Când toți ochii erau ațintiți spre atentatul din Franța, un masacru al extremiștilor religioși dintr-un orășel din nord-estul Nigeriei, numit Baga, abia a fost băgat în seamă de jur împrejurul globului. Esther Ibanga, o femeie pastor din orașul Jos și fondatoarea grupului “Femei fără ziduri“, spunea săptămâna trecută că se aștepta că lumea să acorde mai multă atenție atacului grupării islamiste Boko Haram, soldat cu moartea a peste 2.500 de oameni.
Acest material semnat de Joyce Hackel a apărut inițial pe PRI.org, la data de 14 ianuarie, 2015, și a fost republicat pe Global Voices Online. Mai jos puteţi asculta şi înregistrarea audio.
“Eram furioasă în adâncul inimii mele. Dar furia era îndreptată împotriva propriului meu guvern”, spune pastorul creştin din Jos. “Guvernul şi conducătorii trebuie să-şi preţuiască supuşii. Dacă nu-ţi preţuieşti mai întâi propriii tăi oameni, cum te-ai aştepta ca alţii s-o facă?”
Jos e capitala statului Plateau din regiunea centrală a Nigeriei. Se află la sute de kilometri distanţă de bazele Boko Haram din statul Borno, situat în nord-estul Nigeriei. Tensiunile religioase din regiunea centrală antedatează gruparea Boko Haram, izbucnind cel mai recent la mijlocul anilor ’90.
“E regretabil, dar ne-am obişnuit de-a lungul anilor ca creştinii şi musulmanii să nu se înţeleagă”, spune Ibanga. Dar chiar şi după ce tensiunile au devenit comune, gravitatea unui masacru din 2010, din oraşul Dogo-Nahawa, au transformat-o pe Ibanga şi pe alte localnice în activiste vocale. “Războiul se purta în dormitoare”, spune ea. “În satul pe care îl atacau, intrau practic în dormitoare, noaptea, când oamenii dormeau, şi îi omorau”.
În semn de răspuns, Ibanga a mobilizat 100.000 de femei, majoritatea creştine, în cadrul unui marş prin oraşul Jos. Ideea era, îşi aminteşte ea, “să atenţioneze guvernul că femeile din platou nu mai erau dispuse să tacă”. În săptămânile care au urmat, însă, Ibanga şi alţii au descoperit că violenţa extremistă din Dogo-Nahawa fusese de fapt un atac-ripostă, un răspuns la un atac anterior din regiune în spatele căruia s-au aflat militanţii creştini. “Femeile musulmane au reacţionat şi au spus: ‘Ia stai, şi oamenii noştri au fost omorâţi'”, îşi aminteşte ea. Aşa că femeile musulmane din Jos au organizat un protest separat, al lor.
Ciocnirile violente au continuat şi după demonstraţiile creştine şi musulmane. Atunci, Ibanga s-a adresat unei femei musulmae cu autoritate religioasă în zonă, Khadija Hawaja. “Atunci mi-am dat seama că problema nu era religioasă, ci politică. Dar religia era folosită ca un instrument foarte puternic”, spune Ibanga. “Am apelat la ea şi i-am spus: ‘Ascultă, ştii bine că nici unul dintre noi nu e problema celuilalt. Problema nu e că tu eşti musulmană şi eu creştină. Politicienii ne ciocnesc capetele între noi. Şi fac toate asta pentru ca [fiecare parte]să-şi menţină puterea'”. Pentru că Jos erat atât de polarizat din punct de vedere politic, femeile s-au întâlnit pe “teren neutru” – într-un restaurant.
“Ea putea fi omorâtă”, spune Ibanga. “Şi eu puteam fi omorâtă dacă mergeam într-o comunitate musulmană”. După luni de colaborare, Ibanga şi Hawaja au înfiinţat grupul “Femei fără ziduri”. “Vrem să îndepărtăm zidurile care ne divizează şi separă, fie că e vorba de zidurile clasei sociale sau de cel al etniei sau de cel ale religiei”, mai spune Ibanga. “Chiar nu ne putem alătura politicienilor în această luptă. Suntem mame. Suntem dătătoare de viaţă şi purtătoare de soluţii. Şi credem că ar trebui să aducem soluţii decât să insistăm asupra problemei”.
Puteţi citi şi: