În urma cutremurului recent care a afectat coasta de est a SUA, Smithsonian National Zoo din Washington a dat publicităţii un raport despre comportamentele animalelor pe timpul seismului. Potrivit raportului, “înaintea cutremurului, Iris urangutanul a început o erupţie de vocalize – un sunet de nemulţumire şi agitaţie, pe care în mod normal îl scoate în situaţii de disconfort extrem, continuând să scoată acest sunet şi după terminarea cutremurului.”
Înainte de primele unde seismice, Damai, o femelă de tigru de Sumatra, a început să facă salturi ciudate, comportamentul revenind la normal după încheierea cutremurului. Castorii şi anumite specii de raţe au rămas, odată cu seismul, pe burta goală, dat fiind că la declanşarea cutremurului au abandonat masa, aruncându-se rapid în apă. Şi primatele mari şi-au abandonat hrana, căţărându-se urgent în vârfurile copacilor. După terminarea cutremurului, căprioarele s-au adunat, la chemarea înaltă a unei femele, într-un colţ al păşunii, în apropierea îngrijitorului. Cele mai multe specii de şerpi, care de regulă rămân pasivi în timpul zilei, au început să se încolăcească şi să se zvârcolească.
Nu toate animalele au reacţionat însă la undele seismice, urşii panda confirmând clişeele despre calmul lor imperturbabil: potrivit personalului de la zoo, nici măcar n-au clipit pe timpul zgâlţâielii.
Sursa şi foto: Popsci
Un comentariu
Ursul Panda, desi este un monument al naturii, un animal frumos etc, este un animal condamnat la extinctie. Este pur si simplu legea naturii, iar ursul panda este slab adaptabil si complet neajutorat in fata celor mai elementare evenimente.. In momentul in care nu mai lupti ca sa iti aperi viata si nu mai ai instinctul de a procrea cam totul se sfarseste.. Pacat