Cum poți dispărea instant de pe Facebook dacă îți vine cineva de hack

4

De aproape trei ani, diminețile mele încep aproape invariabil cu log in pe contul de Facebook al paginii Think Outside the Box; mai întâi deschid laptopul, care toarce și încarcă informații până îmi fac cafeaua și micul dejun. Ieri dimineață însă, ceva a tulburat rutina asta, când pe pagină mi-a apărut un box cu design ca de Facebook, prin care eram anunțată că TOTB a fost reclamat de utilizatori pentru ”conținut neadecvat”, contul urmând să fie suspendat pentru 12 ore. Foarte posibil, s-o fi strecurat vreun sân ofensator sau vreo poveste cu romi, ca cea care a dus zilele trecute la un număr record de Unlike-uri. Doar că mesajul îmi mai cerea și să-mi confirm parola, pentru a vedea motivele reclamațiilor. În automatismul matinal, am tastat parola, căsuța mi-a mulțumit și s-a închis.

paper-airplane4

de Andra Matzal

 

Peste vreo două ore, nici eu și nici colegii mei administratori nu mai puteam accesa pagina: fusesem eliminați ca admini, iar descrierea site-ului indica acum un aeroport fictiv din New York. În scurt timp, pagina cu toți cei aproape 80.000 de fani dispăruse cu desăvârșire. 

Panică. Am tastat de mai multe ori numele, dar nimic. La fel de absurd ca-n ziua când, tastând numele site-ului în browser, am constatat că fusese închis fără preaviz, pentru că ziarului Adevărul, care ne era gazdă pe atunci, și companiei Coca Cola, nu le plăcuse o serie de articole despre zeul carbogazoaselor. Într-o astfel de situație, îți dai seama cât de volatil este, în fond, tot ceea ce construiești și arhivezi virtual, cât de banal și rapid se poate dezintegra, ca într-u n vis, interminabilul papirus pe care-l scriem cu toții zilnic pe wall-uri. Nu-mi învățasem lecția celor aproape 2.000 de articole pierdute odată cu desființarea arhivei online a ziarului Cotidianul și nici nu internalizasem pe bune sfaturile lui Dan Perjovschi: ”Lumea se risipește pe bloguri și prin ziare fără nici cea mai mică grijă a zilei intelectuale de mâine… ori mediul online e înșelător, azi e și mâine nu e. Ai grijă.” Trăiam, din reflex, într-o iluzie a nemuririi. Doar că dintr-o dată, implacabilă, realitatea virtuală își întorcea spatele, făcându-mă să înțeleg cât se poate de concret că ceea ce muncești, creezi, consolidezi și legi din biți și pixeli poate dispărea dintr-o dată, fie doar și pentru că un puști anonim din altă parte a planetei a avut chef să facă un truc de hacking pentru tovarășii lui.

În fine, odată ieșită din reveria teoriei, mi-am schimbat imediat parolele și am început să cercetez febril problema: cum recuperezi o pagină dispărută? ”Scrie la Facebook”, ”Ia legătura cu cineva de la Facebook”, ”Vezi suportul de la Facebook”, ”Completează formularele cutare și cutare de la Facebook,” mi-a confirmat toată lumea încrederea în compania care ne găzduiește jurnalele celor peste un miliard de suflete. În fapt, să urmezi pașii indicați în politicile companiei de relații cu clienții e o misiune kafkiană: înainte de toate, trebuie să te orientezi într-un labirint de probleme și sub-probleme, să încapi în sertarele lor și abia apoi, dacă găsești un formular și o adresă de email, să-ți derulezi situația. Pe scurt, în caz că vă hackuiește cineva pagina sau contul de Facebook, trebuie să raportați aici și să vă încercați norocul la adresele astea: [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]. Dacă vă dispare pagina de Facebook, trebuie să raportați aici.

Toate bune și frumoase, însă la capătul liniei nu prea pare să se afle nimeni. Am primit doar câteva mesaje automate, în care mi s-a spus că nu m-am adresat unde trebuie, fără să fiu redirecționată spre departamentul potrivit, și, de altfel, la fiecare formular completat, Facebook mă anunța că, fiindcă suntem așa de mulți în rețea, s-ar putea să nu mi se răspundă deloc, dar că se lucrează la schimbarea în bine. Desigur, ca individ rațional, am înțeles perfect de ce nu se poate oferi asistență personalizată imediată tututor utilizatorilor, de ce trebuie să interacționez aproape exclusiv cu borgi și boți, am înțeles și că în cazul meu fusese de vină propria ignoranță care a deschis calea calului troian. Cu toate astea, mi s-ar fi părut just să mi se spună chiar și un simbolic ”Mulțumim, am luat la cunoștință.”

