Cum poți slăbi prin scris

0

Nu, nu presupune să scrii zece mii de pagini cu o pană, pînă transpiri kilogramele în plus. E o metodă mai simplă. Capacitatea de a slăbi și  în primul rînd dorința de a pierde din greutate țin și de felul în care ne privim pe noi înșine. Dacă nu dăm doi bani pe noi ca persoane, n-o să fim nici prea motivați să ne schimbăm.

Într-un studiu nou publicat în Psychological Science se povestește cum femeile care au scris despre ele însele au slăbit mai mult decît cele care n-au făcut asta. Cele care au scris despre valorile lor cele mai importante, despre relațiile pe care le prețuiesc, despre muzica pe care o ascultă, despre religie și așa mai departe, au slăbit după 4 luni mai mult decît celelalte.

S-a observat de multă vreme că scrisul despre sine este terapeutic, iar în acest caz efortul sau timpul necesar nici nu e mare, cîteva ore sunt de ajuns ca să ne povestim, schematic, nouă înșine care sunt parametrii noștri de viață. Surpriza e pentru oricine se apucă de așa ceva că descoperă lucruri evidente despre sine dar la care nu s-a mai gîndit de mult. Faptul că are un set de valori și un număr de realizări îl determină pe cel care se oglindește în ceea ce scrie să aibă percepția unui sine mai închegat, am putea zice mai rotund, dacă nu ar fi o glumă proastă în acest caz. O parte din disprețul de sine apare și din lipsa unei imagini coerente a personalității proprii iar autodescrierea poate ajuta în acest sens.

Psihologii care au coordonat acest experiment spun că mecanismul era unul foarte simplu: în ziua în care subiecții își făceau tema scrisă, se simțeau mai bine în pielea lor și săreau peste unele gustări care de obicei le foloseau tocmai ca să-și ridice moralul. A doua zi, cînd revenea pofta de gustări, își aminteau că în ziua precedentă săriseră peste ele și nu muriseră și hotărau să încerce din nou.

Oricum, dacă nu funcționează ca metodă de slăbire, ceva tot putem cîștiga din acest proces.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger