Cum negociază comisia Primăriei dacă, unde și cum avem voie să protestăm

9

“Libertatea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege”. Așa începe povestea numită Legea 60 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, care stabilește că cei ce vor să protesteze trebuie să declare organizarea adunărilor publice la primăria pe teritoriul căreia urmează să se desfășoare.

 

 

de Roxana Bucată

Dar, ca orice poveste care se schimbă în gura fiecărui povestitor, și declararea adunărilor a ajuns să însemne, de fapt, aprobarea lor, iar libertatea de exprimare a fost luată ostatică, eliberarea ei negociindu-se  într-o comisie a primăriei.

“Libertatea de exprimare se face strict în cadru legal”, îmi spune doamna de la Direcția Administrație Publică de la Primăria Capitalei, care m-a chemat la o discuție despre cum se negociază organizarea protestelor cu cei care depun notificări la primărie, în vederea organizării de adunări publice. Doamna respectivă – care nu a vrut să-și spună numele și nici n-a acceptat să fie înregistrată pe reportofon, determinându-mă să notez declarațiile ei – mi-a spus că există mai multe criteria care sunt luate în vedere atunci când se aprobă adunările publice. În primul rând, organizatorul trebuie să declare scopul manifestației, iar locul solicitat pentru organizarea adunării trebuie să fie în corelație cu scopul. “Păi în Piața Universității, la ce vrei să protestezi, la Hotelul Continental?”, spune doamna, care susține că, pe lângă faptul că Piața Universității este un nod rutier important, nici nu ar avea sens o manifestație aici.

“Cei de la primărie ar vrea să protestăm în parcuri”, îmi spune un activist, care a avut deja câteva întâlniri cu comisia. Locul de organizare a adunării este unul dintre aspectele cel mai intens negociate de protestari și comisie, iar Piața Universității a ieșit din cărți. “De ani buni sunt limitate cămanifestațiile în Piața Universității”, spune doamna de la Primărie, care, rugată să detalieze ce înseamnă această limită, spune  că “de fapt, nu se aprobă deloc; nu se discută, aici nu se face nimic”. Explicația ar fi că, pe lângă un nod de căi de rulare important, Piața Universității are și conotații istorice, aici având loc Revoluția din 89.

Nici alte locuri solicitate de organizatori nu sunt acceptate odată ajunse în filtrul comisiei. “Un protest față de o instituție care nu ar avea competențe pe subiectul respectiv nu se desfășoară în zona instituției pentru că nu are de ce, de asta nu se aprobă locurile ca fiind propice”, spune doamna de la Administrație Publică. De fapt, locurile de protest se stabilesc de comun accord cu organizatorii, spune aceasta, iar printre criterii se numără amploarea adunării și limitarea efectelor de perturbare a traficului pietonal și rutier.

Negocierea, metodă de intimidare

Irina Zamfirescu este activistă cu multă experiență “la comisie”. Deși cadrul legislativ pune problema strict în termenii de “notificare prealabilă a unui protest”, Primăria Capitalei nu își dă acordul decât în condițiile unei “discuții prealabile”. Astfel, Irina a făcut multe drumuri la Primărie, deși este revoltată de această practică și nu consideră negocierea ca fiind decentă. “Spre exemplu, am discutat în cadrul acestei comisii cu privire la organizarea unui miting în fața Ambasadei Siriei. Comisia ne invocă o decizie a Consiliului General prin care este interzisă organizarea manifestărilor publice în proximitatea ambasadelor. Și ne-au propus un protest undeva la vreo 200 de metri distanță. Degeaba am încercat să le explicăm că locul protestului este strâns legat de cauza noastră. Nu a fost chip să ne înțelegem, drept care am refuzat relocarea protestului. Bizar este că și ei au refuzat să ne dea un răpsuns scris cu privire la refuzul lor”, povestește Irina.

Cea mai susținută luptă pe care o duce Irina este cea pentru salvarea Halei Matache. Orice solicitare de organizare a unui protest aici s-a sfârșit cu un nu categoric. Motivul invocat ar fi șantier în zonă, deși nu există un indicator în acest sens. După ce a făcut o astfel de notificare de organizare a unei manifestații în zonă, Irina a refuzat invitația de a se prezenta la comisie, pentru că legea nu stipulează obligativitatea solicitantului de a se prezenta în fața forului. “M-au sunat și, foarte natura,l mi-au zis ‘vă așteptăm vineri la comisie’. Am refuzat categoric. ‘Cum nu?! Nu se poate să nu veniți!’. Deși am explicat că în textul de lege nu există această obligativitate și că singura condiție în care nu putem face mitingul este dacă primesc o hârtie prin care mi se refuză notificarea, mi s-a spus că ‘așa ceva nu s-a mai întâmplat, să nu veniți la comisie!’. Și nu m-am dus. Drept care, în vinerea cu pricina, am fost sunată de un jandarm. Atitudinea inițială a fost în termenii ‘sunt în slujba dumneavoastră, noi vrem să vă ajutăm’. Am refuzat, invocând din noulipsa unor reglementări care să mă oblige să mă prezint la comisie. Discuția a fost lungă și dureroasă, iar concluzia a fost că nu sunt ‘rezonabilă’. Am așteptat cu sufletul la gură faxul / e-mailul prin care mi se respinge notificarea. Acesta nu a venit. A doua zi, m-am dus la Hala Matache să văd în ce măsură ne așteptau cu dubele. Și ne așteptau – o dubă mare, două mici, plus două mașini de la o firmă de securitate privată, Polis Security. Stăteau în jurul Halei, fremătând”, povestește Irina.

“Un alt prilej de negociere a fost boicotarea TVR pe subiectul Roșiei Montane. Am notificat Primăria cum că dorim timp de două săptămâni, câte trei ore, să stăm în fața TVR și să le arătăm obrazul. Evident, negocieri. ‘Două săptămâni? Nu e mult? O să vă plictisiți!’ / ‘Trei ore pe zi? Haideți, cine stă trei ore în fața TVR-ului?’. Am picat la pace în final, însă nu după ce mi-am exprimat convingerea că ‘avem timp și răbdare să stăm cât e nevoie, deci poate și mai mult’”, mai spune Irina, care consideră că negocierea în cadrul unei comisii cu privire la coordonatele unui miting reprezintă o practică cu iz de intimidare.

Take it or leave it

O altă activistă care a avut de-a face cu celebra comisie este Raluca Dan. “Cu puţine excepţii, demonstraţia cu siguranţă nu este bună în forma propusă. Nu este nicio problemă, soluţia tot de la comisie vine: numărul de participanţi se înjumătăţeşte, locul manifestaţiei se schimbă, cât să putem fi evitaţi fără probleme de cei cărora ne propunem să ne adresăm sau traseul este micşorat, iar libertatea de exprimare poate deranja doar în intervalul orar estimat de comisie. Este clar: dreptul la adunare publică nu este oricum. El se câştigă cu sudoarea negocierilor strânse şi cu dinţii încleştaţi. Până la urmă, în cazurile în care depăşeşte numărul de 50 de persoane, adio negociere. Pe principiul ‘take it or leave it’, comisia încearcă să te pună la colţ. Te ţii tare, invoci legea, invoci responsabilitatea autorităţilor de a asigura exercitarea drepturilor şi nu îngrădirea lor, ba chiar ameninţi cu plângeri, dacă e situaţie gravă şi care durează de mult, vine însuşi Secretarul General al Comisiei să îndulcească situaţia, o luăm de la zero cu audierea, aceeaşi finalitate. Adunarea publică poate avea loc doar în condiţiile propuse de comisie. Eşti binevenit şi la o a doua întâlnire, am încercat-o şi pe asta, nu se întâmplă nimic nou. Am încercat nenumărate căi: de la a fi înţelegător şi cooperant, până la înverşunare; de fiecare dată, aceeaşi comisie”, spune Raluca care i-a înfierat, de asemenea, pe membrii comisiei cerând un refuz negru pe alb.

Iată câteva experiențe ale Ralucă de la comisie:

– cândva, la audierea pentru un marş mai amplu pe bld. Magheru, s-a lăsat cu refuz din partea Primăriei pentru că, zice comisia, în asfalt sunt implantate nişte cipuri care monitorizează traficul auto şi sunt legate de sistemul de semafoare, cipuri care ar putea fi date peste cap de dreptul la liberă exprimare ocupând o bandă de circulaţie, sub picioarele a câteva sute de protestatari.

– alt marş, de data aceasta pe bld. Carol, a devenit o simplă manifestaţie în faţa instituţiei vizate, pentru că “bld Carol este sugrumat de traficul auto pentru a putea gândi orice manifestaţie pe acolo”; trotuarul este blocat de maşinile parcate şi poliţia nu poate face nimic în acest sens, iar după estimările comisiei, nu este suficient loc în faţa primei instituţii vizate, drept care prima oprire trebuie scoasă complet din schemă.

– prea mulţi participanţi, mai crede comisia, un membru trăgând concluzia – “aşa vă place dvs, să mergeţi pe cantitate şi nu pe calitate”, după ce refuzasem să transformăm un marş de 200 de persoane într-o delegaţie de 10 persoane. Acestor 200 de persoane, “neavând loc” să protesteze în stradă, în faţa primei instituţii, le-a fost recomandat să depună eventual o scrisoare, iar la cea de-a doua instituţie, o prezență de până la 50 de persoane ar fi fost rezonabilă pentru ca jandarmeria să se descurce.

– imediat după izbucnirea protestelor din ianuarie 2012, am vrut să facem un alt marş în sprijinul Roşiei Montane. Traseul nu este bun; motivul: trebuie prevenite situaţiile în care manifestanţilor pentru Roşia Montană riscă să le fie aruncate pietre în cap de grupuri care aşteaptă orice moment să înceapă violenţele (în zona Unirii), tranşează problema domnul de la Jandarmerie.

