Cum s-a răspândit marijuana prin lume

0

Din zonele cu vânători-culegători din preistorie, la China antică și navele vikingilor, canabisul a fost folosit în toată lumea din cele mai vechi timpuri, iar un nou raport, citat de Livescience, prezintă istoricul acestei substanțe. Autorul, Barney Warf, descrie cum a apărut marijuana acum mii de ani în Asia și cum s-a răspândit apoi în mai multe regiuni ale lumii, ajungând în cele din urmă în Americi și în Statele Unite.

 

Harta arată cum s-a răspândit marijuana de când a apărut în stepele din Asia Centrală

 

În vremurile pre-moderne, canabisul era folosit ca leac și în scopuri spirituale. De exemplu, vikingii și germanii medievali alinau cu el durerea din timpul nașterii sau pe cea de dinți. “Ideea că [marijuana]este un drog malefic este o construcție recentă”, spune Warf, profesor de geografie la Universitatea din Kansas, iar ilegalitatea ei, o “anomalie istorică”.

Planta de canabis (cea cu proprietăți psihoactive) s-ar fi dezvoltat în stepele din Asia Centrală, mai ales în zonele care sunt acum Mongolia și sudul Siberiei. Canabisul este folosit încă de acum circa 12.000 de ani, de pe vremea celor mai vechi pământuri cultivate, dezvoltându-se în gropile de gunoi bogate în nutrienți ale vânătorilor-culegători preistorici. Semințe arse de canabis au mai fost descoperite și pe movilele funerare din Siberia în jurul anilor 3000 î.Hr., iar mormintele unor nobili îngropați în regiunea Xinjiang din China și în Siberia în jurul anilor 2500 î.H. conțineau cantiăți mari de marijuana psioactivă mumificată.

Marijuana era folosită la scară largă în China antică. Prima utilizare medicinală a ei este datată în anii 4000 î.Hr. Planta era folosită, de exemplu, ca anestezic în timpul operațiilor, iar poveștile spun că o consuma până și împăratul chinez Shen Nung, în 2737 î. Hr. Din China, fermierii care locuiau în zonele de coastă au dus substanța în Coreea, în jurul anilor 2000 î.Hr. sau mai devreme. Canabisul a ajuns în subcontinentul Asia de Sud între anii 2000 și 1000 î.Hr., când regiunea era invadată de arieni, o populație care vorbea o limbă indo-europeană arhaică. Substanța a început să fie folosită la scară largă în India, unde era preamărită ca unul “din cele cinci regate ale ierburilor (…) care ne eliberează de neliniște” în poemul Știința farmecelor, scris în sanscrita vedică.

Canabisul a ajuns în Orientul Mijlociu între anii 2000 și 1400 î.Hr. și era utilizat probabil de sciți, o populație nomadă indo-europeană despre care se crede că au dus substanța în sud-estul Rusiei și în Ucraina, teritorii pe care le-au ocupat ani la rând. Triburile germanice au dus-o apoi în Germania, după care marijuana a ajuns în Marea Britanie de azi în secolul al V-lea, în timpul invaziilor anglo-saxone. Semințe de canabis au fost descoperite și în epavele unor vase de vikingi de la mijlocul secolului IX. În secolele care au urmat, canabisul a migrat în mai multe regiuni ale lumii, traversând Africa, ajungând în America de Sud în secolul al XIX-lea și apoi, în cele din urmă, în America de Nord.

Marijuana a ajuns în SUA la începutul secolului XX. A intrat din Mexic în partea de sud-vest a țării, odată cu imigranții care au fugit în timpul Revoluției Mexicane din 1910-1911. “Multe din prejudecățile timpurii în ceea ce privește marijuana erau temeri rasiste voalate față de fumătorii ei, adesea răspândite de ziare reacționare”, scrie Warf în raport. “Mexicanii erau adesea blamați pentru fumatul de marijuana, tâlhării, seducerea copiilor și valuri de crime”. Canabisul a fost interzis mai întâi în Utah, în 1915, iar în 1931 era deja ilegal în 29 de state. În 1930,  Harry Aslinger a devenit primul comisar al Biroului Federal pentru Narcotice și a făcut tot posibilul ca marijuana să devină ilegală în toate statele din SUA. În 1937, posesia de canabis a fost criminalizată în toată țara. Astăzi, guvernul federal consideră în continuare marijuana ca fiind un drog de mare risc, alături de heroină, de exemplu, scrie Warf, “ceea ce indică faptul că are un potențial mare de abuz și dependență, nicio utilizare acceptată și niciun nivel sigur de consum”.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger