau o șansă economică? În aceeași zi în care Adevărul Live i-a invitat la dezbatere pe Dragoș Tănase, director RMGC, pe sociologul Mircea Kivu, prezent la proteste, pe economistul George Vulcănescu, pe profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie, pe Mircea Toma de la ActiveWatch, pe consilierul guvernamental Ionel Blănculescu şi pe Cristian Neagoe, unul din organizatorii protestelor din Bucureşti. Cosmin Ionescu a surprins pe blogul său spiritul dezbaterii de pe Al Jazeera.
“E vorba de o goană după aur față de care protestează mulți români. Proiectul minier de la Roșia Montană, aprobat recent de Guvern, plănuiește să transforme o mică localitate românească în cea mai mare mină de aur de suprafață din Europa”, scria Al Jazeera acum două zile. “Compania canadiană care vrea să dezvolte mina susține că localitatea și locuitorii ei ar avea de câștigat. Însă grupurile pentru drepturi civice și ecologiștii susțin că planul, care ar urma să folosează cianură toxică pentru a extrage aur și argint, va distruge satele și siturile romane antice. În acest episod al stream-ului [nostru], stăm de vorbă cu Cătălin Hosu, director de comunicare al Roșia Montană Gold Corporation, Mihnea Blidariu din partea Campaniei Salvați Roșia Montană, Alexandra Dodu, director de comunicare la Fundația Culturală Roșia Montană și Ionel Blănculescu, consilier onorific al premierului României”.
Mai jos vă prezentăm o analiză realizată de Cosmin Ionescu pe blogul său, pornind de la dezbaterea organizată de Al Jazeera.
Cam cum s-a văzut #RosiaMontana la Al Jazeera
Am petrecut o bună parte din ultima oră urmărind dezbaterea despre Roşia Montană din emisiunea The Stream de la Al Jazeera. Au vorbit Cătălin Hosu din partea RMGC, Ionel Blănculescu din partea guvernului, Alexandra Dodu din partea Fundaţiei Culturale Roşia Montană şi Mihnea Blidariu ca reprezentant al campaniei Salvaţi Roşia Montană. Pe lângă asta, au fost preluate mai multe observaţii trimise de către spectatori prin social media, preponderent pe Twitter (@AJStream si #AJStream).
Cum s-a văzut.
În primul rând, obişnuiţi cu dezbaterile interminabile de la televiziunile noastre, când 4, 5 invitaţi turuie ore în şir pe aceeaşi temă ce se repetă zile la rând, probabil succintitudinea (?!) emisiunii de la Al Jazeera a fost şocantă inclusiv pentru invitaţi. Transmisiunea TV propriu-zisă a durat fix jmătate de oră, discuţia mutându-se apoi pentru altă jumătate de oră pe stream-ul web al emisiunii. Cele două moderatoare, foarte apte de altfel, jonglau în permanenţă între punctele de vedere pro şi contra, atât ale invitaţilor cât şi ale celor de pe net, într-un limbaj în egală măsură elegant, scurt şi cuprinzător. Ai noştri în schimb se lansau în retorici prelungi şi n-ar fi avut nici o problemă să vorbească singuri neîntrerupţi o oră întreagă. Probabil şi asta a contribuit la impresia generală de “dialogul surzilor” – e clar că după un deceniu de dispute nu se va ajunge la un consens într-o emisiune TV de jumate oră, dar oamenii ăia nici nu prea dădeau semne că s-ar asculta unii pe ceilalţi; o veche meteahnă a abilităţilor conversaţionale autohtone, bag de seamă.
Cu oarecare tristeţe, pot spune că Cătălin de la RMGC a fost cam cel mai articulat (şi cam cu cea mai bună engleză). Vorbea despre locuri de muncă, despre comunitate, despre cum barajul de la lacul de cianură va depăşi de jdemii de ori standardele internaţionale de securitate, despre cum pentru oamenii de-acolo mineritul e o tradiţie etc. Cu toate astea, cel mai tare m-a surprins atunci când, întrebat de moderatoare ce îl face să meargă înainte având în vedere că s-a mutat la Roşia de 10 ani pentru acest proiect iar acesta nici măcar n-a început încă, a dat un răspuns simplu, mişto, şi debordând de un entuziasm, cred, nedisimulat: va fi cel mai mare şi mai complex proiect de exploatare minieră din Europa. Băi, mândria aia autentică din glasul lui, de inginer care face o chestie super şmecheră despre care ar fi în stare să-ţi povestească la infinit, pot spune că m-a uimit. Nu-mi imaginam, dar m-a cuprins senzaţia că şi de partea cealaltă a baricadei sunt oameni (nu zic că toţi) care cred cu sinceritate în proiectul ăsta, în anvergura sa şi în faptul că va aduce beneficii zonei. Mi se pare tare important să luăm şi asta în calcul atunci când ne construim argumentaţiile împotriva proiectului.
Pe de altă parte, din partea Alexandrei m-a lovit în genere un aer uşor exaltat, culminând în declaraţia plină de patos că “Roşia Montană este un pământ sfânt al românilor”. Nu cred că de asta are nevoie retorica anti-proiect, cu toată stima. Nu naţionalismele vor salva Roşia de la soarta de ketchup, oricât de sincere ar putea fi ele în inimile noastre. În schimb, argumentele economice solide şi planurile alternative de dezvoltare ar putea face asta. Hai să crowd source-uim noi un draft de proiect de lege pe care să ne dăm apoi semnătura 100,000 de oameni sau câţi e nevoie şi să-l înaintăm noi în Parlament. Mi-ar plăcea să cred că suntem în stare şi de asta, dincolo de protestele în stradă care, desigur, au rostul lor.
Blănculescu a fost jalnic, deşi admit că avea o intonaţie care l-ar recomanda pentru un post de radio sau ceva voice acting. Musai în română, totuşi, pentru că engleza probabil a învăţat-o împreună cu Iliescu (mai chicoteau şi moderatoarele, din când în când). Dincolo de faptul că repeta obsesiv că el nu reprezintă RMGC (deşi nimeni nu zicea asta), mai repeta obsesiv şi faptul că “nu suntem în România” către ceilalţi invitaţi – “whatever that’s supposed to mean”, după cum remarcase Alexandra la un moment dat. Basically, “tăceţi voi din gură că ne faceţi de râs la străini” a fost principala idee din discursul lui; nici un răspuns coerent la faza cu Guvernul care mandatează o companie privată să exproprieze oameni în interes naţional.
Au fost şi câteva momente mişto de tot, din păcate insuficient exploatate. La un moment dat Alexandra a reuşit să-l încuie pe Cristian cu o întrebare simplă dar de efect – care sunt, pe scurt, riscurile exploatării? Tipul a dat-o cotită cu graţie, invocând că toată documentaţia de mediu a fost depusă şi că au primit avize şi că bla bla (deşi ţin minte, nu mai caut acum linkurile exacte, că citisem că documentaţia respectivă ar fi de fapt a load of bullshit). Apoi, a mai fost momentul când s-a adus în discuţie opoziţia Academiei Române şi a specialiştilor de la ASE – în situaţia asta, când retorica pro-exploatare îi reduce pe protestatari la hipioţi şi hipsteri dezorientaţi, nişte apel la autoritate pică bine şi cred că treaba asta ar trebui subliniată mai mult: sunt unele voci extrem de pertinente şi de importante care vorbesc împotriva exploatării, nu vorbim doar de o mână de activişti de mediu aşa cum se lasă de înţeles de multe ori.
Un alt moment mişto şi insuficient explorat din cauza gălăgiei de fond a fost intervenţia lui Mihnea în care zicea că minerii din Roşia au experienţă în galerii, ei având lucrat 🙂 în subteran toată viaţa lor. În vreme ce exploatarea propusă de RMGC va fi în aer liber, cam toată expertiza lor e zero barat – în condiţiile astea, către cine vor merge mai exact sutele de locuri de muncă promise? Sau îi reconvertim pe minerii din Roşia în şoferi de camion?
În concluzie, constat că taberei “Salvaţi Roşia Montană” îi cam lipseşte capacitatea de a dialoga clar, lucid şi coerent cu instituţiile media profesioniste şi nepărtinitoare din străinătate – exact lucrul de care avem nevoie şi care ar fi trebuit să fie avantajul nostru. Să ne batem cu pumnul în piept că murim pe baricade este nobil, dar nu ajută in the grand scheme of things, la fel cum nu ajută retorica naţionalistă. Însă am impresia că învăţăm, încet încet. La urma urmei este cam prima oară după ’90 când protestăm la o asemenea amploare şi avem un astfel de contact cu media internaţională. Avem multe de recuperat, but we’re getting there. Doar să nu fie prea târziu.
Propunere #1 – Ca plan pe termen mediu, continuu să cred că e o idee fezabilă să construim un proiect de lege alternativ prin crowd-sourcing. Zic prostii?
Propunere #2 – Cred că ar trebui să facem un efort cât de cât concentrat şi să traducem în engleză toate documentele oficiale care sunt împotriva exploatării şi/sau a proiectului de lege (de exemplu raportul Ministerului Justiţiei), pentru a fi cât mai accesibile presei internaţionale. Inclusiv însuşi proiectul de lege, plin de aberaţii cum o fi. S-a făcut asta?