– la un alt marş de 200-300 de persoane, ni s-a cerut chiar lista de participanţi, să se vadă dacă într-adevăr vor fi ţărani la manifestaţie, aşa cum am specificat. (Evident, şi-au depăşit atribuţiile şi nu am căzut în plasă). Tot aici, după ce s-a dat citire declaraţiei depuse, pentru a începe discuţiile “relaxaţi”, am fost încadraţi: “asta nu e manifestaţie de agricultură, ăsta e protest cu lanţuri” (niciun “lanţ” nu apărea în text). Nu este prima oară când comisia pleacă de la prezumpţia de vinovăţie.

La Universitate, nu se poate!

De curând, organizatoarele unui protest față de Legea Medierii în cazul violului s-au lovit și ele de refuzul comisiei de a protesta la Universitate. Iată ce povestește reprezentanta acestora:

„Vrem să protestăm la Universitate, în spaţiul nou amenajat de la statui, deasupra noii parcări. Este mult loc, totul este betonat” – le spun. „La Universitate nu se poate” – vine replica poliţistului din faţa mea. „La Universitate nu se aprobă proteste” mai spune şi altcineva de la masă. Îmi reţin un zâmbet pe buze gândindu-mă la protestele din iarna anului trecut. Cer explicaţii. Îmi spun că este un spaţiu tranzitat de multă lume şi că blocăm circulaţia. „Asta este şi ideea, să fim văzute de cât mai multe persoane, iar circulaţia nici nu va fi blocată” – le explic. O doamnă blondă din capul mesei mă întrerupe: „Domnul Primar nu aprobă proteste la Universitate!”. Se face linişte în sală. Mă gândesc că nici dacă am fi 20 de manifestanţi tot nu ne-ar da aprobare la Universitate. Le e frică de oamenii care se exprimă în spaţiul public, care sunt văzuţi contestând autorităţile publice. Ne vor cât mai ascunşi, undeva la marginea oraşului dacă s-ar putea, sau pe câmp. Încerc să negociez să obţin aprobare pentru a protesta în faţa Ministerului Justiţiei, în piaţa Constituţiei, pe trotuar. Nici acolo nu vor pentru că, zic ei, 100 de persoane vor bloca circulaţia pe trotuar. Care circulaţie pe trotuar, stau şi mă întreb, pe acolo nu trece ţipenie de om! Nu şi nu. Într-un final îmi prezintă variantele lor: Piaţa Sf. Anton, în spatele Hanului Manuc, parcul Izvor, parcul Şincai, parcul Circului. Cât mai ferit de ochii lumii şi de instituţiile publice. Trotuarele Bucureştiului sunt pline de maşini, abia te strecori printre ele, dar cei din Primăria Capitalei nu au jenă să ne explice că un protest de o oră jumătate perturbă circulaţia pe trotuar. Plec de la întâlnire fără o decizie luată. Discut cu celelalte organizatoare ale protestului şi într-un final ne mulţumim cu p-ţa Sf. Anton. Revin două zile mai târziu şi găsesc aceleaşi feţe şi aceleaşi priviri plictisite. Doamna Gina e mulţumită că am acceptat locaţia propusă de ei. Glumeţul de data trecută are chef de vorbă. Reuşesc să primesc de la el promisiunea că ne vor aproba un marş pe 8 martie pe trotuarul de pe bldul Lascăr Catargiu, între p-ţa Romană şi p-ţa Victoriei, dar cu condiţia să fim maxim 150 de persoane. Dar la Universitate? – mă gândesc eu. „La Universitate nu se aprobă proteste” îmi răsună replica lor de data trecută. „Nu aprobă domnu´ Primar”.

Foto: Vlad Petri


9 comentarii

  1. Comisia si Domnul Primar habar nu au ce este democratie si dreptul omului la Protest. Intrebarea este cum si pe ce baza au luat aceste functii? Salarul lor este din banii omului care protesteaza. Sau nici asta nu stiu cei din comisie? Ca salarul Domnului Primar este din mita. Asta se stie.

  2. din pacate cei care se prezinta la comisie merga ca mieii la taiere, nu cunosc prea bine ansamblul de legi al adunarilor si nici constitutia. noi am negociat si 3 ore acolo, au dat telefoane sefilor, au iesit si reintrat si iar au iesit, pana cand am avut castig de cauza.

  3. Pingback: Primăria nu aprobă protestul din București față de fracturarea hidraulică din 4 aprilie | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Biserica Protestatară din Bârlad » Tânăru' jurnalist rătăcitor

  5. Pingback: Protopopul Vasile Laiu: "SE INCEARCA INROBIREA TARII SI DECIMAREA POPULATIEI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari

  6. Pingback: Primăria continuă să negocieze dreptul la adunări publice | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: La Bârlad protopopul Vasile Lăiu face chemarea la oaste! E pregătit pentru o bătălie lungă, “cât ‘n’ Roșii Montane”. | Green

Leave A Reply