Mergâng pe forumuri, în subsoluriile cărora se dezbat, de fapt, toate problemele umanității, am constatat că, deși hackingul paginilor de Facebook e relativ răspândit și că sunt destule pagini ”confiscate” pur și simplu, nu prea se poate face nimic. Operatorii Facebook nu răspund solicitărilor. Am citit lamentații despre pagini cu 200.000 de Like-uri dispărute, care au fost nevoite s-o ia de la zero, povești despre identități furate, am găsit o pagină de Facebook doar cu reclamații similare adresate Facebook, poate-poate le citește vreun programator, ba chiar și un cont cu vreo 6.000 de fani al unor hackeri care susțineau că pot recupera paginile confiscate de alți hackeri. Și ei, poate mai mulți ca oricare altă breaslă, își au taberele lor: white hat, black hat. Am ajuns să mă simt ca-n fața unui minister orwellian unde însă nu poți intra, deși ai impresia că trăiești și lucrezi acolo, contribuind zilnic cu fluxuri de activitate și conținut. M-am apucat apoi să scriu unor agenții de marketing & social media, care au o legătură mai puțin mediată cu Facebook, câtorva organizații neguvernamentale pentru drepturile utilizatorilor și cybersecuritate, am sunat și scris la Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, am trimis epistole către Facebook Dublin și Facebook Bruxelles, gândindu-mă că europenii sunt mai receptivi. Liniște. Nici azi, la mai bine de 24 de ore de la primele sesizări, nu am primit vreun răspuns oficial din partea Facebook, hiper-compania care se ocupă de comunicare prin excelență, nici din partea autorităților sesizate. Se prea poate ca acest caz să fie nesemnificativ, iar contribuția mea la hackerăeala ca atare să mă fi retrogradat în coada unei liste interminabile de fraude. Însă, dacă nici în cazul unei pagini foarte active, cu aproape 100.000 de oameni abonați, nu am șanse să primesc vreun răspuns, ce șanse ar avea un om obișnuit, căruia i se sparge contul personal?

În cele din urmă, soluția salvatoare a venit însă tot pe Facebook. Dar nu în felul oficial, de trasee prestabilite, cu ”ghișee” fantomă, plângeri și formulare îngrămădite, cel mai probabil, în munți virtuali numai buni de hrănit procesoare. A venit de la prietenii din listă și de la prietenii prietenilor, de la rețeaua ca atare de oameni reali abreviați în profile și conectați unii cu ceilalți. Treptat, lumea s-a activat, au început să curgă mailuri și mesaje, sugestii și adrese, linkuri și cazuri similare. Impresionantă cogularea asta invizibilă, prieteni sau necunoscuți, fiecare din fața ecranului, colaborând de la distanță într-un sens pe care numai noi, generațiile conectate, îl putem înțelege. Așa se face că printr-o prietenă săritoare, manager al Fundației Noi Orizonturiunde am și cunoscut-o de altfel cu mulți ani în urmă, făcând voluntariat în Valea Jiului, am ajuns la un alt prieten, web developer și blogger la Adevărul, iar apoi la un programator care lucrează la… Facebook, în Statele Unite. În câteva minute, programatorul din umbră, dar care face mereu lumină, m-a ajutat să recuperez pagina TOTB, cu tot cu lista de fani intactă, singura urmă a hackerului fiind statutul de aeroport. După o saga birocratică epuizantă, mi s-a părut aproape ireală intervenția asta umană salvatoare, pentru care le mai mulțumesc o dată prietenilor din rețea. Așa am aflat că pagina fusese într-adevăr hackuită și ștearsă temporar de către un hacker cu IP de Kosovo, Priștina, același despre care Google și YouTube mă anunțaseră de câteva ori că încercase să-mi spargă conturile. Nu știu însă cine și nici de ce.

Am sperat, în toată cyber-povestea asta, că pe undeva trebuie să se aplice măcar vreuna din teoriile despre cele șase grade de separare care ne despart de oricare altă persoană din lume. E drept, nu m-așteptam s-ajung cu mica mea dramă digitală direct pe Skype cu Zuckerberg, însă nici nu mi-am propus asta. Mai citisem cu optimism de internaut utopic că, prin social media, oricine poate fi găsit în cel mult 12 ore.  Până la urmă, adevărul a stat undeva la mijloc: a durat cam 8 ore și au fost trei grade de separare, până la binefăcătorul din spatele mașinăriei Facebook. Cert e că niciuna dintre soluțiile oficiale propuse în secțiunile de Help ale rețelei nu a funcționat și probabil că aș fi rămas pe lista de așteptare încă vreo două luni, până să mi se spună că nu compania e răspunzătoare de neglijența utilizatorilor speculată de hackeri. Încă o dată, cu oarecare uimire, am aflat că până și în cazurile care implică astfel de giganți, cum e corporația Facebook, pentru a-ți rezolva problemele trebuie să ajungi la cineva din interior. Tot pe Facebook, desigur, pentru că funcția de conectare globală și-o îndeplinește cu brio.

Trecând peste epopeea cu hackerul din Kosovo și birocrația rețelei sociale, deși știu că știți cu toții cum stau lucrurile cu viglența, privacy-ul, securitatea, volatilitatea activității online, poate n-ar strica să recapitulăm uneori câteva ”porunci” ale siguranței online. Aici puteți găsi un ghid al siguranței pe Facebook, realizat de Mircea Goia, care ne-a ajutat să readucem pagina TOTB la viață.

 


4 comentarii

  1. Pingback: Hacker-támadás a TOTB.RO ellen » Think Outside The Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger