Fluturii sunt îndrăgiți de oameni datorită frumuseţii lor: nu sunt periculoși, nu produc pagube reale sau imaginare şi par să zboare veseli din floare în floare. În trecut, iubitorii de natură prindeau cu mare drag variatele specii de fluturi, iar în vreme ce alții se lăudau cu colecții de timbre, ei se mândreau cu fluturii prinși în bolduri.
Exemplar de mascul al speciei Lycaena dispar. Foto: Urák István
Text al Asociaţiei Apáthy István Egyesület
Fotografii de Urák István
În zilele noastre este permis să prinzi fluturi doar în scop științific, pentru că efectivele multor specii au scăzut în mod dramatic, iar alte specii sunt chiar amenințate cu dispariția. Pentru amatorii interesați de fluturi, marea provocare nu o mai reprezintă capturarea unui exemplar deosebit, ci realizarea unor fotografii de bună rezoluție cu aceste exemplare.
Chiar dacă sunt sinonime în limbajul cotidian, e bine de ştiut că există o diferenţă între lepidoptere şi fluturii adevăraţi. Fluturii adevăraţi (Papilionidae) sunt specii de lepidoptere, cu alte cuvinte toţi fluturii adevăraţi sunt lepidoptere, dar nu fiecare lepidopter este fluture adevărat. Speciile de fluturi cele mai răspândite din România sunt fluturele sabie, coada rândunicii sau apollo roșu, care sunt cele mai mari şi mai spectaculoase specii de fluture.
În acest articol, ne ocupăm de două specii de fluturi periclitate – nu sunt fluturi adevăraţi, ci aparțin familiei Lycaenidae – care pot fi întâlnite şi în situl Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii.
În prezent, sunt cunoscute peste 180.000 de specii de fluturi, din care 90% sunt specii nocturne. În România, au fost descrise peste 4.000 de specii, din care 203 sunt specii diurne (în cartea sa „Fluturii diurni din România”, Rákosy László oferă descrieri ale fiecărei specii întâlnite, hărți de răspândire şi fotografii pentru determinarea speciilor). Între acestea se regăsesc şi fluturele de foc al măcrișului (Lycaena dispar) şi albăstrelul argintiu al furnicilor (Maculinea teleius), ale căror efective restrânse mai pot fi întâlnite şi în situl Făgetul Clujului – Valea Morii, pe o suprafaţă de 1.667 hectare, având codul ROSCI0074.
Fluturele de foc al măcrișului este răspândit pe scară largă în Europa Centrală, populațiile sale pot fi întâlnite din sudul Finlandei până în Asia. În România, atât specia cât şi habitatele sale sunt strict protejate. Deşi poate fi întâlnit în multe locuri în ţară (Delta Dunării, Ardeal şi Banat), populaţiile de mari dimensiuni sunt rare. Este o specie vulnerabilă, din cauza asanării zonelor umede pe care le preferă, iar în anumite zone chiar a dispărut din habitatele sale tradiţionale. Una din sub-specii, Lycaena dispar dispar a dispărut încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Preferă şi zonele împădurite, acolo unde găseşte plantele gazdă: măcrișul de apă (Rumex hydrolapathum), măcrişul de baltă (R. aquaticus), măcrișul calului (R. crispus). În cazul fiecărei specii de fluture, planta gazdă are o importanţă deosebită, dat fiind că femela îşi depune pe aceasta ouăle, iar omida se hrăneşte efectiv cu aceasta.
Aripile masculului sunt de culoare portocalie – roşiatică, având o bandă sub-marginală de culoare neagră. Masculul are un punct negru pe mijlocul aripii din faţă. Culoarea aripilor femelei e mai ştearsă, acestea au mai multe puncte negre, iar banda submarginală e mai lată. Atât în cazul masculului, cât şi al femelei, partea ventrală a aripii este de culoare gri albăstrui, cu pete negre şi banda sub-marginală de culoare portocalie. Anvergura aripilor este de 3-4 cm. Omida este de culoare verde aprins, cu pete mici, albe.
Exemplar de femelă al speciei Lycaena dispar. Foto: Urák István
Fluturele de foc al măcrișului este o specie-umbrelă pentru multe alte insecte care trăiesc în aceste zone umede. Aceasta înseamnă că prin protecţia habitatelor care oferă adăpost pentru o diversitate mare de specii, poate fi realizată şi protecţia multor specii care pot fi întâlnite aici.
Pe parcursul inventarierii speciilor şi habitatelor, cercetătorii au identificat în total 30 de exemplare. Aşadar, în situl Făgetul Clujului – Valea Morii specia este rară, iar acest lucru se explică prin intervenţia antropica şi apropierea de oraşul Cluj-Napoca; e de aşteptat ca specia să dispară din această regiune din cauza restrângerii continue a habitatelor sale. În Făget, construcţiile umane periclitează această specie de fluture, în special pe lângă drumuri; populaţiile sale dispar din zonele umede, în special din cauza reţelelor utilitare de tip hidrotehnic. Cercetătorii au găsit exemplare ale speciei şi în afara limitelor ariei protejate, ceea ce reprezintă un semn pozitiv în sensul creşterii şanselor de supravieţuire ale acesteia, dar pentru aceasta e nevoie de extinderea ariei protejate şi de interzicerea activităţilor care modifică aprovizionarea cu apă a teritoriului. Este recomandată păstrarea stării naturale a zonelor situate în jurul apelor, limitarea proiectelor de construcţie, dar şi încurajarea cositului şi păşunatului periodic, pentru a asigura habitatele necesare speciei.
Albăstrelul argintiu al furnicilor este o specie protejată la nivel european, cu efective în scădere, iar în România este considerată o specie periclitată. Populaţiile sale izolate trăiesc în Ardeal, Maramureş, zonele nordice din Moldova. Masculul şi femela sunt diferiţi ca înfăţişare: în cazul primului, partea posterioară a aripii este de culoare gri albăstrui, cu pete maronii, în vreme ce aripile femelei sunt mai mici şi cu pete albastre. Amândoi au partea ventrală de culoare gri fumuriu şi maroniu. Anvergura aripilor este de 27-36 mm.
Exemplar de mascul al speciei Maculinea teleius. Foto: Urák István
Preferă suprafeţele cu expunere nordică, ferite de vânt, cu soluri puţin mineralizate, pe care se formează pajişti calcaroase. Locurile sale preferate sunt pajiştile, pădurile mlăştinoase şi zonele umede, acolo unde se găseşte şi planta care îi asigură hrana, sorbestreaua (Sanguisorba officinalis). După un timp, larvele pică de pe planta gazdă, iar de aici înainte supraviețuirea lor depinde de furnici. Furnicile sunt înşelate de mirosul larvei fluturelui, care este identic cu mirosul larvei de furnică, astfel că transportă larvele fluturelui în muşuroi. Acestea sunt hrănite de furnici timp de 11-23 de luni. În acest răstimp, larvele se alimentează cu mare drag chiar din surorile lor vitrege, larvele furnicilor. Larvele de fluture se transformă în pupă încă în timpul existenţei acestora în colonia de furnici, iar exemplarele adulte îşi iau zborul primăvara.
Exemplar de femelă al speciei Maculinea teleius. Foto: Urák István
Şi albăstrelul argintiu al furnicilor este foarte sensibil la schimbarea factorilor de mediu. Asemănător fluturelui de foc al măcrișului, factorii de periclitare sunt reprezentaţi de dispariţia zonelor umede, parcelarea suprafeţelor, construcţii, drumuri, turism. În timpul cercetării, au fost identificate chiar mai puţine exemplare ale speciei decât în cazul fluturelui de foc al măcrișului, cauza fiind și derularea unor construcţii în aceste zone. Pentru a preveni dispariţia acestui vecin protejat de lângă oraşul Cluj-Napoca, e nevoie de extinderea limitelor ariei protejate, dar şi de conservarea habitatelor prin activităţi tradiţionale de cosit şi păşunat.
Cercetarea a avut ca scop estimarea efectivelor speciilor şi cartarea potenţialelor habitate ale acestora, fiind necesară pentru pregătirea planului de management al ariilor protejate. În cadrul unui proiect european cu titlul „Elaborarea planurilor de management integrat pentru siturile de importanţă comunitară ROSCI0074 – Făgetul Clujului – Valea Morii, ROSCI0356 – Poienile de la Șard și ROSCI0394 – Someșul Mic”, Asociaţia „Apáthy István Egyesület”, o instituţie conexă Institutului Maghiar de Biologie şi Ecologie a Universităţii Babeş-Bolyai, pregăteşte planul de management pentru cele trei situri Natura 2000 din judeţul Cluj.
Puteţi citi şi:
E nevoie de o “vrajă” care să protejeze broaştele din România, nu să le transforme în prinţi
Ţestoasele de baltă din judeţul Cluj sunt în pericol
Vidrele din cel mai mare râu al Clujului
Habitatul speciilor rare a fost defrişat din Făgetul Clujului